Cercetătorii au identificat celulele care alimentează un cancer agresiv al creierului şi o posibilă opţiune terapeutică

Cercetătorii au identificat celulele care alimentează un cancer agresiv al creierului şi o posibilă opţiune terapeutică

O echipă de cercetători din Canada a identificat un mecanism prin care anumite celule din creier susţin creşterea glioblastomului, cea mai agresivă şi în prezent incurabilă formă de cancer cerebral. Studiul arată că blocarea acestui mecanism încetineşte semnificativ evoluţia tumorii şi indică faptul că un medicament deja utilizat în clinică ar putea fi reutilizat în acest scop.

Glioblastomul este cunoscut pentru evoluţia sa rapidă şi pentru prognosticul sever, supravieţuirea fiind adesea de ordinul lunilor.

Cercetarea specialiştilor canadieni a pornit de la ideea că tumora nu este formată doar din celule canceroase izolate, ci dintr-un ansamblu complex de celule care comunică între ele şi se susţin reciproc.

Studiul arată că oligodendrocitele, celule cerebrale considerate până acum implicate în protejarea fibrelor nervoase, pot să îşi schimbe rolul şi să contribuie la creşterea glioblastomului. Aceste celule trimit semnale către celulele tumorale, întărind structura acestora şi capacitatea de împrăştiere a cancerului.

Cercetătorii au demonstrat, în modele de laborator, că blocarea comunicării dintre oligodendrocite şi celulele canceroase încetineşte semnificativ creşterea tumorii.

Rezultatele sugerează că această interacţiune este esenţială pentru supravieţuirea şi progresia glioblastomului.

Autorii subliniază că ecosistemul celular al glioblastomului este mult mai dinamic decât s-a ştiut până acum, iar identificarea acestui mecanism oferă o ţintă terapeutică specifică, ce poate fi explorată cu ajutorul unui medicament existent.

Un aspect important al descoperirii este faptul că sistemul de semnalizare implicat include receptorul CCR5, care este deja ţinta unui medicament utilizat în tratamentul infecţiei cu HIV, maraviroc, ceea ce deschide posibilitatea reutilizării unui medicament deja aprobat pentru a viza acest mecanism în glioblastom, deşi utilizarea sa în acest context nu este în prezent aprobată.

Descoperirea se bazează pe cercetări anterioare ale aceleiaşi echipe, care au arătat că tumora poate exploata căi normale de migraţie celulară din timpul dezvoltării creierului pentru a se extinde.

Studiul a fost realizat de cercetători de la McMaster University şi The Hospital for Sick Children din Toronto şi a fost publicat miercuri, în revista Neuron.

viewscnt