Societăţile medicale solicită elaborarea unui protocol terapeutic privind infecţiile căilor respiratorii, pentru a limita rezistenţa la antibiotice 11 dec 2019
Prelevare de organe la Spitalul Universitar din Capitală, care ar putea salva vieţile a cel puţin 4 pacienţi 11 dec 2019
Guvernul a aprobat o OUG prin care permite pregătirea în rezidenţiat în mai multe centre medicale şi în spitale private 11 dec 2019
România este interesată să aducă personal calificat în domeniul serviciilor de sănătate din Indonezia 10 dec 2019
UE va realiza un plan de reformare a politicilor medicamentului, axat mai ales pe crizele medicamentelor şi pe preţurile mari ale tratamentelor inovative 10 dec 2019
Ministerul Sănătăţii va stabili împreună cu medicii de familie de la începutul anului viitor necesarul de vaccin gripal pentru următorul sezon 10 dec 2019
Colegiul Medicilor a aprobat regulamentul pentru alegerea conducerilor la nivel teritorial şi central, care va avea loc în martie 2020 9 dec 2019
Guvernul ar putea adopta marţi un act normativ care va permite desfăşurarea rezidenţiatului şi în spitale militare şi private 9 dec 2019
Agenţia Europeană a Medicamentului testează medicamentele cu metformină, după ce s-a descoperit o impuritate cancerigenă în produse comercializate în afara UE 9 dec 2019
Trei medici străini de renume mondial, numiţi consilieri onorifici ai ministrului Sănătăţii 9 dec 2019
Un tratament experimental dezvoltat de GSK pentru pacienţii cu HIV intră în evaluare în SUA 7 dec 2019
Caz medical exceptional în Spania: o tânără britanică a fost resuscitată după şase ore de stop cardiac 6 dec 2019
Spitalul Universitar din Capitală va redeschide săptămâna viitoare Blocul Operator Central după modernizare 6 dec 2019
Ministerul Sănătăţii a lansat procedura pentru proiectarea Spitalului Regional din Iaşi, estimată la 63 milioane lei 6 dec 2019
Prof. Dr. Andrew Boulton a preluat funcţia de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Diabet 5 dec 2019
Peste 1,15 milioane de persoane din grupele la risc din România au fost vaccinate antigripal 5 dec 2019
Studiu: Un nivel ridicat de troponină în organism este asociat cu o rată mai mare de deces la toate grupele de vârstă 4 dec 2019
Cancerul pancreatic, eradicat într-un studiu realizat pe animale de o echipă de cercetători din Israel 3 dec 2019
Un caz clinic sugerează o potenţială cale de eliminare a celulelor infectate cu HIV din organismastăzi, 16:38
Vaccin împotriva cancerului adaptat profilului tumoral al pacientului, rezultate promiţătoare în primul studiu clinic la omastăzi, 15:05
Colegiul Medicilor Stomatologi din România: Numărul centrelor de pregătire în implantologie şi inhalosedare a fost extinsastăzi, 14:26