Infecţiile dentare profunde, care adesea nu provoacă durere şi rămân nedetectate mult timp, pot avea efecte dincolo de sănătatea orală. Cercetări recente sugerează că tratarea acestor infecţii este asociată cu reducerea inflamaţiei şi cu o îmbunătăţire modestă a controlului glicemiei, indicând o legătură între sănătatea orală şi metabolism.
Infecţiile profunde de la nivelul rădăcinii dintelui pot întreţine o inflamaţie persistentă care interferează cu reglarea glicemiei, iar tratarea acestora la timp poate avea beneficii metabolice. Această observaţie se conturează dintr-o serie de studii care au analizat efectele tratamentului endodontic (tratamentul de canal) asupra sănătăţii generale.
Autorul acestei sinteze, Vikram Niranjanas, medic stomatolog specializat în sănătate publică şi cercetător, a remarcat de-a lungul anilor că pacienţii cu infecţii profunde ale rădăcinii dentare prezentau frecvent şi probleme sistemice, în special diabet. La momentul respectiv, legătura nu era clară. Date recente încep însă să explice această asociere.
Deşi o infecţie dentară pare o problemă locală, efectele sale pot fi sistemice. Studii observaţionale au arătat că persoanele care au beneficiat de tratament de canal pentru infecţii cronice localizate la vârful rădăcinii dentare au prezentat, în următorii doi ani, valori mai scăzute ale glicemiei şi markeri inflamatori reduşi.
Aceste rezultate au fost susţinute de o analiză metabolomică longitudinală, un tip de studiu care urmăreşte în timp modificările metabolice prin testarea detaliată a sângelui şi analiza a sute de molecule implicate în funcţionarea organismului.
Această metodă a făcut posibilă evaluarea efectelor tratării infecţiei dentare asupra metabolismului întregului organism, nu doar asupra vindecării la nivelul dintelui.
Participanţii incluşi în analiza metabolică au fost diagnosticaţi cu parodontită apicală, o infecţie severă care se dezvoltă în jurul vârfului rădăcinii dintelui. Afecţiunea este adesea asimptomatică şi este descoperită întâmplător, pe radiografii dentare efectuate la controale de rutină.
Compararea probelor de sânge recoltate înainte şi după tratament a arătat o îmbunătăţire a nivelurilor glicemice pe termen lung şi modificări ale unor markeri asociaţi cu sănătatea cardiovasculară şi metabolică.
Îndepărtarea ţesutului infectat din interiorul dintelui a fost asociată cu efecte care au depăşit sfera sănătăţii orale.
Explicaţia propusă de cercetători este legată de inflamaţia cronică.
Atunci când bacteriile se extind dincolo de cavitatea orală, sistemul imunitar este activat. Dacă infecţia persistă, se instalează o inflamaţie de grad scăzut, care nu este resimţită, şi poate ajunge în circulaţia sanguină. Această inflamaţie poate interfera cu acţiunea insulinei, îngreunând utilizarea glucozei de către celule.
Pentru a clarifica această relaţie, cercetătorii au analizat dovezile existente într-o sinteză care a reunit rezultatele mai multor studii şi a identificat posibilele căi biologice ce leagă parodontita apicală de afecţiuni sistemice.
Numeroase cercetări au evaluat legătura dintre infecţiile orale şi diabet.
O analiză a şapte studii a arătat că persoanele cu diabet au un risc mai mare de a prezenta leziuni persistente în jurul dinţilor care au suferit un tratament de canal.
În acest caz, diabetul încetineşte procesul de vindecare, fără ca infecţia dentară să fie cauza diabetului. Glicemia crescută afectează răspunsul imun şi repararea osoasă, ceea ce explică persistenţa leziunilor vizibile la radiografie.
O altă sinteză a arătat că persoanele cu diabet au un risc mai mare de a dezvolta parodontită apicală la dinţii cu tratament de canal, comparativ cu persoanele fără diabet.
Această asociere a fost confirmată de un studiu clinic care a analizat câteva sute de persoane cu dinţi trataţi endodontic. La pacienţii cu diabet, leziunile au persistat mai frecvent, reflectând un control glicemic deficitar. Nivelurile constant crescute ale glicemiei sunt cunoscute pentru faptul că încetinesc vindecarea la nivelul osului şi al ţesuturilor conjunctive.
Informaţii suplimentare despre această asociere sunt disponibile în ghidurile clinice ale organizaţiilor de diabet şi sănătate orală, precum şi în cercetări privind vindecarea rănilor şi controlul glicemic, care arată în mod constant că valorile crescute ale glicemiei afectează funcţia imunitară şi repararea ţesuturilor.
Cercetătorii au analizat şi ce se întâmplă atunci când aceste infecţii sunt tratate eficient.
Un studiu bazat pe testări metabolice detaliate a arătat că tratamentul de canal nu doar că a eliminat infecţia, ci a fost asociat şi cu îmbunătăţirea controlului glicemic şi cu scăderea markerilor inflamatori.
Tratamentul endodontic presupune îndepărtarea ţesutului infectat şi sigilarea canalului radicular, prevenind răspândirea bacteriilor şi a toxinelor în ţesuturile din jur.
Un alt studiu a confirmat că, deşi leziunile se vindecă mai lent la persoanele cu diabet, acestea se ameliorează după controlul infecţiei, iar chiar şi o vindecare graduală pare să aibă efecte benefice la nivel sistemic.
Aceste observaţii sunt în concordanţă cu datele existente despre bolile gingivale. Tratarea infecţiilor gingivale poate îmbunătăţi controlul glicemiei la persoanele cu diabet, relaţie susţinută de studii care arată că terapia parodontală - tratamentul stomatologic pentru bolile gingiei şi ale ţesuturilor de susţinere a dinţilor (parodontopatii), având ca scop îndepărtarea infecţiei, controlul inflamaţiei şi regenerarea ţesuturilor afectate, folosind metode nechirurgicale (detartraj, planare radiculară, laser) sau chirurgicale (grefe osoase, lambouri) în stadii avansate, adesea asistate de laser şi antibiotice, pentru a preveni pierderea dinţilor.
Tratarea infecţiilor parodontale este asociată cu o reducere modestă a valorilor HbA1c (hemoglobina glicozilată), un indicator al glicemiei medii pe câteva săptămâni. Chiar şi scăderile mici ale HbA1c reflectă un control mai bun al glicemiei pe termen lung.
Infecţiile de la vârful rădăcinii dentare sunt deosebit de relevante deoarece pot trece uşor neobservate. Spre deosebire de bolile gingivale, care pot provoca durere, sângerare sau inflamaţie vizibilă, infecţiile apicale pot evolua fără simptome, în timp ce inflamaţia persistă în organism.
Cercetătorii subliniază că tratamentul de canal nu reprezintă un tratament pentru diabet. Efectele observate sunt moderate şi depind de severitatea infecţiei şi de starea generală de sănătate. De asemenea, relaţia de cauzalitate nu este încă demonstrată, fiind necesare studii controlate suplimentare.
Totuşi, datele disponibile sugerează că sănătatea orală are un rol mai larg în sănătatea metabolică decât se considera anterior. Pentru persoanele cu diabet sau cu risc de a dezvolta această afecţiune, o infecţie dentară, chiar şi una lipsită de durere, poate avea implicaţii dincolo de sănătatea orală şi evidenţiază legătura strânsă dintre îngrijirea dentară şi sănătatea generală.
