Ar putea fi evitată radioterapia după mastectomie?

Ar putea fi evitată radioterapia după mastectomie?

În ultimii ani, progresele în tratamentele împotriva cancerului de sân au schimbat radical prognosticul pacientelor. Un studiu internaţional recent sugerează că, în cazul multor femei care au suferit o mastectomie, radioterapia nu mai aduce beneficii suplimentare pentru supravieţuire şi poate fi evitată fără a compromite eficienţa tratamentului.

Un studiu, publicat miercuri, în revista New England Journal of Medicine-NEJM, arată că pacientele cu cancer de sân în stadiu incipient, care au trecut printr-o mastectomie şi urmează terapii moderne împotriva cancerului, au avut rate similare de supravieţuire la zece ani, indiferent dacă au primit sau nu radioterapie postoperatorie.

Rezultatele provin din studiul internaţional SUPREMO (Selective Use of Postoperative Radiotherapy after Mastectomy), coordonat de Universitatea din Edinburgh. Acesta a inclus 1.607 femei din 17 ţări, aflate într-o categorie de risc intermediar de recidivă a cancerului, fie cu una până la trei metastaze la nivelul ganglionilor limfatici, fie fără ganglioni afectaţi, dar cu alte trăsături tumorale considerate agresive.

Toate participantele au fost supuse unei mastectomii şi unei intervenţii axilare pentru îndepărtarea ganglionilor limfatici, urmate de tratamente moderne cu medicamente. Jumătate dintre participante au urmat radioterapie la nivelul peretelui toracic, în timp ce restul au fost tratate fără acest tip de intervenţie.

După zece ani de urmărire, nu s-au observat diferenţe semnificative între cele două grupuri: 81,4% dintre pacientele tratate cu radioterapie erau în viaţă, comparativ cu 81,9% dintre cele care nu primiseră acest tratament.

De asemenea, radioterapia nu a influenţat perioada de supravieţuire fără recidivă (timpul până la o eventuală reapariţie a bolii) şi nici răspândirea cancerului în alte zone ale corpului.

Numărul recidivelor locale a fost uşor mai scăzut la femeile care au primit radioterapie, nouă cazuri faţă de 20 în grupul fără tratament, însă diferenţa a fost considerată a fi minoră de către specialişti. De asemenea, efectele adverse raportate au fost în general uşoare, fără creşterea mortalităţii de cauză cardiacă.

Cercetătorii explică aceste rezultate prin îmbunătăţirile aduse tratamentelor oncologice din ultimele decenii, care reduc semnificativ riscul de recidivă şi cresc şansele de supravieţuire, diminuând astfel, în anumite cazuri, beneficiile radioterapiei.

Totuşi, specialiştii subliniază că studiul s-a concentrat pe pacientele cu risc intermediar. În cazul celor cu risc crescut de recidivă, radioterapia după mastectomie ar putea rămâne o opţiune benefică.

„Rezultatele studiului SUPREMO nu susţin utilizarea de rutină a radioterapiei la nivelul peretelui toracic pentru majoritatea pacientelor cu cancer de sân cu risc intermediar, tratate prin mastectomie şi terapii medicamentoase moderne”, a declarat profesorul Ian Kunkler, de la Institutul de Genetică şi Cancer al Universităţii din Edinburgh.

La rândul său, dr. Nicola Russell, de la Institutul Olandez de Cancer, NKI, medic radioterapeut şi coordonator al studiului din partea Organizaţiei Europene pentru Cercetare şi Tratament al Cancerului (EORTC), a remarcat că evitarea radioterapiei inutile nu doar reduce efectele adverse tardive, ci şi protejează rezultatele reconstrucţiei de sân după mastectomie.

Studiul, considerat un reper major în oncologia modernă, ar putea duce la actualizarea ghidurilor internaţionale şi la personalizarea mai atentă a tratamentelor, pentru o utilizare mai eficientă a resurselor medicale şi o reducere a poverii bolii asupra pacientelor.

viewscnt