O nouă combinaţie de tratament ar putea întârzia semnificativ evoluţia cancerului de prostată avansat la bărbaţii care prezintă anumite mutaţii genetice, potrivit unui amplu studiu internaţional coordonat de cercetători de la University College London (UCL).
Un studiu, publicat marţi, în revista Nature Medicine, a evaluat eficienţa adăugării medicamentului niraparib - un inhibitor PARP (enzimă implicată în repararea ADN-ului) - la schema standard de tratament cu abirateronă şi prednison (AAP).
Studiul de fază III, denumit Amplitude, a inclus 696 de pacienţi din 32 de ţări, cu o vârstă medie de 68 de ani. Jumătate dintre aceştia au primit noua combinaţie terapeutică, iar ceilalţi au fost trataţi cu schema standard şi placebo, fără ca medicii sau pacienţii să ştie ce tratament primeşte fiecare (studiu dublu-orb).
Participanţii aveau cancer de prostată metastatic, aflat în stadiu avansat, cu modificări în genele implicate în repararea unui tip esenţial de defecte ADN, cunoscut sub numele de „reparare prin recombinare omoloagă” (HRR).
Recombinarea omoloagă este un proces natural prin care celulele repară rupturile din ADN folosind o copie identică sau foarte asemănătoare a secvenţei de ADN ca model. Practic, celula „copiază” informaţia genetică intactă de pe cromozomul pereche pentru a înlocui partea deteriorată. Acest mecanism este esenţial pentru menţinerea stabilităţii genomului şi prevenirea mutaţiilor care pot duce la boli, inclusiv la cancer.
Aproximativ un sfert dintre pacienţii cu cancer de prostată avansat prezintă astfel de mutaţii, în special în genele BRCA1, BRCA2, CHEK2 sau PALB2, ceea ce determină o formă mai agresivă a bolii şi o evoluţie rapidă sub tratamentele convenţionale.
Rezultatele studiului au arătat că adăugarea medicamentului niraparib la terapia standard a redus riscul de progresie tumorală cu 37% comparativ cu monoterapia cu AAP, iar la pacienţii cu mutaţii BRCA1 sau BRCA2, reducerea riscului a fost de 48%.
În plus, perioada până la agravarea simptomelor a fost dublă pentru pacienţii trataţi cu noua combinaţie de tratament, iar proporţia celor cu deteriorare semnificativă a simptomelor a scăzut de la 34% la 16%.
Deşi tendinţa generală indică o creştere a supravieţuirii, autorii subliniază că este nevoie de o urmărire mai lungă pentru confirmarea beneficiului în speranţa de viaţă.
Profesorul Gerhardt Attard, coordonatorul studiului, a explicat că pacienţii cu mutaţii HRR constituie un grup distinct, cu răspuns terapeutic mai slab la tratamentele standard.
„Combinaţia de tratament cu niraparib întârzie recurenţa (recidiva) bolii şi, foarte probabil, prelungeşte semnificativ durata de viaţă. Rezultatele susţin testarea genomică la diagnostic şi utilizarea ţintită a terapiei acolo unde beneficiul este maxim”, a declarat acesta, citat într-un comunicat.
Tratamentul a fost, în general, bine tolerat, dar reacţiile adverse, în special anemia şi hipertensiunea, au fost mai frecvente la pacienţii din grupul niraparib. Aproximativ un sfert dintre aceştia au necesitat transfuzii de sânge. Numărul de decese legate de tratament a fost uşor mai mare în grupul care a primit noua combinaţie de tratament (14 faţă de 7 în grupul placebo), însă rata generală de întrerupere a tratamentului a rămas scăzută.
Autorii subliniază că aceste rezultate deschid calea pentru o abordare personalizată în tratamentul cancerului de prostată avansat, dar este necesară o evaluare suplimentară a beneficiilor pe termen lung, şi a impactului testării genetice extinse şi al noilor tehnici imagistice.
Cancerul de prostată este cea mai frecventă formă de cancer la bărbaţi. La nivel mondial, aproximativ 1,5 milioane de cazuri sunt diagnosticate anual, iar în Regatul Unit peste 56.000 de bărbaţi primesc acest diagnostic în fiecare an, dintre care aproximativ 12.000 îşi pierd viaţa din cauza bolii. Rezultatele studiului aduc o perspectivă promiţătoare pentru pacienţii care până acum aveau puţine opţiuni terapeutice eficiente.
