Tuberculoza rămâne una dintre cele mai dificile infecţii de tratat, în special din cauza capacităţii bacteriei de a supravieţui în organism în ciuda tratamentului. Noi cercetări explorează soluţii care să completeze tratamentele existente şi să reducă riscul de recidivă.
Tuberculoza afectează oamenii de cel puţin 6.000 de ani. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aproximativ un sfert din populaţia lumii, în jur de 2 miliarde de persoane, are o infecţie latentă, fără simptome. În fiecare an, zece milioane de oameni se îmbolnăvesc de tuberculoză. Deşi este o boală care poate fi prevenită şi tratată, tuberculoza provoacă anual 1,5 milioane de decese, fiind principala cauză de mortalitate de natură infecţioasă la nivel mondial.
Cercetători de la Johns Hopkins Medicine şi Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health au dezvoltat acum un vaccin cu administrare intranazală, destinat tratamentului tuberculozei, pe bază de ADN, care introduce material genetic pentru a stimula răspunsul imun.
Vaccinul combină două gene menite să antreneze sistemul imunitar să recunoască şi să elimine bacteriile persistente, acele forme care pot supravieţui tratamentelor antibiotice de lungă durată şi pot duce la reapariţia bolii.
OMS evidenţiază necesitatea unor vaccinuri terapeutice care să fie utilizate împreună cu tratamentele medicamentoase existente, pentru a scurta durata terapiei şi a îmbunătăţi rezultatele. Tratamentul actual presupune scheme complexe, de lungă durată, cu mai multe medicamente, greu de urmat până la capăt, iar tulpinile rezistente continuă să se răspândească.
În experimentele pe şoareci, administrarea vaccinului împreună cu tratamentul standard de primă linie a dus la eliminarea mai rapidă a bacteriei, a redus inflamaţia pulmonară şi a prevenit recidiva după încheierea terapiei.
Vaccinul a crescut şi eficienţa combinaţiei de medicamente bedaquilină, pretomanid şi linezolid, utilizată în formele rezistente, sugerând că ar putea fi utilizat alături de tratamentele pentru tuberculoza rezistentă la medicamente, pentru a ajuta organismul să lupte cu boala, inclusiv în cazurile dificil de tratat.
Vaccinul combină genele relMtb şi Mip3α. Gena relMtb determină producerea unei proteine care ajută bacteria să supravieţuiască în condiţii dificile, precum expunerea la antibiotice, nivelul scăzut de oxigen sau lipsa nutrienţilor, intrând într-o stare în care devine mai puţin sensibilă la tratament. Asocierea cu gena Mip3α generează un semnal care atrage celulele dendritice imature, celule esenţiale pentru recunoaşterea antigenelor şi activarea limfocitelor T, responsabile de răspunsul imun direcţionat.
Administrarea intranazală direcţionează vaccinul către mucoasa respiratorie, locul unde se dezvoltă infecţia cu tuberculoză, şi favorizează dezvoltarea unui răspuns imun local de durată, dar şi a unui răspuns sistemic.
În studiile pe şoareci, vaccinul a crescut recrutarea şi activarea celulelor dendritice şi a îmbunătăţit interacţiunea acestora cu limfocitele T în plămâni. Au fost observate răspunsuri imune puternice şi persistente, implicând atât limfocite T CD4 (care coordonează răspunsul imun), cât şi CD8 (cu rol citotoxic - de distrugere a celulelor infectate).
În studii pe macaci rhesus, vaccinul a determinat răspunsuri imune specifice tuberculozei atât în sânge, cât şi la nivelul căilor respiratorii. Aceste răspunsuri au fost similare celor asociate cu scăderea încărcăturii bacteriene la şoareci şi au persistat cel puţin şase luni. Totuşi, aceste experimente au evaluat doar răspunsul imun şi nu au testat protecţia efectivă împotriva infecţiei.
Autorii subliniază că sunt necesare cercetări suplimentare înainte de iniţierea studiilor clinice la om. Rezultatele susţin o abordare terapeutică mai largă, care vizează bacteriile persistente prin stimularea sistemului imunitar, nu doar prin utilizarea antibioticelor.
Vaccinurile pe bază de ADN sunt relativ stabile şi pot fi produse eficient, ceea ce le-ar putea face o opţiune practică dacă această strategie se dovedeşte eficientă la oameni.
Studiul a fost publicat în revista Journal of Clinical Investigation - JCI.
