Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a oferit, în exclusivitate pentru al doilea număr al revistei 360medical.ro, un interviu în care a detaliat principalele schimbări pe care vrea să le genereze în sistemul sanitar, în termeni de performanţă, finanţare şi încredere. Obiectivul principal al ministrului este să restabilească încrederea publică în sistem, prin creşterea transparenţei, evaluare onestă, dar şi deschiderea de noi linii directe de comunicare prin care pacienţii şi aparţinătorii pot sesiza ministerul cu privire la situaţia din spitale. Ministrul a vorbit şi despre investiţiile în curs, precum şi despre aşteptările pe care acesta le are de la politicile publice de sănătate, introduse deja în pachetul doi de măsuri adoptat de Guvern. Un alt punct important, subliniat în cadrul interviului, este legat de o reformă a sistemului de asigurări de sănătate din România. "Cel mai important lucru, în opinia mea, este o schimbare de mentalitate care să ducă în final la spargerea monopolului CNAS", a afirmat Alexandru Rogobete.
Vă prezentăm mai jos interviul integral oferit de ministrul Sănătăţii revistei 360medical.ro.
De la preluarea mandatului dumneavoastră, aţi anunţat mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite de sectorul sanitar public, de la prelungirea programului în ambulatoriile de specialitate până la creşterea calităţii hranei în spitale. Aţi făcut o radiografie a principalelor probleme din sectorul sanitar şi a măsurilor ce pot fi luate pentru corectarea acestor probleme?
Cu fiecare nivel al funcţiei, capeţi o perspectivă nouă asupra problemelor din sistem. Nu ducem lipsă de radiografii, dar la fel cum o radiografie este interpretată diferit în funcţie de specialitatea medicului care o analizează, sau de ce anume caută medicul respectiv, la fel interpretezi uşor diferit problemele în funcţie de obiectivul pe care îl ai.
Încerc să vă dau un exemplu. Chiar înainte de a fi numit ministru, am lucrat împreună cu o echipă care reuneşte principalele instituţii din sănătate, dar şi studenţi la medicină, rezidenţi, societate civilă. În cadrului unui workshop, am explorat ceea ce întrebaţi dumneavoastră aici şi am lansat provocarea să sintetizăm această problemă sau nevoie din sistem într-un singur cuvânt. Acest cuvânt exemplu a fost „încrederea“.
Practic, în urma unei analize pluridisciplinare, o radiografie 3D dacă doriţi, cei mai mulţi profesionişti cu atribuţii în managementul de sistem au spus clar că lipsa de încredere este cea mai gravă problemă a sistemului, cu potenţial de cronicizare. De aici pornim. Trebuie să lucrăm împreună, fiecare cu radiografia sa, tocmai pentru a restabili o relaţie de încredere dintre sistem şi oameni. Când spun oameni, mă refer la pacienţi, aparţinători, dar şi medici şi decidenţi.
Dacă urmăriţi prima sută de zile din mandat, veţi vedea că ceea ce numim măsuri, soluţii sau reforme se încadrează în linia încrederii. Încrederea ne face bine, spun eu. Românii nu şi-au construit o relaţie de încredere cu ambulatoriile de specialitate. Întreg sistemul direcţionează pacienţii în unităţile de primiri urgenţe. De aici ordinul pe care l-am iniţiat privind prelungirea programului ambulatoriilor de specialitate până la ora 20:00. Da, scade în timp presiunea pe UPU, cu programări corecte făcute de manageri şi şefi de secţii veţi vedea mai mulţi pacienţi în ambulatorii.
Dar, foarte important, construim un comportament bazat pe încredere. Pacientul are încredere să meargă în ambulatorii şi astfel creştem ponderea pe acest sistem prespitalicesc. În acelaşi sens mi-ar plăcea să interpretăm linia de comunicare directă pe care am deschis-o cu pacienţii şi aparţinătorii pentru raportarea directă şi sigură a calităţii hranei în spitale. Aici vorbim încă o dată de încredere. De aceea ţin să arăt exemplele bune din sistem şi să le pun în antiteză cu exemplele de „aşa nu“. Schimbarea generează încredere, dar schimbarea nu o putem face dacă nu avem în faţă realitatea.
Calitatea sistemului de sănătate înseamnă şi o finanţare corespunzătoare, capitol la care România este codaşă în rândul statelor membre ale Uniunii Europene. Suntem în mod constant cotaţi pe ultimele locuri, cu o alocare pentru sănătate de circa 6% din produsul intern brut (PIB). Un prim pas pentru creşterea finanţării a fost făcut prin pachetul de măsuri intrat în vigoare de la 1 august, care a majorat baza de colectare pentru contribuţii de asigurări sociale de sănătate. Este suficient acest pas? Credeţi că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a asigura fonduri suplimentare pentru sectorul de sănătate? Credeţi că introducerea unui sistem de asigurări complementare, private, de sănătate ar fi o soluţie bună?
