O terapie celulară nouă, aflată încă în faze timpurii de testare, a reuşit să ducă în remisie forme de leucemie cu celule T, considerate până acum fără opţiuni reale de tratament. Rezultatele, obţinute la un grup mic de pacienţi la care boala a revenit după toate terapiile standard, sugerează că această abordare poate câştiga timp preţios pentru pacienţi, şi poate deschide calea către o nouă opţiune de tratament.
Terapia experimentală foloseşte limfocite T - un tip de globule albe - provenite de la un donator sănătos, care sunt modificate în laborator pentru a recunoaşte şi a ataca celulele leucemice.
Spre deosebire de terapiile personalizate, bazate pe celulele proprii ale fiecărui pacient, aceste celule T pot fi pregătite în avans ca un produs „gata de utilizare” şi administrate rapid persoanelor aflate în stare critică.
Pentru familiile care se confruntă cu o boală care recidivează după fiecare linie de tratament standard, o terapie disponibilă imediat, capabilă să reducă leucemia până la niveluri nedetectabile, reprezintă un progres major.
Cele mai recente rezultate obţinute la primii 11 pacienţi trataţi în acest mod, într-un program derulat la Great Ormond Street Hospital şi King’s College Hospital, au fost publicate luni, în revista New England Journal of Medicine - NEJM.
Situaţia este însă deosebit de complexă în leucemia cu celule T, deoarece chiar celulele maligne sunt limfocite T. Adăugarea de noi limfocite T din exterior ar duce, în mod obişnuit, la reacţii nedorite: celulele terapeutice s-ar putea ataca între ele, ar putea viza şi celulele sănătoase sau ar putea fi respinse de sistemul imunitar al pacientului.
Folosind instrumente de editare genetică, cercetătorii au dezactivat sau modificat molecule-cheie de pe suprafaţa celulelor T provenite de la donator, astfel încât acestea să poată ocoli apărarea imună a gazdei şi să îşi concentreze atacul asupra celulelor leucemice.
În studiile timpurii, unii pacienţi fără nicio altă opţiune terapeutică au obţinut remisie profundă, în care leucemia nu a mai putut fi detectată nici prin teste foarte sensibile.
Remisiile profunde obţinute la aceşti pacienţi au permis efectuarea unui transplant de celule stem sau de măduvă osoasă de la donator, procedură care rămâne în prezent singura opţiune cu şanse reale de vindecare a leucemiei pe termen lung.
„În spaţiul public, titlurile despre 'inversarea unui cancer incurabil' pot face să pară că este vorba despre o terapie miraculoasă, capabilă să înlocuiască chimioterapia sau radioterapia. Realitatea este însă mai modestă, dar, totuşil, la fel de remarcabilă”, spune Justin Stebbing, profesor de ştiinţe biomedicale la Universitatea Anglia Ruskin din Marea Britanie, comentând rezultatele studiului.
Această terapie nu este concepută să fie prima opţiune pentru toate persoanele cu leucemie, ci reprezintă o posibilitate extrem de specializată pentru cei la care boala a rezistat sau a revenit după tratamentele standard, precizează prof. Stebbing.
În acest context, în care îngrijirea paliativă este singura alternativă pentru aceşti pacienţi, faptul că ar exista încă un potenţial tratament la care se poate apela după ce celelalte opţiuni au fost epuizate, oferind un mod în plus de a ţine boala sub control - poate schimba radical şansele pacientului, chiar dacă această terapie nu este perfectă.
„Un alt aspect adesea trecut cu vederea este faptul că acest tratament este gândit să pregătească organismul pentru transplant, nu să înlocuiască transplantul”, precizează prof Stebbing.
În cazurile prezentate, obiectivul a fost micşorarea cantităţii de celule canceroase până la un nivel care să permită efectuarea în siguranţă a unui transplant de celule stem.
Celulele T modificate nu sunt concepute să controleze boala pe viaţă de unele singure, ci acţionează ca un atac foarte puternic, dar temporar, asupra leucemiei, câştigând timp pentru ca pacientul să poată primi transplantul care poate să refacă sistemul sanguin şi imunitar la un nivel sănătos, fără cancer.
Această abordare combinată, respectiv terapie imunologică intensă, dar limitată ca durată, urmată de transplant, poate oferi unei categorii dintre aceşti pacienţi o şansă reală de supravieţuire pe termen lung.
Chiar şi atunci însă, viaţa de după un astfel de tratament este rareori simplă, spun specialiştii.
Transplantul de celule stem sau de măduvă osoasă poate salva viaţa, dar este una dintre cele mai solicitante proceduri din medicina actuală. În lunile care urmează după transplantul de celule stem, pacienţii au un risc crescut de infecţii grave, deoarece noul lor sistem imun este încă imatur şi poate fi slăbit şi mai mult de medicamentele folosite pentru a împiedica organismul să respingă transplantul.
