Un nou studiu oferă o explicaţie biologică pentru unul dintre cele mai devastatoare simptome ale bolii Alzheimer, momentul în care pacienţii îşi pierd memoria socială şi nu îşi mai recunosc familia. Cercetători de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Virginia au descoperit că în creierul şoarecilor cu Alzheimer, structurile de protecţie a neuronilor dintr-o regiune specifică a hipocampului se degradează, iar acest proces duce la pierderea capacităţii de recunoaştere socială. Blocarea distrugerii acestor structuri a prevenit complet pierderea memoriei sociale la animalele tratate.
Un studiu, publicat recent în revista Alzheimer’s & Dementia, arată că pierderea memoriei de recunoaştere socială (capacitatea unei persoane de a-şi aminti feţe, nume şi relaţii), un simptom devastator pentru familiile pacienţilor, este asociată cu distrugerea unor structuri protectoare din jurul neuronilor dintr-o regiune specifică a creierului. Mai important, cercetătorii au demonstrat că blocarea acestui proces la şoareci previne complet pierderea memoriei sociale.
Noua cercetare arată că pierderea recunoaşterii persoanelor apropiate ar putea fi legată de deteriorarea unor zone microscopice numite reţele perineuronale, formate din proteine şi molecule de zahăr, care stabilizează conexiunile dintre neuroni şi susţin circuitele memoriei. Într-o regiune minusculă a hipocampului numită CA2, aceste reţele înconjoară neuronii responsabili de recunoaşterea socială.
La şoarecii 5XFAD, un model utilizat pentru a studia Alzheimer, cercetătorii au observat că aceste reţele responsabile de recunoaşterea altor indivizi se dezactivau în jurul vârstei de şase luni, animalele pierzând abilitatea de a recunoaşte alţi şoareci pe care îi întâlniseră anterior, în timp ce alte forme de memorie, cum ar fi recunoaşterea obiectelor, au rămas intacte.
Pentru a demonstra că degradarea reţelelor perineuronale provoacă pierderea memoriei sociale, şi nu este doar o consecinţă a bolii Alzheimer, cercetătorii au distrus selectiv aceste structuri în regiunea CA2 a unor şoareci sănătoşi. Rezultatul a fost cel aşteptat, şi anume, animalele nu au mai recunoscut alţi indivizi, deşi nu prezentau alte semne de boală. Când reţelele s-au refăcut natural după două săptămâni, memoria socială a revenit.
Acest caracter reversibil oferă speranţă pentru tratamente viitoare. Dacă neuronii îşi păstrează viabilitatea, dar îşi pierd structurile protectoare, restabilirea acestor reţele ar putea permite recuperarea funcţiilor pierdute, a explicat Harald Sontheimer, conducătorul studiului şi şeful Departamentului de Neuroştiinţe de la Universitatea Virginia, subliniind că descoperirea oferă „o nouă ţintă terapeutică” pentru care există deja medicamente candidate pentru testare.
Analizele genetice au arătat că degradarea reţelelor perineuronale este cauzată de activarea excesivă a unor enzime numite metaloproteinaze matriciale (MMP), descrise drept „foarfece moleculare” care remodelează ţesuturile. În creierul afectat de Alzheimer, aceste enzime devin hiperactive şi distrug structurile protectoare mai repede decât se pot reface acestea.
La oameni, degradarea acestor structuri ar putea deveni un indicator precoce pentru diagnostic sau pentru monitorizarea eficienţei tratamentelor.
Pentru a verifica ipoteza, echipa a tratat şoarecii 5XFAD cu GM6001, un inhibitor cu spectru larg al metaloproteinazelor, administrat zilnic timp de o lună. Animalele tratate au păstrat intacte reţelele neuronale din CA2 şi nu au pierdut memoria socială, spre deosebire de grupul netratat, la care s-au observat degradarea acestor reţele perineuronale şi deficite cognitive.
Pierderea recunoaşterii sociale la pacienţii cu Alzheimer nu înseamnă doar uitarea chipurilor, ci include şi incapacitatea de a asocia nume, voci, expresii faciale şi relaţii afective. În timp ce alte tipuri de memorie pot fi parţial menţinute, afectarea acestei funcţii rupe legăturile emoţionale dintre pacient şi familie.
Interesant este că regiunea CA2 este afectată într-o măsură mult mai mică de plăcile de beta-amiloid - depozitele de proteine anormale asociate cu boala Alzheimer - deşi acestea se acumulează masiv în alte părţi ale hipocampului şi ale creierului, şi care au reprezentat principalul obiect al cercetării ştiinţifice în ultimele decenii.
În schimb, distrugerea reţelelor perineuronale pare să apară independent de aceste depuneri de amiloid, oferind o nouă perspectivă asupra cauzelor simptomelor cognitive în boala Alzheimer.
Autorii sugerează că, dacă se vor dezvolta metode de imagistică capabile să vizualizeze aceste structuri (reţelele perineuronale) în creierul uman, degradarea lor ar putea deveni un biomarker precoce pentru diagnostic sau pentru evaluarea tratamentelor.
În concluzie, cercetătorii subliniază că pierderea memoriei legate de recunoaşterea persoanelor apropiate nu este un proces misterios, ci rezultatul unor mecanisme biologice clare, care implică activarea excesivă a metaloproteinazelor, distrugerea reţelelor perineuronale din regiunea CA2 şi afectarea circuitelor neuronale care controlează memoria socială.
Înţelegerea acestor mecanisme deschide calea către intervenţii care ar putea preveni unul dintre cele mai devastatoare efecte ale bolii Alzheimer - pierderea capacităţii de a recunoaşte persoanele apropiate.