Este o măsură importantă care trebuie însă să îşi producă efectele şi voi reveni la aceasta. Dar vă contrazic când spuneţi că este un prim pas. Primul pas l-aş încadra în finanţarea directă din fonduri europene a peste 3.500 de proiecte din sistemul de sănătate, prespitalicesc şi spitalicesc.
Este pentru prima dată în ultimii 35 de ani când construim spitale în România. Nu unul sau două. Zeci de spitale. Fără acest boost de fonduri, fără proiecte scrise şi fără o echipă de oameni extraordinari la Ministerul Sănătăţii, aceste planuri ar fi rămas pe hârtie. Cabinetele de medicină de familie au primit fonduri, ambulatoriile au primit fonduri. Spitalele care sunt astăzi în sistem le găsim cu secţii renovate, digitalizare - unele dintre acestea - şi dotate cu echipamente noi. Avem în faţă un sistem diferit faţă de sistemul de acum 5 sau 10 ani şi asta se datorează inclusiv accesului la finanţare.
Acum să vorbim despre sustenabilitatea sistemului asigurată inclusiv de contribuţiile pentru sănătate pe care le plătesc românii. Trebuie să fim corecţi. Creştem numărul de contribuabili şi inversăm un raport istoric, cred eu. Dacă înainte de această măsură, numai 6 milioane de contribuabili plăteau sănătatea pentru 16 milioane, acum vorbim despre 10 milioane de contribuabili. Cifrele sunt aproximative, dar raportul este clar pentru toată lumea.
Dar în faţă nu avem o certitudine, avem o premisă pe care trebuie să o transformăm în realitate. Aceşti bani trebuie să fie colectaţi - şi aici vorbim despre finanţele publice. Abia după ce ştim şi vedem că măsura îşi produce efectele, trebuie să fim foarte clari şi angajaţi în modul în care folosim aceste fonduri, pentru că aici este cheia. Finanţarea are un dublu sens. Un leu economisit în sănătate este un leu câştigat.
Vă dau mai multe exemple. În medicina de familie, până în 2027 facem tranziţia de la finanţarea per capita la finanţarea în funcţie de servicii. 20% per capita, 80% servicii medicale. Preconizăm o economie de 3.2 miliarde de lei, dar o creştere netă şi clară a calităţii actului medical. Acelaşi principiu îl aplicăm şi pentru alocarea influenţelor salariale. Motivăm creşterea calităţii actului medical şi al performanţei în sistem.
Analizăm şi premiem în funcţie de numărul şi complexitatea serviciilor medicale. Sigur, la bază avem o metodologie profesionistă, pe care o vom aproba în scurt timp, prin HG. De bugetul CNAS depind programele naţionale de sănătate. Aici putem vorbi despre măsura creşterii procentului pentru clawback – cu 0,6% la generice şi 1,7% la inovative.
Dar cel mai important lucru, în opinia mea, este o schimbare de mentalitate care să ducă în final la spargerea monopolului CNAS - şi nu aş vrea să interpretăm negativ ce spun. Dar reţineţi că România este singura ţară din UE cu o singură casă de asigurări. Eu cred că avem nevoie de flexibilitate, de asigurări private şi alte soluţii suplimentare care să simplifice în final sistemul printr-o distribuţie echitabilă şi corectă a responsabilităţilor. Este o gură de oxigen de care sistemul are nevoie.
Resursa umană are un rol esenţial în sănătate, iar România s-a confruntat mult timp cu un exod al personalului medical. Chiar dacă acesta s-a atenuat în ultimii ani, rămâne marea problemă, semnalată în mod constant de Colegiul Medicilor, a distribuţiei inegale a personalului între judeţe, existând regiuni cu o criză majoră de medici. Cum credeţi că poate fi redus decalajul între marile centre universitare şi celelalte oraşe în privinţa personalului medical? Aveţi în vedere măsuri pentru a stimula instalarea medicilor în zone în care există o lipsă acută de personal medical, de creştere a atractivităţii unor spitale din oraşe mai mici?
Am explorat această problemă inclusiv înainte de a fi ministru. Am deschis o colaborare foarte specială cu OMS şi Medici pentru România, un ONG de profil înfiinţat chiar cu acest scop, pentru a aborda profesionist problema distribuţiei personalului medical în România. Datele arată că suntem în media UE în ceea ce priveşte raportul populaţie/personal medical.