Mulţi pacienţi se confruntă cu oboseală profundă, pierdere în greutate şi suferinţă emoţională. Un număr semnificativ poate petrece perioade repetate în spital din cauza complicaţiilor, cum este boala grefă-contra-gazdă, în care celulele imune ale donatorului atacă ţesuturile pacientului.
„Chiar şi la ani distanţă de la procedură, supravieţuitorii pot trăi cu probleme cronice ale pielii, tubului digestiv sau ficatului, cu modificări hormonale, tulburări de fertilitate sau cu impact psihologic după un episod medical prelungit şi incert”, spune prof. Stebbing.
Din acest punct de vedere, adaugă el, „este important ca noua terapie cu limfocite T să nu fie prezentată ca o vindecare simplă, administrată o singură dată, după care viaţa revine imediat la normal”. Pentru unii dintre pacienţii incluşi în seria de cazuri descrisă în revista NEJM, terapia reprezintă doar o etapă într-un drum lung şi dificil, care a cuprins deja mai multe cicluri de chimioterapie şi numeroase internări.
Adăugarea unei terapii imunologice experimentale şi apoi a unui transplant creşte şansele de supravieţuire, dar înseamnă şi un plan de monitorizare şi tratament mult mai complicat după terminarea procedurilor.
După tratament, monitorizarea nu se rezumă la verificarea recidivei leucemiei; pacienţii au adesea nevoie de urmărire pe termen lung pentru efecte nedorite care pot apărea în timp, de vaccinări care să reantreneze noul sistem imunitar şi de sprijin pentru reintegrarea în activitatea profesională, şcoală şi viaţa de familie.
„În acelaşi timp, beneficiile sunt enorme pentru cei afectaţi şi pentru familiile acestora. Pentru o persoană căreia i s-a spus că nu se mai poate face nimic şi care apoi află că nu mai există dovezi de cancer (leucemie), schimbarea este greu de redat în cuvinte. Părinţii povestesc cum îşi văd copiii întorcându-se la şcoală sau la sport, iar adulţii descriu cum îşi pot planifica din nou o vacanţă sau pot privi cu mai multă siguranţă spre viitor”, spune prof. Stebbing.
„Aceste evoluţii clinice concrete reflectă mult mai bine beneficiul potenţial al acestei abordări terapeutice decât orice descriere tehnică a procedurilor folosite, precum editarea genelor sau a receptorilor imunologici, care se sprijină pe decenii de cercetare preclinicǎ şi clinică, evaluări de siguranţă, decizii medicale prudente şi pe disponibilitatea pacienţilor şi familiilor de a participa la studii cu terapii experimentale, cu rezultate încă incerte”, subliniază el.
Rezultatele sunt importante nu doar pentru acest tip specific de leucemie, ci şi pentru modul în care ar putea fi folosită aceeaşi strategie la alte tipuri de cancer.
Dacă limfocitele T modificate genetic, provenite de la donatori, pot fi făcute suficient de sigure şi eficiente pentru un cancer rar şi agresiv, acelaşi concept ar putea fi adaptat, în viitor, şi pentru alte hemopatii maligne (alte cancere ale sângelui şi ale măduvei osoase precum leucemii, limfoame, mielom multiplu) sau chiar pentru unele tumori solide.
O terapie celulară „gata de utilizare”, care poate fi depozitată, transportată şi administrată în multe spitale, are potenţialul de a fi mai accesibilă decât terapiile complet personalizate, bazate pe celulele fiecărui pacient, care sunt greu de realizat şi necesită mult timp pentru a fi produse. Chiar şi aşa, extinderea producţiei, asigurarea unei distribuţii echitabile şi gestionarea costurilor vor fi provocări majore pentru sistemele de sănătate.
„Pentru publicul care încearcă să decodeze titluri spectaculoase, poate fi util ca, în acest caz, să rămână cu două idei principale. Pe de o parte, este vorba despre o realizare ştiinţifică şi clinică remarcabilă, pentru un grup de pacienţi care aveau foarte puţine opţiuni, oferind o speranţă reală acolo unde înainte aproape că nu exista una. Pe de altă parte, nu este o vindecare universală, iar preţul constă într-un tratament intens şi într-o supraveghere de lungă durată. Cea mai onestă descriere este aceea a unui colac de salvare suplimentar pentru unii pacienţi, în condiţii foarte bine definite - un instrument puternic adăugat la abordările terapeutice existente, nu sfârşitul cancerului aşa cum îl cunoaştem. Poate sună mai puţin spectaculos decât formulări de tipul ‘vindecarea cancerului considerat incurabil’, dar pentru familiile implicate poate însemna totul”, a concluzionat prof. Stebbing.
