Rezistenţa la tratament rămâne una dintre principalele probleme în cancerul pulmonar. Un nou studiu sugerează că o cale hormonală implicată în procese precum creşterea în înălţime şi reglarea metabolismului ar putea contribui şi la agresivitatea tumorilor, oferind o posibilă ţintă pentru creşterea eficienţei terapiilor existente.
Blocarea receptorului hormonului de creştere ar putea reprezenta o nouă strategie pentru îmbunătăţirea tratamentului cancerului pulmonar fără celule mici, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Ohio University şi publicat în International Journal of Molecular Sciences.
Cancerul pulmonar este principala cauză de deces prin cancer la nivel mondial. Forma cea mai frecventă, cancerul pulmonar fără celule mici, reprezintă aproximativ 80–85% dintre cazuri. Deşi chirurgia, chimioterapia, radioterapia şi terapiile ţintite au evoluat, numeroşi pacienţi dezvoltă rezistenţă la tratament, ceea ce reduce şansele de supravieţuire.
Cercetătorii au analizat acum rolul hormonului de creştere în această formă de cancer. Hormonul de creştere reglează în mod normal înălţimea, metabolismul şi dezvoltarea organismului. El acţionează prin legarea de receptorul hormonului de creştere, o proteină prezentă la nivelul celulelor.
Studii anterioare au sugerat că acest hormon poate susţine proliferarea celulelor canceroase şi rezistenţa la tratament.
Folosind baze mari de date cu informaţii despre pacienţi, inclusiv date din The Cancer Genome Atlas, echipa a analizat probe tumorale de la sute de pacienţi cu cancer pulmonar fără celule mici. Tumorile au prezentat niveluri mult mai ridicate ale receptorului hormonului de creştere comparativ cu ţesutul pulmonar normal.
Pacienţii ale căror tumori aveau niveluri crescute ale acestui receptor au avut o supravieţuire semnificativ mai scurtă. Supravieţuirea medie a fost de aproximativ 66 de luni în cazul tumorilor cu nivel scăzut al receptorului, comparativ cu 36–40 de luni în cazul celor cu nivel crescut.
În experimente de laborator pe celule de cancer pulmonar umane şi murine, hormonul de creştere a crescut rezistenţa la medicamente chimioterapice precum doxorubicina şi cisplatina.
Hormonul a stimulat activitatea unor proteine care elimină medicamentele din celule, cunoscute drept pompe de eflux, reducând astfel concentraţia citostaticelor în interiorul celulelor tumorale. De asemenea, a declanşat modificări asociate cu răspândirea tumorii şi cu scăderea morţii celulare, ceea ce a făcut celulele mai greu de distrus.
Cercetătorii au testat apoi pegvisomant, un medicament care blochează receptorul hormonului de creştere.
Medicamentul este autorizat şi în Uniunea Europeană pentru tratamentul acromegaliei, o afecţiune determinată de excesul de hormon de creştere.
În studiul recent publicat, substanţa a contracarat multe dintre efectele induse de hormonul de creştere. Administrat în asociere cu chimioterapia, medicamentul a crescut sensibilitatea celulelor canceroase la tratament şi a redus doza de chimioterapic necesară pentru a distruge celulele.
Autorii subliniază că rezultatele provin din analize de baze de date şi din modele celulare de laborator, fiind necesare studii suplimentare pentru a evalua această abordare în cancerul pulmonar.
Cercetări anterioare au arătat că asocierea terapiei cu acest medicament a avut efecte pozitive în modele murine de melanom şi cancer pancreatic şi hepatic.Următoarea etapă este testarea pe modele animale de cancer pulmonar.
Eventualele rezultate favorabile ar putea sta la baza unor studii clinice, necesare pentru a stabili dacă această strategie este sigură şi eficientă la pacienţii cu cancer pulmonar.
