O nouă clasă de molecule ţinteşte selectiv inflamaţia din bolile autoimune

O nouă clasă de molecule ţinteşte selectiv inflamaţia din bolile autoimune

Cercetătorii au dezvoltat o nouă clasă de compuşi care reduc inflamaţia excesivă, fără să afecteze apărarea naturală a organismului împotriva infecţiilor. Noile molecule ar putea deschide calea către tratamente mai precise pentru bolile autoimune, în care sistemul imunitar atacă în mod eronat propriul organism.

O echipă de la Scripps Research a creat compuşi denumiţi ENDOtollins, care acţionează prin blocarea unei interacţiuni specifice între două proteine din celulele imune.

Studiul a fost publicat luni, în revista Nature Chemical Biology.

Cercetătorii au urmărit să identifice mecanismele biologice implicate în inflamaţie, pentru a interveni ţintit asupra acestora, fără a perturba alte procese esenţiale din organism.

Tratamentul actual al bolilor autoimune, cum este hidroxiclorochina, acţionează prin blocarea generală a endozomilor, compartimente celulare implicate în procesarea moleculelor care declanşează răspunsuri imune. Deşi eficientă, această abordare poate provoca efecte adverse importante, inclusiv tulburări digestive şi, mai rar, afectare vizuală (probleme de vedere), ceea ce determină întreruperea tratamentului la un număr semnificativ de pacienţi.

În locul acestei strategii, cercetătorii s-au concentrat pe două proteine, Munc13-4 şi syntaxin 7, necesare pentru activarea receptorilor Toll-like (TLR), senzori ai sistemului imunitar care detectează ADN şi ARN străin în interiorul endozomilor.

În bolile autoimune, aceşti receptori devin hiperactivi şi reacţionează la material genetic propriu, cum este cel provenit din structuri extracelulare ale neutrofilelor, declanşând inflamaţie cronică în absenţa unei infecţii reale.

Echipa a analizat aproximativ 32.000 de compuşi şi a identificat molecule care blochează selectiv interacţiunea dintre Munc13-4 şi syntaxin 7, fără a afecta alte funcţii celulare.

Întrucât Munc13-4 este prezentă în principal în celulele imune, această abordare permite o intervenţie ţintită asupra inflamaţiei.

ENDOtollins inhibă legarea Munc13-4 de Syntaxin 7 şi reduc activarea receptorilor Toll-like din endozomi. Sursa: Scripps Research, 6 aprilie 2026

Spre deosebire de tratamentele actuale, care controlează simptomele, această strategie ar putea influenţa mecanismele de bază ale bolii.

Un element important al studiului a fost testarea compuşilor în celule intacte, păstrând structura normală a compartimentelor celulare. Această metodă creşte probabilitatea ca moleculele identificate să fie active şi în condiţii biologice reale.

Cel mai potent compus, ENDO12, a redus inflamaţia în modele animale cărora li s-a administrat o moleculă care activează receptorii TLR. Nivelurile unor markeri inflamatori din sânge, inclusiv interleukina-6 (IL-6), interferonul gamma (IFN-γ) şi enzima mieloperoxidază, au scăzut semnificativ la animalele tratate. În acelaşi timp, compusul nu a afectat capacitatea organismului de a răspunde la o infecţie virală reală, animalele prezentând un răspuns antiviral normal.

În continuare, cercetătorii intenţionează să testeze ENDOtollins în modele care reproduc mai fidel bolile autoimune umane şi să optimizeze structura chimică a compuşilor pentru utilizare clinică.

Autorii sugerează că aceşti compuşi ar putea avea aplicaţii şi în alte situaţii caracterizate prin inflamaţie excesivă, precum „furtuna de citokine” observate în formele severe de Covid-19 sau ca efect advers al terapiei oncologice CAR-T.

Furtuna de citokine este un răspuns fiziologic la o infecţie sau o boală, în care sistemul imunitar eliberează cantităţi mai mari decât ar trebui de citokine în sânge. Este o cascada de raspunsuri imune exagerate care poate avea consecinte grave asupra sănătăţii pacienţilor. O citokină este o moleculă de semnalizare pe care organismul o poate elibera pentru a activa inflamaţia, în încercarea de a inhiba şi elimina un virus. Într-o furtună de citokine, sistemul imunitar inundă corpul cu astfel de molecule, provocând o inflamaţie sistemică severă, care pune viaţa în pericol.

Deşi aplicarea clinică rămâne un obiectiv pe termen lung, cercetătorii subliniază că aceste rezultate oferă instrumente utile pentru înţelegerea proceselor celulare controlate de endozomi şi lizozomi, inclusiv cele implicate în neurodegenerare şi disfuncţii ale sistemului imunitar.

viewscnt