Practic, atunci când studiezi cifrele, realizezi că esenţa problemei nu este atât exodul internaţional, cât cel naţional. Migraţia specialiştilor către centrele universitare, către comunităţile şi oraşele mari, este în realitate problema. Dacă la nivel naţional raportul este unul echilibrat, în Tulcea, spre exemplu, avem de 10 ori mai puţini medici şi specialişti decât media UE, raportat la populaţia de acolo.
La mijloc găsim din nou această lipsă de încredere. Nu vorbim neapărat de bani pentru medici, vorbim despre lipsa oportunităţilor de pregătire, despre perspectiva de a lucra într-un mediu slab dotat, unde nu mai poţi să creşti. Ce am făcut noi? Am investit 12 miliarde în infrastructură medicală. Am dotat spitale mici, ambulatorii, cabinete de medicină de familie. Am crescut într-o oarecare măsură atracţia, prin aceste investiţii.
Dar nu este suficient. Următorii paşi ţin de asigurarea accesului la pregătire continuă pentru medicii care aleg să lucreze în zonele slab deservite, dar şi alte stimulente pe care trebuie să le dezvoltăm împreună cu autorităţile locale. Avem exemple pozitive, de spitale din comunităţi mici care reuşesc să atragă şi să reţină medici noi, în timp ce alte autorităţi nu au găsit aceleaşi soluţii stimulative, sau dacă le-au găsit nu le-au comunicat.
Mă întorc la încrederea care ne face bine. Dacă reuşim să transmitem un mesaj de încredere din partea comunităţilor care astăzi sunt slab deservite din punct de vedere medical, vom asista la o transformare pozitivă, în timp. Dar nu trebuie să aşteptăm o soluţie miraculoasă „de la centru“. Nu mai trăim într-o economie planificată. Misiunea noastră este să oferim resurse, măsuri şi cadre echitabile şi corecte, programe naţionale, dar în final foarte mult depinde de comunitatea locală.
Pe lângă resursa umană, sistemul sanitar are nevoie şi de condiţii legate de spitale, de dotare cu echipamente medicale, de proceduri medicale. În prezent există mai multe spitale noi în construcţie, de la cele trei spitale regionale sau cele trei centre noi pentru “mari arşi“ până la spitalele finanţate prin PNRR. Când vor fi finalizate toate aceste investiţii şi care va fi impactul acestora în sistemul sanitar public din România?
Centrul de Mari Arşi de la Timişoara este cel mai avansat: structura este finalizată, heliportul este gata, iar acum se lucrează la finisaje. La începutul anului viitor, centrul va fi funcţional. Pentru celelalte două centre – de la Târgu Mureş şi Grigore Alexandrescu – lucrările sunt demarate, dar se avansează mai lent, cu finalizare estimată până în 2026. Trebuie să amintesc că aceste proiecte le-am găsit în 2022 complet blocate şi sunt chiar mândru că am făcut parte din echipa care le-a deblocat. Primul centru va fi gata la sfârşitul acestui an, al doilea în primăvara anului viitor, iar cel pentru copii până la finalul anului.
Referitor la spitalele şi toate proiectele finanţate prin PNRR, vreau să fiu foarte clar. Asigurăm resursele necesare continuării proiectelor aprobate iniţial. Am avut discuţii foarte bune şi tehnice cu ministrul Fondurilor Europene. Am arătat foarte clar şi la Bruxelles care este statusul acestor proiecte şi nu sunt puţine. Sunt peste 3.500 în total. Proiectele de spitale noi, corpuri noi de spital în construcţie vor fi finalizate până la termenul de 2026, inclusiv dotate cu echipamente, vorbim despre 8 spitale.
Cele care sunt, însă, în stadiul de proiect sau cu o estimare pesimistă a progresului vor trece pe alte linii de finanţare, din programul operaţional sectorial şi inclusiv linii de finanţare asigurate de Banca Europeană de Investiţii, unde vorbim despre costuri mai mari, trebuie să fim oneşti, dar vor fi finalizate. Probabil în 2027 sau 2028 ne vom uita în urmă şi vom vedea cu ochiul liber cea mai nouă infrastructură spitalicească din România, construită într-un interval de 6 ani. Îndrăznesc să includ aici şi spitalele regionale, unde lucrările au demarat deja.
