Boala ficatului gras, cauzată de acumularea excesivă de grăsimi în celulele ficatului, afectează aproximativ o treime din populaţia adultă la nivel mondial şi este strâns legată de bolile cardiovasculare. Cercetători de la Universitatea din Barcelona au descoperit că două medicamente deja existente pe piaţă pot reduce semnificativ acumularea excesivă de grăsime (trigliceride) în celulele hepatice şi riscul de complicaţii cardiace asociate.
Un studiu, publicat în revista Pharmacological Research, deschide o nouă direcţie promiţătoare pentru tratamente mai sigure şi mai eficiente pentru boala ficatului gras, o afecţiune metabolică larg răspândită.
Steatoza hepatică asociată disfuncţiei metabolice (MASLD, noua denumire pentru ceea ce era numit anterior „boala ficatului gras nealcoolic”) este astăzi cea mai frecventă afecţiune a ficatului la nivel mondial, prezentă la aproximativ o treime din populaţia adultă. Această tulburare se caracterizează prin acumularea de grăsimi în celulele ficatului, având consecinţe hepatice grave şi fiind asociată cu o rată ridicată de mortalitate din cauze cardiovasculare.
Majoritatea medicamentelor dezvoltate până acum pentru această boală au eşuat în studiile clinice, în special din motive legate de siguranţă. Din acest motiv, cercetătorii explorează repoziţionarea unor medicamente deja aprobate, respectiv folosirea lor pentru alte indicaţii medicale, o strategie considerată mai sigură şi mai rentabilă.
În recentul studiu, un grup de cercetători de la Facultatea de Farmacie şi Ştiinţele Alimentaţiei a Universităţii din Barcelona, a analizat efectele unui medicament hipolipemiant (pemafibrat) şi ale unui antihipertensiv (telmisartan), administrate separat sau în combinaţie, în modele animale cu boala ficatului gras.
Pemafibratul este autorizat în anumite ţări (Japonia) pentru tratarea nivelului crescut de grăsimi din sânge, iar telmisartanul este folosit pe scară largă pentru hipertensiune arterială. Potrivit studiului, cele două medicamente administrate în combinaţie, au redus acumularea de grăsime în ficat, şi au scăzut tensiunea arterială şi nivelul colesterolului, contribuind la diminuarea riscului cardiovascular.
Cercetătorii au testat efectele medicamentelor în două modele experimentale: la şobolani şi la larve de peşti zebră, un organism frecvent utilizat pentru cercetările asupra metabolismului şi bolilor hepatice. Rezultatele au arătat că administrarea acestei combinaţii la jumătate din doză fiecare, a fost la fel de eficientă ca doza completă a monoterapiei cu fiecare dintre cele două medicamente, reducând acumularea de lipide în ficat induse de o dietă bogată în grăsimi şi fructoză. Combinaţia de tratament ar putea oferi beneficii cu mai puţine efecte secundare.
În plus, studiul a evidenţiat că cele două medicamente acţionează prin mecanisme diferite. În cazul telmisartanului, cercetătorii au descoperit un rol important al proteinei PCK1, care participă la reglarea metabolismului glucidelor şi lipidelor. Tratamentul cu acest medicament a restabilit nivelurile normale ale proteinei, reducând sinteza de grăsimi hepatice fără a creşte riscul de hiperglicemie (nivel crescut de zahăr în sânge).
Deşi rezultatele sunt promiţătoare, autorii subliniază că studiul a fost realizat pe modele animale, iar eficienţa la oameni trebuie confirmată prin studii clinice.
Echipa de la Universitatea din Barcelona lucrează deja la noi cercetări pe modele de fibroză hepatică şi ateroscleroză, pentru a evalua dacă efectele benefice observate se menţin şi în stadiile mai avansate ale bolii.
Descoperirea marchează un pas important în identificarea unor tratamente sigure şi accesibile pentru boala ficatului gras, o boală adesea silenţioasă, dar cu implicaţii majore pentru sănătatea cardiovasculară.
