Prevenirea naşterilor premature cu ajutorul AI

Prevenirea naşterilor premature cu ajutorul AI

Cercetătorii au validat o tehnologie bazată pe inteligenţa artificială (AI) capabilă să estimeze cu precizie momentul naşterii, folosind exclusiv imagini ecografice standard. Realizarea deschide noi perspective în reducerea riscului de naştere prematură şi oferă medicilor un instrument rapid şi non-invaziv de predicţie pentru estimarea naşterii.

Naşterea prematură reprezintă principala cauză de mortalitate neonatală la nivel mondial, însă estimarea momentului în care aceasta se va produce rămâne o provocare majoră.

Un studiu realizat în colaborare cu cercetători de la Universitatea din Kentucky validează o tehnologia bazată pe AI care poate estima mai precis timpul rămas până la naştere folosind doar imagini ecografice standard.

Această tehnologie oferă un instrument non-invaziv, eficient şi care poate fi utilizat pe scară largă pentru îmbunătăţirea rezultatelor sarcinii, în special în lupta împotriva naşterilor premature.

Ultrasound AI, pionier în aplicarea inteligenţei artificiale în imagistica medicală, a anunţat miercuri publicarea rezultatelor din studiul PAIR (Perinatal Artificial Intelligence in Ultrasound) în The Journal of Maternal-Fetal & Neonatal Medicine.

Programul inteligent a fost dezvoltat şi antrenat utilizând imagini de la ecografii anonimizate provenite de la un grup de femei care au născut la Universitatea din Kentucky între 2017 şi 2021.

Constatări cheie ale studiului:

  • acurateţe ridicată în estimarea momentului naşterii - modelul de AI a reuşit să estimeze momentul naşterii cu o precizie de aproximativ 95% în cazul naşterilor la termen şi de aproximativ 92% atunci când au fost incluse toate naşterile, indiferent dacă au fost la termen, premature sau întârziate; practic, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, sistemul a prezis corect numărul de zile rămase până la naştere analizând doar imaginile ecografice, fără alte informaţii clinice suplimentare.
  • predicţie îmbunătăţită pentru naşterea prematură (PTB) - prin antrenare continuă, AI-ul şi-a îmbunătăţit performanţa de predicţie pentru PTB spontană.
  • rezultate constante – programul inteligent a fost testat pe un volum foarte mare de date, peste 2 milioane de imagini ecografice de la mii de paciente, şi a reuşit să ofere rezultate la fel de precise în toate situaţiile analizate; indiferent de trimestrul sarcinii sau de profilul demografic al gravidei, performanţa modelului a rămas constantă.
  • rezultatele nu depind de alţi de factori de risc - spre deosebire de metodele standard de estimare a riscului de naştere prematură, tehnologia inteligentă face predicţii doar pe baza imaginilor ecografice, fără să necesite alte analize clinice, informaţii despre istoricul mamei sau intervenţia directă a unui specialist.
  • programul funcţionează pe principiul învăţării continue - modelul de AI îşi perfecţionează constant capacitatea de predicţie, analizând în mod repetat date noi şi imagini ecografice suplimentare,  şi se îmbunătăţeşte cu fiecare ciclu de antrenare şi fiecare imagine nou analizată.

Autorii studiului consideră că utilizarea inteligenţei artificiale în obstetrică poate deschide noi perspective pentru identificarea şi prevenirea eficientă a complicaţiilor şi rezultatelor negative ale sarcinii.

viewscnt