Un studiu de referinţă arată că principalele mecanisme genetice implicate în autism sunt similare între populaţii, indiferent de originea etnică. Rezultatele susţin ideea că baza biologică a tulburării este comună la nivel mondial.
Un studiu coordonat de cercetători de la Icahn School of Medicine - Mount Sinai şi publicat luni, în revista Nature Medicine a analizat date genetice de la peste 15.000 de persoane din America Latină, dintre care 4.717 aveau diagnostic de autism. Este cea mai amplă analiză genetică realizată până în prezent în această populaţie, în cadrul consorţiului Genomics of Autism in Latin American Ancestries (GALA).
Cercetătorii au secvenţiat ADN-ul participanţilor şi au identificat o suprapunere importantă între genele asociate autismului descoperite anterior la persoane de origine europeană şi cele identificate în acest studiu. Autorii concluzionează că biologia autismului este consistentă între populaţii şi nu este influenţată în mod măsurabil de originea genetică.
Analiza a inclus date din opt centre din America de Nord, Centrală şi de Sud. Participarea familiilor complete a permis identificarea mutaţiilor „de novo” - modificări genetice apărute spontan la copil şi care nu sunt moştenite de la părinţi. Aceste mutaţii sunt rare şi, atunci când afectează gene implicate în dezvoltare, pot avea efecte importante.
Pentru analiză, echipa a folosit un instrument statistic numit TADA, care identifică genele în care mutaţiile dăunătoare apar mai frecvent la persoanele cu autism decât la fraţii sănătoşi sau la grupurile de control. Au fost identificate 35 de gene asociate semnificativ cu autismul, dintre care 16 au îndeplinit criterii statistice şi mai stricte.
Printre aceste gene se numără unele deja bine cunoscute în cercetare, precum PTEN, SHANK3, CHD8, SCN2A şi SYNGAP1, identificate iniţial în studii pe populaţii europene. Prezenţa lor la rate similare în populaţia latino-americană susţine ideea că structura genetică de bază a autismului este comună.
Un concept central al studiului este cel de „constrângere genomică”. Unele gene sunt esenţiale pentru dezvoltare, iar mutaţiile dăunătoare în aceste gene sunt eliminate în mod natural de-a lungul generaţiilor. De aceea, atunci când astfel de mutaţii rare sunt identificate la persoane cu autism, probabilitatea ca ele să fie implicate direct în apariţia bolii este mai mare.
Rezultatele arată că testele genetice actuale funcţionează bine pentru aceste gene esenţiale şi în populaţiile latino-americane, dar există diferenţe în interpretarea rezultatelor la scară largă. Instrumentele clinice standard folosite au identificat variante genetice considerate cauzatoare de boală la aproximativ 4,3% dintre participanţii latino-americani, comparativ cu 5,5% în alte populaţii.
Cercetătorii explică această diferenţă prin faptul că bazele de date clinice sunt construite în principal pe date genetice din populaţii europene, ceea ce face mai dificilă interpretarea variantelor genetice la persoane din alte grupuri.
Această limitare are consecinţe directe pentru pacienţi. Un rezultat neconcludent al testării genetice nu înseamnă absenţa unei cauze genetice, ci poate reflecta lipsa de date relevante pentru populaţia respectivă. Studiile anterioare au arătat frecvent astfel de rezultate neclare la pacienţii non-europeni.
Autorii propun două direcţii principale pentru a corecta aceste limitări: extinderea bazelor de date genetice astfel încât să includă populaţii diverse şi accentul pe identificarea mutaţiilor apărute spontan, care oferă, de regulă, indicii mai clare decât cele moştenite.
Studiul aduce, de asemenea, dovezi suplimentare pentru mai multe gene candidate asociate autismului, printre care MARK2, YWHAG, PACS1, RERE, SPEN, GSE1, GLS, TNPO3 şi ANKRD17, identificate în mod consistent atât la participanţii latino-americani, cât şi în alte populaţii.
Autorii subliniază şi unele limitări ale cercetării. Unele mutaţii considerate „de novo” ar putea fi, de fapt, moştenite, mai ales în populaţii insuficient caracterizate genetic. De asemenea, structura complexă a genomului, inclusiv variaţiile structurale (modificări mai ample ale ADN-ului, cum ar fi segmente lipsă sau duplicări), poate face ca unele schimbări importante să nu fie detectate.
Majoritatea participanţilor au fost analizaţi prin secvenţierea exomului (regiunile codante ale ADN-ului), ceea ce limitează analiza detaliată a originii genetice. În plus, datele dintr-unul dintre centre, Mexico City, nu au fost incluse în analiză la momentul publicării.
În ansamblu, studiul arată că baza genetică a autismului este comună între populaţii, dar evidenţiază nevoia de diversificare a datelor genetice utilizate în practica medicală pentru a îmbunătăţi diagnosticul la nivel internaţional.
