Cancerul de sân triplu negativ este una dintre cele mai agresive şi dificil de tratat forme ale bolii, caracterizată prin evoluţie rapidă, risc crescut de metastazare şi opţiuni terapeutice limitate. Un nou studiu sugerează că o strategie imunologică foarte precisă ar putea reduce creşterea tumorală, răspândirea bolii şi rezistenţa la tratament, deschizând o direcţie terapeutică promiţătoare.
Un studiu realizat de cercetători de la Centrul de cancer Hollings, al Medical University South Carolina (MUSC), şi publicat în revista Breast Cancer Research descrie dezvoltarea unui anticorp monoclonal umanizat care vizează o proteină-cheie implicată în supravieţuirea cancerului de sân triplu negativ (TNBC).
Această formă de cancer nu exprimă receptorii hormonali sau HER2, ceea ce o face refractară la multe terapii ţintite utilizate în alte tipuri de cancer de sân, iar recidivele sunt frecvente şi adesea mai rezistente la tratament.
Recenta cercetare preclinică s-a concentrat pe proteina SFRP2, despre care autorii arată că este prezentă la nivel ridicat nu doar în celulele tumorale, ci şi în celulele imune din microambientul tumoral, inclusiv limfocite infiltrante şi macrofage asociate tumorii.
Anticorpul a fost conceput pentru a se lega specific de SFRP2 şi pentru a bloca efectele sale nocive, care includ susţinerea creşterii tumorale, facilitarea metastazării şi slăbirea răspunsului imun antitumoral.
În modelele experimentale utilizate, tratamentul cu acest anticorp a redus creşterea tumorilor primare, a limitat metastazele pulmonare şi a restabilit activitatea unor celule imune implicate în distrugerea cancerului, inclusiv macrofage şi limfocite T.
Cercetătorii au observat că macrofagele, care în TNBC sunt de obicei orientate spre un profil imun supresiv (M2), au fost „reprogramate” către un profil proinflamator, antitumoral (M1), prin creşterea eliberării de interferon-gamma, un semnal imun important, fără toxicitatea asociată administrării directe a acestei molecule.
De asemenea, anticorpul a reactivat limfocitele T epuizate funcţional, sugerând o posibilă întărire a răspunsului imun în contexte în care imunoterapia este mai puţin eficientă.
Un aspect esenţial evidenţiat de studiu este caracterul extrem de ţintit al anticorpului: acesta s-a concentrat în ţesutul tumoral, fără a se acumula în organe sănătoase sau în celule normale care se divid în mod activ, spre deosebire de chimioterapiile clasice, care afectează mai multe tipuri de celule, fără să ţintească strict doar celulele tumorale.
În plus, cercetătorii au testat efectul anticorpului asupra celulelor tumorale care deveniseră rezistente la doxorubicină, un medicament frecvent utilizat în tratamentul TNBC, şi au constatat că acesta a indus în continuare moartea celulară, sugerând potenţialul acestuia de a depăşi rezistenţa la chimioterapie.
Studiul a arătat că SFRP2 este implicată atât în susţinerea creşterii tumorale, cât şi în slăbirea răspunsului imun şi în apariţia rezistenţei la tratament, ceea ce face din această proteină o ţintă terapeutică atractivă.
Anticorpul nu este aprobat pentru utilizare clinică, iar rezultatele provin din studii preclinice, însă datele obţinute susţin continuarea dezvoltării acestei abordări de tratament.
Terapia a fost preluată pentru dezvoltare de compania americană de biotehnologie Innova Therapeutics, care pregăteşte paşii necesari pentru iniţierea unui prim studiu clinic la om.
De asemenea, pentru osteosarcom, un alt tip de cancer în care SFRP2 joacă un rol important, anticorpul a primit din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi medicamente (FDA) desemnarea de „medicament orfan”, un statut special rezervat tratamentelor dezvoltate pentru afecţiuni cu puţini pacienţi, care include suport în procesul de reglementare menit să accelereze şi să susţină dezvoltarea medicamentului.
