O nouă combinaţie de medicamente ar putea trata până la 40% dintre pacienţii cu cancer de prostată avansat.
Cercetătorii au identificat o nouă strategie de tratament care ar putea schimba modul în care este tratat cancerul de prostată în stadiu avansat. Doi din cinci pacienţi cu cancer de prostată avansat ar putea fi trataţi cu o combinaţie de două medicamente ţintite, potrivit unui nou studiu, realizat de o echipă de la Institute of Cancer Research din Londra (ICR) şi publicat în revista Nature Communications, pe 8 octombrie.
Metoda, testată iniţial în laborator şi pe modele animale, combină două medicamente aflate deja în dezvoltare sau utilizare pentru alte tipuri de cancer şi a demonstrat capacitatea de a distruge celulele tumorale rezistente la terapiile hormonale actuale.
Specialiştii au testat o abordare „în doi paşi” menită să blocheze simultan două proteine esenţiale pentru supravieţuirea celulelor canceroase - MCL1, care împiedică moartea programată a celulelor, şi AKT, o enzimă implicată în procesele de creştere şi rezistenţă tumorală.
Inhibarea acestor proteine a fost realizată printr-o combinaţie de medicamente: fadraciclib (aflat în studii clinice pentru cancere de sânge) şi, fie ipatasertib, fie capivasertib, ambele testate sau folosite în tratamentul unor tipuri de cancer, precum cel de sân.
Cercetătorii au observat că asocierea fadraciclib cu unul dintre inhibitorii AKT a declanşat moartea celulelor de cancer de prostată, în timp ce administrarea fiecărui medicament ca monoterapie nu a avut efect semnificativ.
Rezultatele au fost deosebit de promiţătoare în cazul unei forme de cancer de prostată caracterizate prin pierderea genei PTEN şi activarea căii PI3K - o alterare genetică întâlnită la aproximativ 40% dintre pacienţi.
În testele efectuate pe şoareci purtători ai acestei forme tumorale, combinaţia de medicamente a încetinit semnificativ creşterea cancerului şi a determinat moartea celulelor maligne.
„Pentru bărbaţii cu cancer de prostată avansat, care nu mai răspund la terapiile hormonale, opţiunile de tratament sunt extrem de limitate. Am analizat o gamă largă de medicamente aflate în dezvoltare sau deja aprobate şi am identificat o combinaţie deosebit de promiţătoare, care nu doar încetineşte creşterea tumorilor, ci le şi distruge. Datele noastre sugerează că până la 40% dintre pacienţi ar putea beneficia de această abordare”, a declarat dr. Adam Sharp, coordonatorul grupului de terapie translaţională, citat într-un comunicat al institutului.
Potrivit experţilor, „progresul în oncologie nu înseamnă doar noi molecule, ci şi o nouă utilizare a celor existente”.
Identificarea combinaţiilor eficiente şi a pacienţilor potriviţi ar putea oferi tratamente mai ţintite şi mai eficiente
„Dacă studiile clinice vor confirma aceste rezultate, noua strategie ar putea deveni o opţiune vitală pentru pacienţii la care terapiile actuale nu mai funcţionează”, a subliniat dr. Matthew Hobbs, director de cercetare la Prostate Cancer UK, adăugând că noua abordare de tratament oferă o speranţă reală pentru bărbaţii cu forme avansate ale bolii:
Potrivit celui mai recent raport al National Prostate Cancer Audit, în 2024 au fost diagnosticaţi peste 58.000 de bărbaţi cu cancer de prostată, în Marea Britanie, iar aproximativ 12% dintre aceştia au fost depistaţi abia după ce boala se răspândise în alte părţi ale corpului.
Studiul a fost finanţat de Wellcome Trust, Prostate Cancer Foundation şi Prostate Cancer UK.