Un medicament folosit de mulţi ani pentru controlul tensiunii arteriale ar putea avea un rol neaşteptat în oncologie: oprirea creşterii unor tumori cerebrale extrem de agresive. Un nou studiu sugerează că această moleculă veche ascunde mecanisme biologice surprinzătoare, cu potenţial de a deschide direcţii complet noi în tratamentul hipertensiunii din sarcină şi al cancerului cerebral.
Cercetători de la Universitatea Pennsylvania (Penn) au analizat modul de acţiune al hidralazinei, un antihipertensiv utilizat de peste 70 de ani şi tratament de primă linie pentru preeclampsie. Deşi medicamentul este esenţial în practica medicală, mecanismul său molecular nu fusese pe deplin înţeles.
Studiul, publicat recent în revista Science Advances, elucidează această enigmă şi scoate la iveală o legătură biologică neaşteptată între tulburările hipertensive şi glioblastom, cea mai agresivă formă de tumoră cerebrală.
Echipa a descoperit că hidralazina blochează o enzimă care detectează nivelul de oxigen, numită 2-aminoetanotiol dioxigenază (ADO). Aceasta funcţionează ca un „comutator” molecular ce dictează momentul în care vasele de sânge trebuie să se contracte.
Când medicamentul se leagă de ADO şi îi inhibă activitatea, proteinele pe care enzima ar trebui să le degradeze - şi care reglează semnalizarea G-proteinelor (RGS) - se acumulează. Excesul de RGS transmite vaselor sanguine semnalul de a se relaxa, reducând nivelul de calciu din celulele musculaturii netede vasculare, ceea ce determină vasodilataţie şi scăderea tensiunii arteriale.
„ADO este ca un clopoţel de alarmă care se declanşează în clipa în care oxigenul începe să scadă. Majoritatea sistemelor din organism au nevoie de timp: trebuie să copieze ADN, să producă ARN şi să sintetizeze proteine noi. ADO sare peste toţi aceşti paşi. Acţionează ca un comutator biochimic care se activează în câteva secunde”, explică conferenţiar universitar Megan Matthews, conducătoare de doctorat la Penn, citată într-un comunicat.
Interesant este că aceeaşi cale moleculară pare să fie importantă şi pentru supravieţuirea celulelor tumorale în condiţii de hipoxie (nivel scăzut de oxigen), un fenomen caracteristic glioblastomului.
Înainte de acest studiu, cercetătorii şi medicii specialişti în oncologie bănuiau deja că ADO joacă un rol important în glioblastom, unde tumorile trebuie adesea să supravieţuiască în zone cu niveluri extrem de scăzute de oxigen.
Nivelurile crescute ale ADO şi ale produselor sale metabolice fuseseră asociate cu forme mai agresive ale bolii, sugerând că blocarea acestei enzime ar putea fi o strategie promiţătoare, însă nu exista un inhibitor eficient care să permită testarea acestei ipoteze.
Pentru a verifica dacă hidralazina putea fi un medicament candidat, cercetătorii au colaborat cu specialişti în biochimie structurală de la Universitatea Texas, care au utilizat cristallografia cu raze X pentru a vizualiza modul în care hidralazina se leagă de ionul metalic aflat în nucleul activ al enzimei ADO, şi cu neurocercetători de la Universitatea Florida, care au testat efectele medicamentului asupra celulelor de glioblastom.
Cercetătorii din laboratorul condus de Megan Matthews, de la Penn, au tratat celule umane de glioblastom cu hidralazină, unul dintre cele mai vechi medicamente antihipertensive şi terapie de primă linie pentru preeclampsie, timp de trei zile. În a treia zi (imagine), tot mai multe celule au devenit mărite şi aplatizate - un semn caracteristic al senescenţei, „modul de repaus” în care celulele nu se mai divid, ceea ce opreşte creşterea tumorii. Credit imagine: Kyosuke Shishikura, Penn, 13 noiembrie 2025
Rezultatele au arătat că prin blocarea ADO, hidralazina „dezactivează” bucla de semnalizare care ajută tumora să tolereze lipsa de oxigen.
În loc să distrugă direct celulele, aşa cum fac, de obicei, tratamentele clasice de chimioterapie, medicamentul induce senescenţă, un „mod de repaus” celular în care diviziunea tumorală se opreşte, dar fără a stimula inflamaţia sau dezvoltarea rezistenţei la tratament.
Autorii subliniază că hidralazina nu este aprobată pentru tratamentul cancerului, iar utilizarea sa în acest context rămâne experimentală. Studiul subliniază, totodată, modul în care reanalizarea unor tratamente consacrate poate dezvălui conexiuni biologice neanticipate şi poate genera soluţii inovatoare atât pentru sănătatea femeii, cât şi în oncologie.
Următorul pas al cercetătorilor este dezvoltarea unor inhibitori ADO mai selectivi, capabili să pătrundă eficient în ţesutul cerebral şi să acţioneze specific asupra tumorilor, protejând în acelaşi timp restul organismului.
Echipa urmăreşte, de asemenea, să aprofundeze mecanismele altor medicamente existente pentru a identifica alte potenţiale aplicaţii necunoscute.
