AI transformă modul în care sunt selectaţi pacienţii oncologici pentru terapii personalizate

AI transformă modul în care sunt selectaţi pacienţii oncologici pentru terapii personalizate

Odată cu avansul oncologiei personalizate, identificarea precisă a pacienţilor eligibili pentru terapii noi devine o prioritate. Un studiu internaţional recent evidenţiază rolul pe care îl poate juca inteligenţa artificială (AI) pentru a reduce semnificativ riscul de diagnostic greşit în cazurile tumorilor cu expresie scăzută a proteinei HER2, oferind astfel acces mai larg la noile terapii în cancerul de sân.

Cu ajutorul AI, medicii patologi au ajuns mai uşor la aceleaşi concluzii şi au făcut mai puţine greşeli atunci când au evaluat cazuri de cancer de sân cu niveluri scăzute sau foarte scăzute de HER2, potrivit unui studiu care va fi prezentat la congresul anual al Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO2025), programat să aibă loc în perioada 30 mai - 3 iunie, la Chicago.

HER2 este o proteină care favorizează creşterea receptorului tirozin kinazei exprimată pe suprafaţa diferitelor celule din organism şi este implicată în creşterea normală a celulelor.

Unele tipuri de cancer prezintă o expresie crescută a proteinei HER2, determinată fie de amplificarea genei corespunzătoare, fie de mutaţii activatoare. Prezenţa anormal de ridicată a proteinei este asociată, în general, cu forme agresive de cancer şi cu o evoluţie clinică defavorabilă.

Deşi există medicamente care şi-au dovedit eficienţa chiar şi în prezenţa unor cantităţi foarte mici de proteină HER2, dificultatea în identificarea acestor niveluri scăzute sau ultra-scăzute ale proteinei poate duce la diagnosticări incorecte, clasificând eronat unele paciente ca având tumori HER2-negative.

Acest lucru înseamnă că paciente care ar putea beneficia de terapii ţintite împotriva acestor cancere sunt excluse de la tratament, deoarece expresia proteinei nu este detectată suficient de precis cu metodele standard, ceea ce le limitează accesul la opţiuni de tratament cu impact major asupra prognosticului şi care ar putea prelungi semnificativ viaţa.

Potrivit Institutului Naţional pentru Cancer din Statele Unite, aproximativ 50% până la 60% dintre pacientele cu cancer de sân se încadrează probabil în categoria HER2-scăzut.

Studiul, finanţat de grupul farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca şi realizat în parteneriat cu MindPeak, a avut ca obiectiv dezvoltarea unui program de instruire pentru patologi în evaluarea nivelurilor proteinei HER2 în cancerul de sân.

În cadrul studiului, un număr de 105 patologi, reprezentând 10 ţări, au examinat probe de tumori de la 20 de paciente, efectuând evaluările atât prin metode clasice, cât şi asistate de AI.

Potrivit rezultatelor, AI a îmbunătăţit precizia identificării pacientelor cu cancer de sân care ar putea beneficia de tratamente ce vizează proteina HER2 de pe celulele canceroase.

Astfel, utilizarea AI a îmbunătăţit considerabil capacitatea patologilor de a stabili corect categoria clinică HER2, precizia crescând de la 66,7% la 88,5%.

În absenţa AI, aproape o treime din cazurile HER2-ultra-scăzut au fost clasificate greşit ca fiind HER2-negative (29,5%), însă această rată a scăzut la 4,0% atunci când a fost utilizată inteligenţa artificială.

Rezultatele arată că instruirea asistată de AI a îmbunătăţit concordanţa între patologi şi a redus clasificările eronate în cazurile de cancer de sân, evidenţiind valoarea sistemelor inteligente în pregătirea specialiştilor privind interpretarea markerilor biologici.

„Acest studiu reprezintă prima dovadă internaţională că AI poate creşte semnificativ precizia în determinarea profilului HER2, contribuind la reducerea erorilor de diagnostic şi facilitând accesul unui număr mai mare de paciente la tratamente noi”, a declarat dr. Marina De Brot, de la Centrul Oncologic A.C. Camargo din Sao Paulo, Brazilia, care a condus cercetarea, citată într-un comunicat.

„Până de curând, majoritatea acestor paciente nu ar fi avut acces la aceste opţiuni”, a adăugat medicul.

viewscnt