Într-un sistem de sănătate într-o continuă reaşezare, unde cuvântul „reformă“ revine obsesiv în discursul public, realitatea rămâne dură: pacienţii români încă aşteaptă ani de zile pentru accesul la tratamentele care le pot salva viaţa. Am stat de vorbă cu Dan Zaharescu, director executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), despre rolul medicamentelor inovatoare, despre ce înseamnă cu adevărat accesul la tratamente esenţiale şi cum poate fi resetat sistemul pentru ca apoi să intre într-un mod funcţional, realist şi sustenabil.
Accesul la tratamente moderne: testul real pentru reforma în sănătate
Se vorbeşte despre reforme şi modernizare, dar întrebarea-cheie rămâne următoarea: ce şanse reale are pacientul român să primească tratamentul potrivit, la timp?
În acest moment, accesul la inovaţie în România înseamnă o lungă aşteptare pentru pacienţi. Din păcate, în prezent suntem pe ultimele locuri din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte accesul pacienţilor la tratamente moderne. Doar 1 din 5 medicamente aprobate la nivel european în perioada 2020- 2023 este disponibil şi compensat pentru pacienţii români. În 2025, lista de aşteptare include peste 140 de indicaţii medicale care nu sunt încă accesibile.
Mai mult decât atât, niciunul dintre medicamentele indispensabile aprobate de EMA în 2023 nu era compensat în România la începutul anului 2025.
Inovaţia este altceva decât un cost, este o investiţie.
În dezbaterea despre costuri, se uită prea uşor un adevăr simplu: medicamentele inovatoare şi cele generice nu se exclud, ci se completează. Fiecare are rolul său într-un sistem de sănătate funcţional. Într-un sistem matur, ambele sunt sprijinite. La noi, echilibrul lipseşte.
Inovaţia medicală este adesea percepută greşit ca o cheltuială suplimentară. În realitate, este o investiţie care aduce rezultate măsurabile: mai puţine spitalizări, reducerea concediilor medicale, revenirea mai rapidă a pacienţilor în câmpul muncii etc.
În oncologie spre exemplu, terapiile moderne cresc cu peste 75% rata de întoarcere la muncă a pacienţilor, după diagnosticarea lor. În insuficienţa cardiacă, tratamentele inovatoare pot prelungi viaţa cu până la 8 ani fără complicaţii.
Pentru bolile rare, peste 95% dintre afecţiuni nu au niciun tratament alternativ. De cele mai multe ori, inovaţia este singura speranţă.
România rămâne în urmă – cu costuri uriaşe pentru sistemul sanitar
România alocă doar 1.632 euro pe cap de locuitor pentru sănătate – mai puţin decât jumătate din media UE. Deşi cheltuie cel mai mult pe spitalizare (44% din total), investeşte prea puţin în prevenţie şi în acces la terapii avansate. Întârzierea compensării tratamentelor esenţiale nu aduce economii, ci costuri suplimentare: internări mai lungi, complicaţii, pierderi de productivitate şi chiar de vieţi.
Studiile arată că fiecare euro investit în sănătate generează între 2 şi 4 euro în economie. Sănătatea e o investiţie, nu o cheltuială. Cu toate acestea, România rămâne printre ţările europene cu cele mai mari decalaje în accesul la inovaţie şi cea mai ridicată rată de mortalitate tratabilă. Este un paradox tragic: avem terapii care salvează vieţi, dar nu reuşim să le punem la dispoziţia pacienţilor.
Industria inovatoare: parte din soluţie, nu din problemă
Industria farmaceutică inovatoare, reprezentată de ARPIM, a demonstrat că poate fi un partener solid şi responsabil în interacţiunea cu autorităţile. În 2023, sectorul a contribuit cu peste 6 miliarde de lei la bugetul de stat şi cu aproape 4,7% la PIB. Este un actor economic strategic, dar mai ales un pilon de sprijin pentru modernizarea sistemului de sănătate.
Pe lângă tratamentele în sine, industria inovatoare aduce şi altceva: infrastructură, investiţii şi studii clinice. În 2023, existau peste 260 de studii clinice active în România – adică peste 260 de şanse pentru pacienţi de a primi tratamente de ultimă generaţie fără costuri.
În plus, aceste studii înseamnă echipamente, pregătire medicală şde companiile farmaceutice, nu din bugetul public. România are nevoie de politici care să creeze spaţiu pentru inovaţie, nu să o sufoce.
Avem nevoie de un sistem în care evaluarea medicamentelor se face rapid, transparent şi cu criterii clare. Avem nevoie ca taxa clawback să fie reinvestită în accesul pacienţilor la medicamente indispensabile, nu pierdută într-un buget general.
Este esenţială o strategie naţională pentru studiile clinice, funcţională şi orientată spre extinderea accesului la medicamente inovative.
De asemenea, este nevoie de digitalizarea proceselor de evaluare, compensare şi urmărire a tratamentelor, pentru a reduce birocraţia şi pentru a creşte transparenţa. Ceea ce credem că le va oferi pacienţilor din România o şansă reală la viaţă nu este un tratament preferenţial pentru industria inovatoare, ci o abordare predictibilă, transparentă şi bazată pe date.
Reforma reală începe cu o întrebare simplă: ce şanse le oferim, de fapt, pacienţilor?
Putem vorbi despre digitalizare, prevenţie şi eficienţă. Dar fără tratamentele care fac diferenţa – care uneori reprezintă singura opţiune reală pentru pacienţi – sistemul rămâne incomplet. Nu există tratamente salvatoare dacă nu ajung la pacienţi. Iar încrederea în sistem se erodează atunci când deciziile vin prea târziu.
Sănătatea nu poate fi o linie de buget care se ajustează de la o criză la alta, şi nu putem construi un sistem modern cu reflexe birocratice învechite. Aşadar, România are de ales: continuăm să tratăm doar simptomele sau începem împreună să construim un sistem care să fie funcţional – pentru pacienţi, pentru medici şi pentru un viitor optimist.
