Primul tratament pentru o boală genetică rară cu debut timpuriu, aproape de autorizare în UE

Primul tratament pentru o boală genetică rară cu debut timpuriu, aproape de autorizare în UE

O boală genetică extrem de rară, care pune viaţa în pericol şi pentru care nu a existat până acum niciun tratament ţintit, ar putea avea în sfârşit o opţiune terapeutică dedicată. Un nou medicament a fost evaluat pentru utilizare în Uniunea Europeană (UE) la pacienţi cu debut timpuriu al bolii, într-un context medical în care opţiunile terapeutice au fost limitate la îngrijire de susţinere.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat acordarea autorizaţiei de punere pe piaţă în UE pentru un medicament destinat pacienţilor cu deficit de timidinkinază 2 confirmat genetic, la care boala a debutat la vârsta de cel mult 12 ani.

Recomandarea vizează prima opţiune terapeutică autorizată pentru această afecţiune rară şi severă.

Deficitul de timidinkinază 2 este o boală genetică rară, care pune viaţa în pericol, care afectează mai puţin de o persoană la un milion. Până în prezent, nu a existat niciun tratament autorizat pentru această afecţiune. Îngrijirea pacienţilor a fost limitată la tratament de susţinere, incluzând alimentaţia prin sondă, intervenţii de recuperare pentru menţinerea mobilităţii şi suport ventilator pentru asistenţa respiraţiei.

Boala este cauzată de mutaţii ale genei TK2, responsabilă de producerea enzimei timidinkinază 2, o enzimă implicată în sinteza ADN-ului care are un rol important în replicarea celulară. Această enzimă este implicată în producerea şi menţinerea ADN-ului mitocondrial. Atunci când nu funcţionează corect, mitocondriile nu mai pot produce suficientă energie, iar muşchii sunt afectaţi progresiv. Consecinţele includ slăbiciune musculară accentuată, pierderea funcţiei motorii şi a capacităţii de mers, dificultăţi respiratorii şi o speranţă de viaţă redusă.

Mecanismul exact de acţiune al medicamentului Kygevvi (doxecitină / doxribtimină), la pacienţi nu a fost confirmat până acum, dar studiile realizate pe modele animale sugerează că substanţele active, doxecitină şi doxribtimină, sunt modificate şi integrate în ADN-ul mitocondrial al celulelor musculare, ceea ce ar putea îmbunătăţi producerea şi menţinerea acestuia. Prin acest mecanism, medicamentul este considerat capabil să compenseze parţial activitatea redusă a enzimei TK2 şi să încetinească evoluţia bolii.

Recomandarea EMA se bazează pe date provenite dintr-o analiză retrospectivă a fişelor medicale şi dintr-un studiu clinic de fază 2, necontrolat, care a inclus 39 de pacienţi la care boala a debutat înainte de vârsta de 12 ani. Efectul tratamentului asupra mişcării a fost evaluat prin compararea abilităţilor motorii ale pacienţilor înainte şi după începerea terapiei. După administrarea medicamentului,  disponibil sub formă de pulbere care se dizolvă într-o soluţie administrată pe cale orală, 84% dintre pacienţi au recâştigat una sau mai multe abilităţi motorii, ceea ce indică o îmbunătăţire a funcţiei motorii.

Cele mai frecvente reacţii adverse raportate au fost diareea, vărsăturile şi durerile abdominale.

Recomandarea de punere pe piaţă a tratamentului s-a realizat printr-o procedură utilizată în situaţii speciale, când nu pot fi obţinute date complete privind eficacitatea şi siguranţa medicamentului, în condiţii normale de utilizare, din cauza rarităţii bolii. În acest context, obligaţiile impuse titularului autorizaţiei sunt reevaluate anual. EMA a solicitat companiei farmaceutice care produce tratamentul realizarea unui nou studiu clinic pentru confirmarea siguranţei şi eficacităţii acestuia.

Medicamentul a beneficiat de sprijin prin schema europeană PRIority MEdicines (PRIME), destinată terapiilor care pot răspunde unor nevoi medicale majore nesatisfăcute. Opinia pozitivă adoptată de Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA reprezintă o etapă intermediară, decizia finală privind autorizarea medicamentului la nivelul UE aparţinând Comisiei Europene, care urmează de obicei recomandările experţilor EMA. 

viewscnt