Diferenţe între femei şi bărbaţi în supravieţuirea în cancer

Diferenţe între femei şi bărbaţi în supravieţuirea în cancer

Un studiu internaţional de referinţă arată că femeile diagnosticate cu cancer au şanse mai mari de supravieţuire decât bărbaţii, dar suportă mai des efecte adverse severe în urma tratamentelor. Rezultatele sugerează că diferenţele biologice dintre sexe influenţează direct evoluţia bolii şi toleranţa la terapie.

Un studiu internaţional, coordonată de Universitatea Adelaide (AU), din Australia, şi publicată în Journal of the National Cancer Institute - JNCI, a analizat diferenţele dintre pacienţii oncologici de sex feminin şi masculin în ceea ce priveşte supravieţuirea şi toxicitatea tratamentelor.

Analiza a inclus date de la peste 20.000 de pacienţi din 39 de studii clinice care au stat la baza aprobării unor tratamente oncologice de către Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, în perioada 2011–2021.

Studiile au vizat mai multe tipuri de tumori solide avansate, inclusiv cancer pulmonar, colorectal, melanom şi cancer de sân.

Rezultatele au arătat că femeile au un risc de deces cu 21% mai mic comparativ cu bărbaţii, dar un risc cu 12% mai mare de a dezvolta toxicităţi severe asociate tratamentului.

Diferenţele între sexe au fost observate în mod constant în 12 tipuri de tumori solide avansate şi în mai multe tipuri de tratamente, inclusiv chimioterapie, terapii ţintite şi imunoterapie.

Autorii subliniază că acest tipar sugerează existenţa unor mecanisme biologice fundamentale, nu doar efecte specifice anumitor medicamente.

Potrivit autorului principal, dr. Natansh Modi, de la AU, sexul biologic este un factor fundamental care influenţează funcţia sistemului imunitar, metabolizarea medicamentelor, compoziţia corporală şi biologia tumorilor.

Autorii consideră că rezultatele au implicaţii importante pentru modul în care sunt evaluate şi prescrise tratamentele oncologice şi susţin necesitatea raportării şi utilizării sistematice a datelor diferenţiat pe sexe, în cercetarea clinică.

Cercetătorii solicită ca sexul biologic să fie recunoscut ca factor prognostic esenţial în oncologie, atât în studiile clinice, cât şi în practica curentă.

„Este vorba despre îmbunătăţirea rezultatelor pentru fiecare pacient cu cancer”, a declarat dr. Modi.

„Dacă femeile trăiesc mai mult, dar se confruntă cu efecte adverse mai severe, trebuie să recunoaştem acest lucru şi să acţionăm în consecinţă. În acelaşi timp, trebuie să înţelegem mai bine de ce pacienţii de sex masculin par să aibă o supravieţuire mai redusă”, a precizat acesta, citat într-un comunicat.

Echipa de cercetare afirmă că sunt necesare studii suplimentare pentru a clarifica mecanismele biologice care determină aceste diferenţe, inclusiv expunerea la medicamente, reglarea sistemului imunitar, influenţele hormonale şi modul în care este distribuită masa corporală (raportul dintre ţesut adipos, masă musculară şi alte componente ale organismului).

viewscnt