Pofta de a fuma este unul dintre principalele obstacole în renunţarea la ţigări, mai ales atunci când este declanşată de imagini, mirosuri sau un context familiar. Un studiu realizat în Statele Unite arată că o tehnică cognitivă extrem de simplă, care presupune identificarea verbală a acestor declanşatori, poate reduce intensitatea poftei de a fuma şi activitatea cerebrală asociată acesteia.
O tehnică cognitivă denumită „numirea factorilor declanşatori”, care presupune identificarea mentală, prin cuvinte simple, a elementelor ce trezesc dorinţa de a fuma, poate reduce atât intensitatea resimţită a „poftei de ţigară”, cât şi activitatea cerebrală asociată acesteia, potrivit unui studiu publicat în revista Neuropsychopharmacology de o echipă de psihologi cercetători la Universitatea California - Irvine (UC Irvine).
Studiul pleacă de la o realitate cunoscută: aproximativ jumătate dintre fumătorii adulţi americani încearcă în fiecare an să renunţe la fumat, dar mai puţin de 10% reuşesc să rămână abstinenţi cel puţin şase luni, pofta de ţigără fiind una dintre principalele cauze care îi face să se reapuce de fumat.
În cadrul experimentului, 50 de adulţi care fumau zilnic au fost supuşi unor investigaţii de imagistică cerebrală, în timp ce priveau imagini cu ţigări şi scene asociate fumatului.
În unele situaţii, participanţii trebuiau doar să potrivească imaginile, condiţie care a indus o poftă intensă. În alte situaţii, li s-a cerut să aleagă cuvinte care descriau elemente din imagini, precum „fum”, „pachet”, „brichetă” sau „scrumieră”.
Această diferenţă aparent minoră a avut efecte măsurabile: participanţii au raportat o scădere a poftei de fumat, iar scanările cerebrale au arătat o reducere a activităţii în precuneus, o regiune a cortexului parietal medial asociată anterior cu pofta de ţigări şi cu stări emoţionale negative.
Precuneusul face parte din aşa-numita reţea neuronală implicită, un ansamblu de regiuni cerebrale active atunci când se întâmplă să „ne fugă gândurile” de la sarcina prezentă sau când gândurile se repetă obsesiv, fără a duce la o soluţie. În schimb, în timpul „numirii factorilor declanşatori”, a fost observată activarea cortexului prefrontal, zonă implicată în controlul cognitiv.
Un rezultat notabil al studiului a fost influenţa vârstei asupra eficienţei tehnicii.
Participanţii cu vârsta peste 46,7 ani au reacţionat cel mai bine: în acest grup, pofta de ţigară a scăzut suficient de mult încât să fie considerată relevantă clinic şi a revenit la nivelul normal, de dinainte de apariţia stimulilor care declanşau dorinţa de a fuma.
Autorii studiului menţionează că acest efect este important în contextul în care ratele de succes ale renunţării la fumat scad după vârsta de 45 de ani.
Tehnica este descrisă ca fiind uşor de aplicat, fără costuri şi fără efecte adverse, spre deosebire de alte intervenţii cognitive care necesită instruire şi efort mental susţinut.
În practică, metoda presupune ca persoana care simte pofta de a fuma să identifice în cuvinte elementul declanşator, fie că este vorba despre aspectul pachetului, miros, culoare sau senzaţia tactilă.
Deşi nu elimină complet pofta, reducerea chiar şi modestă a intensităţii dorinţei de a aprinde o ţigară poate fi suficientă pentru a preveni reluarea fumatului.
Cercetătorii subliniază că următorul pas ar fi integrarea acestei tehnici simple în terapiile comportamentale pentru renunţarea la fumat şi sugerează că simpla numire în cuvinte a factorilor declanşatori ar putea fi utilă nu doar pentru a calma pofta de ţigără, ci şi pentru reducerea stărilor emoţionale negative, ambele având un rol important în dependenţa de nicotină.