Pentru spitalele existente, şi sunt sute de spitale publice, care credeţi că sunt priorităţile şi ce poate fi îmbunătăţit? Care ar fi principalele probleme şi ce măsuri credeţi că ar putea avea un impact asupra calităţii serviciilor oferite? Ce aşteptaţi de la măsura aprobată recent de către Guvern, prin care spitalele sunt obligate să afişeze pe site-ul propriu numărul de transferuri către alte unităţi medicale, serviciile acordate pe fiecare specialitate, contractele de achiziţie publică, dar şi feedback-ul primit din partea pacienţilor?
Este pentru prima oară când schimbăm fundamental modul în care se exercită funcţiile de conducere în spitale. Şefii de secţie, de laborator sau de serviciu medical vor semna contracte de administrare bazate pe indicatori clari de performanţă, monitorizaţi anual. Candidaţii vor susţine un examen, fundamentat pe un proiect de dezvoltare a secţiei şi a echipei medicale, cu obiective concrete şi măsurabile.
Este un pas spre responsabilitate şi eu unul văd în această reformă un soi de descătuşare faţă de cutumele care, în unele cazuri, nu au produs performanţă. În foarte multe cazuri nu au produs performanţă. Am foarte multă încredere în această schimbare şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au rămas alături de mine şi care au împărtăşit punctul meu de vedere.
Concomitent, aducem la suprafaţă realitatea din spitale. Gestionăm datele corect şi le facem publice, tocmai pentru a subţia opacitatea din sistem. Deschiderea înseamnă transparenţă şi transparenţa generează încredere. Nu este vorba numai despre sancţiuni, ci despre responsabilitate.
Astăzi, pacienţii au un canal prin care ne pot contacta direct cu sesizări privind calitatea hranei. Vreau să ştiţi că nu primim numai imagini şi sesizări dezastru prin acest canal. Primim inclusiv feed-back pozitiv. Îl folosim. Intervenim rapid unde trebuie şi promovăm exemplele bune.
Similar, am deschis un alt canal prin care pacienţii ne pot sesiza dacă sunt direcţionaţi în mod abuziv către sistemul privat. Dacă aud argumente de tipul „nu mai avem plafon, paturi, timp, aparatură“, noi câştigăm ocazia de a verifica. Acolo unde găsim transferul abuziv către cabinete private, nejustificat, reacţionăm. Este un instrument util, care ne oferă, din nou, acces la date şi la situaţia reală din teren. Nu este o surpriză pentru nimeni că atât eu, cât şi echipa mea vrem să implementăm un sistem onest şi just în sănătate şi totul pleacă de la accesul la date reale.
În această cheie puteţi interpreta şi măsura cadru prin care spitalele vor publica date utile pe site-urile proprii, de la transferuri către alte unităţi medicale şi până la rezultate sau indici de performanţă. Din septembrie, aceste date devin vizibile pentru toţi.
Asta înseamnă transparenţă reală, o comparaţie onestă între spitale şi capacitatea de a urmări, chiar public, performanţa. Astfel, exemplele pozitive de la Oradea, de la Bistriţa sau alte centre pot fi multiplicate în sistem. Dacă se poate acolo, trebuie să se poată şi în alte părţi. Acolo unde performanţa nu există, trebuie în primul rând să ştim şi ulterior să acţionăm. Eu am încredere că putem ridica performanţa la nivel de sistem, cu muncă, cu oameni pregătiţi şi cu aplicarea acelor reţete de succes care funcţionează.
Cum speraţi să arate sistemul sanitar din România la finalul mandatului dumneavoastră în comparaţie cu situaţia de la începutul mandatului?
La finalul mandatului de secretar de stat am făcut o evaluare onestă. Am realizat ce a mers bine, unde schimbarea a fost posibilă şi utilă şi ce nu a funcţionat conform aşteptărilor. Experienţa m-a ajutat enorm să formez echipe, să pun oamenii la aceeaşi masă, să trasez responsabilităţi şi să generez încrederea că se poate.
Aceleaşi aşteptări personale le am şi de la mandatul de ministru. Un sistem mai transparent, mai performant, în care noi, toţi, suntem mai oneşti cu noi înşine.
Dar schimbarea profundă a sistemului nu va fi niciodată generată de un singur om, într-un singur mandat al unui ministru sau al unui guvern. Schimbarea profundă are nevoie de oameni profesionişti care să creadă într-o idee care nu expiră la încheierea unui mandat sau a altuia. Mi-ar plăcea ca acest mandat să genereze o direcţie care să persiste, prin schimbări ireversibile care recâştigă, în timp, încrederea pierdută într-un sistem care face bine oamenilor.
Nu mă refer exclusiv la sistemul public, mă refer la fiecare punct de interacţiune pe care oamenii îl au cu personalul medical din România. Şi am încredere că vom reuşi în mare măsură să ne îndeplinim acest obiectiv.
