Un nou studiu sugerează că anxietatea ar putea fi identificată direct prin observarea activităţii cerebrale, deschizând drumul către metode de diagnostic mai rapide şi precise.
Cercetătorii de la University of Portsmouth, din Marea Britanie, au reuşit să cartografieze felul în care anxietatea se manifestă în creier atunci când o persoană este confruntată cu o situaţie fără ieşire - aşa-numitul „conflict de tip evitare-evitare”. Acest tip de conflict apare atunci când cineva trebuie să aleagă între două opţiuni nedorite, iar reacţiile cerebrale declanşate sunt strâns legate de anxietate.
Echipa, condusă de specialişti din cadrul Facultăţii de Psihologie, Sport şi Ştiinţe ale Sănătăţii, a dezvoltat un experiment sub forma unui joc video.
Patruzeci de tineri cu vârste între 18 şi 24 de ani au fost invitaţi să controleze, cu ajutorul unui joystick, mişcarea unui personaj care trebuia să evite anumite obiecte capcană de pe ecran. În unele runde sarcina era simplă (conflict redus), în altele participanţii trebuiau să aleagă între două rezultate negative (conflict ridicat).
În timpul testului, activitatea cerebrală a fost monitorizată prin electroencefalografie (EEG), o metodă neinvazivă ce detectează impulsurile electrice ale creierului cu ajutorul unor senzori amplasaţi pe scalp. Rezultatele au arătat că, în faţa situaţiilor imposibile, zona frontală dreaptă a creierului devenea mai activă, generând unde theta - un tip de oscilaţie cerebrală asociată procesării emoţionale şi deciziilor dificile. Alte regiuni cerebrale s-au activat diferit, în funcţie de gradul de stres resimţit de participanţi.
Constatările, publicate recent în revista International Journal of Psychophysiology, indică faptul că aceste tipare neuronale ar putea reprezenta o „amprentă biologică” a anxietăţii.
Potrivit cercetătorilor britanici, această descoperire ar putea permite, în viitor, „vizualizarea” anxietăţii în creier, oferind o alternativă obiectivă la evaluările bazate exclusiv pe relatările pacienţilor.
Cercetătorii au subliniat nevoia urgentă de soluţii rapide pentru diagnosticarea tulburărilor psihice: în prezent, stabilirea unui tratament corect poate dura între şase şi nouă luni, deoarece terapia este adesea ajustată treptat, prin testarea mai multor variante până este identificată cea mai potrivită pentru pacienţi.
Noua metodă oferă o cale de a înţelege mecanismele biologice ale anxietăţii şi ar putea contribui la dezvoltarea unor tratamente personalizate, bazate pe activitatea cerebrală a fiecărui pacient.
Studiul marchează şi o inovaţie metodologică: spre deosebire de cercetările anterioare care analizau conflictele de tip „apropiere-evitare” (decizii între o opţiune bună şi una mai puţin bună), această cercetare a explorat pentru prima dată, cu ajutorul EEG, situaţii „evitare-evitare” - scenarii mai apropiate de experienţele reale de anxietate.
Rezultatele au fost semnificative statistic, cu diferenţe clare între nivelurile de activitate cerebrală în funcţie de gradul de conflict. Conform autorilor, aceste date reprezintă un pas important către o abordare medicală bazată pe dovezi biologice în domeniul sănătăţii mintale şi pe tratamente personalizate.
„Unul din patru oameni se confruntă cu anxietate, dar există încă lacune majore în înţelegerea mecanismelor acestei tulbărări. În viitor, ar putea fi posibil ca un dispozitiv EEG portabil să ajute medicii să determine rapid dacă o persoană suferă de tulburare de anxietate”, a indicat, marţi, Benjamin Stocker doctorand în cadrul Facultăţii de Psihologie, Sport şi Ştiinţe ale Sănătăţii, citat într-un comunicat.
În continuare, echipa va analiza modul în care medicamentele anxiolitice influenţează aceste tipare cerebrale. De asemenea, echipa intenţionează să extindă studiul la persoane diagnosticate deja cu tulburări de anxietate, pentru a evalua aplicabilitatea practică a metodei.
Studiul Universităţii din Portsmouth oferă o perspectivă promiţătoare asupra modului în care ştiinţa poate transforma diagnosticul psihiatric, înlocuind relatările subiective ale pacienţilor cu evaluări bazate pe observaţii directe ale activităţii cerebrale.
