După un accident vascular cerebral (AVC), multe persoane se confruntă cu dificultăţi persistente în folosirea braţelor, care le afectează activităţile zilnice. Un nou studiu arată că abordarea reabilitării poate include, în mod eficient, şi braţul considerat mai puţin afectat, cu beneficii funcţionale măsurabile.
Persoanele care au suferit un AVC au frecvent probleme considerabile şi de durată la nivelul braţelor. De multe ori, ambele braţe sunt afectate simultan. Atunci când un braţ este sever afectat, celălalt devine şi el mai greu de utilizat.
Comparativ cu mâna dominantă a unei persoane sănătoase, un supravieţuitor al unui AVC poate avea nevoie de până la trei ori mai mult timp pentru a realiza activităţi zilnice folosind braţul mai puţin afectat. Această situaţie creează o realitate frustrantă. Persoanele cu afectare severă a unui braţ ajung să se bazeze aproape complet pe celălalt pentru activităţi precum alimentaţia, îmbrăcatul sau treburile casnice. Când acest braţ funcţionează lent sau greoi, chiar şi sarcinile simple devin obositoare şi descurajante, iar unele persoane ajung să le evite.
Un AVC apare atunci când fluxul de sânge care transportă oxigen către o parte a creierului este întrerupt prin blocarea unui vas sau prin hemoragie. În lipsa oxigenului, celulele nervoase încep să moară. Întrucât fiecare emisferă cerebrală controlează în principal partea opusă a corpului, accidentul vascular cerebral determină adesea tulburări de mişcare pe partea opusă leziunii cerebrale.
Din acest motiv, reabilitarea s-a concentrat în mod tradiţional pe recuperarea braţului cel mai afectat. Cercetările din ultimele decenii au arătat însă că ambele emisfere ale creierului contribuie la controlul mişcărilor ambelor braţe, chiar dacă au roluri diferite. Ca urmare, leziunile unei singure părţi a creierului pot influenţa mişcarea pe ambele părţi ale corpului.
Braţul opus leziunii cerebrale prezintă, de obicei, slăbiciune, rigiditate şi dificultăţi de control voluntar, care limitează folosirea sa pentru apucare şi manipularea obiectelor. În acelaşi timp, braţul considerat mai puţin afectat nu este, în multe cazuri, complet normal. Mulţi supravieţuitori ai unui AVC au forţă redusă, mişcări mai lente şi coordonare mai slabă şi la acest nivel.
Pornind de la aceste observaţii, cercetătorii au evaluat dacă antrenarea braţului mai puţin afectat îi poate îmbunătăţi funcţia.
Într-un studiu clinic care a inclus peste 50 de persoane cu AVC cronic şi afectare severă a unui braţ, participanţii depindeau aproape exclusiv de braţul mai puţin afectat pentru activităţile zilnice. Aceştia au fost repartizaţi aleatoriu în două grupuri de reabilitare.
Un grup a urmat un program de antrenare a braţului cel mai afectat, iar celălalt un program de antrenare a braţului mai puţin afectat. Ambele grupuri au beneficiat de cinci săptămâni de terapie, cu exerciţii solicitante şi orientate spre realizarea unor obiective, inclusiv sarcini efectuate în realitate virtuală, concepute pentru a îmbunătăţi coordonarea şi temporizarea mişcărilor.
Rezultatele, publicate luni, în revista JAMA Neurology, arată că persoanele care şi-au antrenat braţul mai puţin afectat au devenit mai rapide şi mai eficiente în activităţi uzuale de prindere şi manipulare a obiectelor, comparativ cu cele care au antrenat braţul cel mai afectat. Aceste îmbunătăţiri s-au menţinut şi la şase luni după încheierea programului de antrenament.
Reabilitarea după AVC s-a concentrat mult timp pe braţul cel mai vizibil afectat. Pentru multe persoane, însă, funcţia completă a acestuia nu este recuperată.
În viaţa de zi cu zi, pacienţii se adaptează şi se bazează pe braţul mai puţin afectat. Chiar şi problemele uşoare ale acestui braţ pot avea consecinţe importante asupra autonomiei şi calităţii vieţii atunci când este folosit pentru toate activităţile zilnice. Îmbunătăţirea funcţiei sale poate face sarcinile cotidiene mai rapide, mai uşoare şi mai puţin obositoare, chiar şi la ani distanţă de AVC.
Cercetătorii ăşi propun acum ca, în studii viitoare să analizeze modul optim de combinare a antrenării braţului mai puţin afectat cu terapia standard a braţului mai afectat şi impactul acestor strategii în viaţa de zi cu zi la domiciliu.
