Administrarea zilnică de aspirină nu reduce riscul de cancer

Administrarea zilnică de aspirină nu reduce riscul de cancer

Utilizarea aspirinei pentru prevenirea cancerului a fost intens discutată în ultimele decenii, pe baza unor date obţinute mai ales la adulţi de vârstă medie. Un studiu de amploare, cu urmărire pe termen lung, arată însă că aceste beneficii nu se regăsesc la persoanele în vârstă şi ridică semne de întrebare legate de siguranţa acestei strategii în această categorie de populaţie.

Administrarea zilnică de aspirină în doză mică nu reduce riscul de apariţie a cancerului la adulţii vârstnici şi este asociată cu o creştere a mortalităţii prin cancer, arată un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Monash din Australia.

Rezultatele contrazic datele anterioare obţinute în principal la adulţi de vârstă medie, care sugerau o reducere a riscului de cancer, în special de cancer colorectal, după aproximativ zece ani de utilizare a aspirinei.

Studiul, publicat joi, în revista JAMA Oncology, a inclus 19.114 adulţi din Australia şi Statele Unite, majoritatea cu vârsta de 70 de ani sau peste. Participanţii au fost iniţial înrolaţi în studiul clinic ASPREE, desfăşurat între 2010 şi 2017. La momentul includerii în studiu, aceştia nu aveau antecedente de boală cardiovasculară, demenţă sau dizabilităţi fizice care să le limiteze independenţa. Ulterior, cohorta a fost urmărită în cadrul studiului observaţional ASPREE-eXTension, derulat între 2018 şi 2024.

Analiza pe termen lung a inclus atât perioada studiului ASPREE, în care participanţii au fost repartizaţi aleatoriu să primească zilnic 100 mg de aspirină sau placebo, cât şi perioada de urmărire ulterioară din cadrul ASPREE-eXTension, desfăşurată după încheierea tratamentului studiat. Scopul a fost evaluarea asocierii dintre administrarea aspirinei şi riscul de cancer pe termen lung.

Pe durata unei perioade mediane de urmărire de 8,6 ani, cercetătorii nu au identificat diferenţe în incidenţa totală a cancerului între persoanele care primiseră aspirină şi cele din grupul placebo. Rezultatul a fost acelaşi şi în analizele detaliate, indiferent de stadiul cancerului, de la stadiul 1 la 4, sau de extinderea bolii, fie nemetastatică, fie metastatică.

În schimb, mortalitatea prin cancer a fost semnificativ mai mare în grupul care a primit aspirină, cu o creştere de 15% faţă de grupul placebo.

Potrivit autorilor, acest risc crescut de deces oncologic a fost observat în perioada iniţială a studiului ASPREE, dar nu a persistat în faza de urmărire ASPREE-eXTension, ceea ce sugerează lipsa unui efect de durată al aspirinei. Cercetătorii subliniază însă că este necesară o urmărire mai îndelungată a cohortei pentru clarificarea completă a acestor rezultate.

Autorii concluzionează că iniţierea unui tratament de mai mulţi ani cu aspirină în doză mică, cu scopul prevenirii cancerului, nu este recomandată la adulţii vârstnici.

Persoanele îngrijorate de riscul lor individual de cancer sunt sfătuite să discute cu medicul curant despre strategiile adecvate pentru propria stare de sănătate.

viewscnt