Raport OCDE: România are o mortalitate din cauza cancerului peste media UE, deşi incidenţa este mai mică. Cum a evoluat situaţia în ultimii zece ani 3 feb 2025
Noile reglementări privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale au intrat în vigoare. Sancţiuni mai mari pentru nerespectarea legislaţiei 3 feb 2025
Tarifele decontate de CNAS pentru serviciile medicale în medicina de familie şi ambulatoriul de specialitate, îngheţate în 2025 la nivelul de anul trecut 1 feb 2025
Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat autorizarea a 8 noi tratamente în UE, între care primul vaccin pentru adolescenţi împotriva virusului Chikungunya 31 ian 2025
Cum arată bugetul Sănătăţii în 2025. Ministerul Sănătăţii, printre instituţiile cu cele mai mari creşteri de fonduri faţă de anul trecut 31 ian 2025
Cheltuielile pentru sănătate finanţate din FNUASS au ajuns la aproape 15 miliarde euro în 2024 30 ian 2025
Colegiul Medicilor Stomatologi, suspectat că a încălcat legislaţia de concurenţă prin stabilirea de onorarii minime şi introducerea de restricţii pentru angajarea personalului. Reacţia conducerii Colegiului 27 ian 2025
ANMDMR a indexat cu inflaţia tarifele în domeniul dispozitivelor medicale. Noile tarife valabile în 2025 27 ian 2025
Cum sunt cotate universităţile din România în domeniul "Medicină şi Sănătate" în cel mai recent clasament internaţional al instituţiilor de învăţământ superior 22 ian 2025
Raport: Aproape 1.800 de studii clinice pentru testarea medicamentelor sunt derulate la nivel internaţional 22 ian 2025
Agenţia Europeană a Medicamentului extinde evaluarea posibilei legături între semaglutidă şi un risc crescut de afecţiuni oculare grave 20 ian 2025
Noi reglementări privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale. Sancţiuni mai mari pentru nereguli 17 ian 2025
România, printre statele din UE cu cea mai mare pondere a medicilor tineri în sistemul sanitar 16 ian 2025
Peste 740 de femei, gravide, mame şi mame minore, adolescenţi, tineri şi profesionişti din Sectorul 2 au beneficiat gratuit de sprijin, educaţie pentru sănătate, prenatală, sprijin postnatal, consiliere şi formare profesionalăieri, 12:01
Copiii născuţi din mame care au avut Covid-19 în timpul sarcinii prezintă un risc crescut de diagnostic de autism, indică un studiuieri, 11:21
O aplicaţie de antrenament cerebral readuce activitatea neuronală la nivelul unei persoane mai tinere, sugerează noi cercetăriieri, 09:57