Folosind un organ de la un donator în moarte cardiacă, o echipă de chirurgi americani, de la spitalul universitar Stanford, a transplantat o inimă în timp ce aceasta bătea, prima dată când o astfel de procedură a fost realizată.
Oprirea inimii înainte de a fi transplantată poate deteriora ţesutul cardiac, astfel că menţinerea bătăilor în timpul transplantului evită vătămarea ulterioară a organului.
Efectuată iniţial de dr. Joseph Woo, profesor şi preşedinte al secţiei de chirurgie cardiotoracică, şi echipa sa, în octombrie, tehnica a fost folosită încă de cinci ori de atunci la pacienţi adulţi şi pediatrici, de către echipa medicală de la Stanford Medicine.
„Procedura ar putea fi una fi revoluţionară", a declarat dr. Woo, autorul principal al unui studiu care descrie procedura publicată în Journal of Thoracic and Cardiovascular Surgery Techniques (JTCVS Techniques).
Rezolvarea unei enigme cardiace
În Statele Unite peste 3.500 de persoane aşteaptă în prezent un transplant de inimă, iar specialiştii spun că este esenţială creşterea rezervei de organe donate sănătoase.
Donatorii în moarte cerebrală au reprezentat mult timp majoritatea transplanturilor de inimă, deoarece în cazul acestor pacienţi, care au fost ţinuţi în viaţă înainte de prelevare, a fost mai uşor să se menţină stabilizat organul şi să se asigure starea de sănătate a acestuia.
Având în vedere însă că cererea depăşeşte oferta, lumea medicală este împinsă să caute abordări noi.
Recentele progrese tehnologice au permis realizarea cu mai mult succes a transplanturilor de inimă de la donatori care au murit prin ceea ce se numeşte moarte cardiacă sau circulatorie, în care inima s-a oprit deja o dată, fie în mod natural, fie pentru că a fost întreruptă susţinerea vieţii.
Astfel de proceduri cresc numărul de inimi disponibile pentru transplant, dar rezultatele pentru primitori sunt mai slabe.
În mod tradiţional, aceste inimi sunt oprite de două ori - mai întâi la deces, apoi imediat înainte de transplant, după ce au petrecut timp conectate la un aparat care le perfuzează cu sânge oxigenat.
„Oprirea inimii a doua oară, chiar înainte de transplant, induce şi mai multe leziuni", explică dr. Woo. „Am întrebat: De ce nu putem să transplantăm în timp ce încă bate?".
Echipa de specialişti la Stanford s-a gândit că evitarea opririi a doua oară a inimii ar îmbunătăţi calitatea organelor donate, dar a face acest lucru s-a dovedit o adevărată provocare.
„A fost nevoie de un pic de îndrăzneală, pentru că este un lucru provocator din punct de vedere tehnic de executat", a declarat dr. Aravind Krishnan, rezident în chirurgie cardiotoracică şi autorul principal al lucrării care descrie concluziile echipei.
Specialişti în chirurgie cardiotoracică au folosit tehnica pe adulţi, iar dr. Michael Ma, profesor asistent de chirurgie cardiotoracică, a întreprins recent primul caz pediatric.
În cazul transplanturilor cu donator în moarte cerebrală, inima este oprită, îndepărtată de la donatorul decedat şi transportată pe gheaţă la centrul de transplant.
Deşi poate dura o perioadă de timp până când inima este repornită după transplantare la beneficiar, aceasta a fost oprită o singură dată.
Pe de altă parte, organele recuperate de la un donator după moarte cardiacă suferă un anumit grad de privare de oxigen după ce inima a încetat să mai bată, înainte de a putea începe prelevarea.
Studiile au arătat că o perioadă prelungită fără circulaţie sanguină în inimă afectează performanţa acesteia după transplant şi diminuează rezultatele de supravieţuire.
Acesta este motivul pentru care aceste organe au nevoie de ajutorul unui aparat de perfuzie, în loc să fie puse la gheaţă. Acest dispozitiv de conservare a cordului, o invenţie relativ nouă cunoscută sub numele de „inimă în cutie", îl pune din nou în funcţiune şi îl perfuzează cu sânge cald şi oxigenat în timp ce este transferat.
Pacienţii de la Stanford au prezentat rezultate mai bune după transplant, părăsind spitalul mai devreme decât de obicei, deoarece inima şi noua sa gazdă se acomodează mai repede.
„Am pornit de la ideea că oprirea inimii a doua oară ar putea-o slăbi", a explicat dr. John MacArthur, specialist în chirurgie cardiotoracică.
Potrivit medicului, menţinerea bătăilor inimii pare să facă într-adevăr o diferenţă în ceea ce priveşte rezistenţa organului.
Doctorul Ma, care a folosit procedura pe primul pacient pediatric la începutul lunii aprilie, a precizat că funcţionarea continuă a inimii duce la o perioadă mai scurtă petrecută în spital de către beneficiar, rezultatele favorabile fiind astfel, la prima vedere, imediate, precum şi obţinerea îmbunătăţirii rezultatelor pe termen lung pentru inimă şi noua sa gazdă.
„Nu vom putea dovedi acest lucru imediat, dar există beneficii enumerabile ale acestei tehnici", a spus medicul.
Primul transplant cu o inimă care bate, efectuat de dr. Woo şi de membrii echipei chirurgicale a fost efectuat în octombrie şi a durat patru ore.
Echipa a transferat rapid inima la un aparat de bypass cardiopulmonar care susţinea deja pacientul. Aparatul, care pompează sânge şi oxigen în tot corpul, a asigurat fluxul neîntrerupt de sânge cald, în timp ce echipa chirurgicală condusă de dr. Woo a început apoi procesul dificil de a transplanta.
Echipa a avut la îndemână aparatul folosit în mod uzual, ca o rezervă în cazul în care procedura s-ar fi dovedit prea dificilă, dar, nu a fost aşa, şi inima şi-a păstrat ritmul.
„Bătea atât de bine", au descris medicii.
Toţi cei şase pacienţi care au beneficiat de atunci de această procedură se simt bine.
„Pentru această realizare a trebuit să sfidăm dogma", a spus dr. Woo, al cărui predecesor, dr. Norman E. Shumway a efectuat primul transplant de inimă la adulţi din Statele Unite, în 1968, la spitalul Stanford.
„Aşa apar inovaţiile", a menţionat medicul.
