Creştere alarmantă a cancerului de apendice în rândul generaţiei X şi milenialilor americani

Creştere alarmantă a cancerului de apendice în rândul generaţiei X şi milenialilor americani

Incidenţa cancerului apendicular s-a triplat în rândul persoanelor născute după 1975, arată un studiu american de amploare. Simptomele vagi întârzie diagnosticul acestui cancer rar, dar aflat în creştere accelerată.

Un studiu recent atrage atenţia asupra unei creşteri dramatice a cazurilor de cancer apendicular în rândul persoanelor tinere din Statele Unite, în special din generaţiile X şi milenial.

Acest tip de cancer, deşi este întîlnit rar în populaţie, înregistrează un trend ascendent îngrijorător, cu implicaţii importante pentru medici şi specialişti în sănătate publică, mai ales în contextul simptomelor nespecifice, care întârzie diagnosticul.

Astfel, potrivit unui raport publicat miercuri, în revista Annals of Internal Medicine, ratele de cancer apendicular, deşi rămân scăzute, au înregistrat o creştere dramatică în rândul persoanelor mai tinere.

Incidenţa cancerului apendicular a fost de trei ori mai mare la persoanele născute între 1975 şi 1985 şi de patru ori mai mare la cei născuţi între 1981 şi 1989, comparativ cu cei născuţi în anii 1940, conform datelor naţionale despre populaţie.

Raportul a inclus date despre circa 4.900 de adulţi americani diagnosticaţi cu cancer apendicular între 1975 şi 2019.

Cercetătorii au menţionat că modelul de creştere a ratelor de cancer se menţine, în grade diferite, pentru toate tipurile de tumori, inclusiv carcinoame cu celule non-mucinoase, mucinoase (calciforme) şi celule în inel cu pecete.

Ratele cancerului de colon şi ale altor malignităţi gastrointestinale au crescut, de asemenea, în rândul persoanelor tinere, din motive care rămân neclare, au remarcat cercetătorii.

„Această observaţie ne-a stârnit cu adevărat curiozitatea. Ne-am întrebat dacă nu cumva vom observa modele similare şi în cazurile rare de cancer apendicular?”, a declarat conducătoarea studiului, dr. Andreana Holowatyj, de la Centrul Medical al Universităţii Vanderbilt (VUMC), concluzionând că datele analizate au confirmat această ipoteză.

Dr. Holowatyj a subliniat că, deşi mecanismele care stau la baza acestei creşteri rămân în continuare neelucidate, un aspect esenţial îl reprezintă faptul că, pe măsură ce grupurile de populaţie cu risc crescut înaintează în vârstă, este de aşteptat ca incidenţa acestor tipuri de cancer să continue să crească.

Într-un studiu separat, prezentat recent la conferinţa mondială a medicilor oncologi, ASCO2025, dr. Holowatyj şi colegii săi au constatat că pacienţii cu cancer apendicular au acuzat în general luni întregi de dureri abdominale, balonare şi dureri la nivelul pelvisului înainte de a fi diagnosticaţi.

Generaţia X (Gen X) se referă la generaţia persoanelor născute în intervalul aproximativ 1961-1980 (limitele variază de la o sursă la alta).

Generaţia milenialilor, numită şi Generaţia Y, este o cohortă demografică care cuprinde persoanele născute între 1981 şi 1996.

viewscnt