Cercetări recente ar putea deschide calea către tratamente de imunoterapie mai bine personalizate şi mai eficiente împotriva unei game largi de cancere.
Cercetătorii au descoperit noi mecanisme care ar putea explica diferenţele în modul în care persoanele cu cancer răspund la imunoterapie.
O echipă de la Institutul de Cercetare Medicală Garvan (Garvan Institute of Medical Research) şi de la Universitatea New South Wales (UNSW) din Sydney, Australia, a descoperit că variante mai puţin active ale unei gene, numite NOD2, în combinaţie cu radioterapia sau imunoterapia, pot ajuta la intensificarea capacităţii sistemului imunitar de a ataca celulele canceroase.
Descoperirile, publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences - PNAS, ar putea conduce la dezvoltarea unor tratamente de imunoterapie personalizate mai eficiente împotriva diverselor tipuri de cancer.
Imunoterapia este una dintre cele mai importante inovaţii în tratarea cancerului din ultimele decenii. Terapia funcţionează prin mobilizarea sistemului imunitar al organismului pentru a recunoaşte şi distruge celulele canceroase.
Totuşi, nu toţi pacienţii răspund în mod egal: unii prezintă o activare puternică a sistemului imunitar, în timp ce alţii nu obţin niciun efect.
Un tip frecvent utilizat de imunoterapie este anti-PD1, parte a unei familii de tratamente numite inhibitori ai punctelor de control. În mod obişnuit, cancerul evită distrugerea de către sistemul imunitar punând o frână acţiunii celulelor imune. Inhibitorii punctelor de control eliberează această frână, permiţând sistemului imunitar să vadă şi să distrugă celulele canceroase.
„Terapia anti-PD1 este acum folosită pentru tratarea mai multor tipuri de malignitate, inclusiv cancerul pulmonar, de piele, cancerul sângelui (leucemia) şi gastrointestinal. Deşi a devenit tratament standard pentru multe cancere, doar o mică parte dintre pacienţi experimentează un beneficiu semnificativ, iar motivele pentru care se întâmplă acest lucru nu sunt pe deplin înţelese”, explică conf. univ. dr. Megan Barnet de la UNSW, coordonatoarea studiului.
Pentru a înţelege de ce unii pacienţi răspund bine la terapia anti-PD1 şi alţii nu, cercetătorii au studiat un grup de pacienţi care au răspuns „excepţional de bine” la această terapie. Dintr-un grup de 742 de australieni cu forma cea mai comună de cancer pulmonar avansat trataţi cu anti-PD1, echipa a identificat 40 de pacienţi la care sistemul imunitar a răspuns foarte bine, fapt observat printr-o supravieţuire mai îndelungată şi apariţia unor reacţii autoimune, un semn că sistemul imunitar a fost puternic activat.
Analizând profilul genetic moştenit al acestor pacienţi, cercetătorii au descoperit că aceştia aveau de peste două ori mai multe şanse decât restul populaţiei să deţină variante mai puţin active ale genei NOD2 şi, în acelaşi timp, să manifeste reacţii imunitare excesive cauzate de imunoterapie, un semn că tratamentul a declanşat o activare puternică şi neobişnuită a sistemului imunitar.
Acest lucru sugerează că blocarea a două mecanisme diferite, unul guvernat de PD1 şi altul de NOD2, se combină pentru a suprasolicita sistemul imunitar în lupta împotriva celulelor canceroase, notează autorii.
„A fost o descoperire surprinzătoare şi evidenţiază complexitatea uimitoare a sistemului imunitar", a precizat prof. Chris Goodnow, coordonator al studiului, şef de laborator la Garvan şi profesor în cadrul Institutului de Genomică Celulară Futures (Cellular Genomics Futures Institute) şi la Facultatea de Ştiinţe Biomedicale (School of Biomedical Sciences) a UNSW.
În mod încurajator, efectul de stimulare a imunităţii asociat genei NOD2 nu s-a limitat doar la cancerul pulmonar.
Echipa a demonstrat că, în rândul a 160 de persoane cu diverse tipuri de cancer care au fost tratate cu anti-PD1, cei cu versiuni mai puţin active ale genei NOD2 au avut un răspuns mai bun la terapie.
Mai mult, rolul căii NOD2 în răspunsul la imunoterapie a fost confirmat şi în modele preclinice de cancer colorectal.
„Aceste descoperiri sunt importante pentru că ne ajută să înţelegem rolul organismului pacientului, pe lângă cel al cancerului, în ceea ce priveşte răspunsul la imunoterapie. Versiunile mai puţin active ale genei NOD2, care reglează imunitatea, sunt adesea găsite la persoanele cu boala Crohn, o afecţiune autoinflamatoare a intestinului. Este pentru prima dată când această genă a fost identificată ca având un rol în răspunsul anticancer la imunoterapie", a mai completat prof. Barnet.
Autorii studiului mai notează că, pentru pacienţii care urmează tratament cu anti-PD1 şi experimentează un răspuns de tip autoimun, prezenţa unei gene NOD2 mai puţin active oferă sistemului imunitar un impuls suplimentar pentru a ataca şi elimina celulele canceroase. Acest lucru este promiţător deoarece sugerează că acţiunea imunoterapiilor împotriva cancerului ar putea fi amplificată prin mai multe căi complementare.
Cercetătorii de la Garvan desfăşoară acum un program prin care studiază de ce unii pacienţi răspund foarte bine, iar alţii foarte slab la diferite tratamente pentru cancer, analizând mai multe tipuri de cancer şi metode de tratament.
Pornind de la succesul cazurilor în care pacienţii au avut reacţii ieşite din comun la tratament, fie că au răspuns spectaculos de bine, fie că nu au reacţionat deloc, echipa îşi va extinde cercetările pentru a include mai multe tipuri de cancer şi terapii, inclusiv chimioterapia. Scopul este să înţeleagă mai bine cum răspund pacienţii la diferite tratamente, astfel încât fiecare să poată primi o terapie adaptată nevoilor sale, cu şanse mai mari de succes.
