Pacienţii cu cancer vor putea primi, la cerere, toţi banii din Pilonul II de pensii după atingerea vârstei de pensionare, într-o singură tranşă, a decis Senatul, care a votat luni un proiect de lege cu un amendament în acest sens.
Este vorba de un proiect de lege privind plata pensiilor private, iniţiat de Guvern, care prevede, în forma votată de Senat, că membrul unui fond de pensii private, din Pilonul II, “poate primi maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată, la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică acordată înaintea începerii plăţii pensiilor lunare”.
În comisiile din Senat, patru senatori - Gabriela Horga, Nicoleta Pauliuc, Marius Humelnicu şi Adrian Streinu-Cercel – au introdus un amendament care prevede că: “Prin excepţie (...), bolnavul cu afecţiuni oncologice, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului (...), poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal sub formă de plată unică”.
Amendamentul a fost admis în comisii şi introdus în Raportul comun la proiectul de lege, care a fost votat luni în plenul Senatului cu 82 de voturi “pentru”, 34 “împotrivă” şi 2 abţineri.
Senatul este prima cameră sesizată în cazul acestui proiect legislativ, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
Iniţiatorii amendamentului au argumentat necesitatea acestuia prin speranţa de viaţă redusă a pacienţilor cu cancer.
“Speranţa de viaţă reprezintă un criteriu fundamental in stabilirea vârstei de pensionare, precum şi în determinarea eşalonării plăţilor către beneficiari. În aceste condiţii, dată fiind rata mică de supravieţuire a bolnavilor oncologici, propunem ca pacienţii oncologici să poată primi, la cerere, în integralitate activul personal, sub formă de plată unică”, au motivat iniţiatorii propunerii.