Un studiu de amploare, realizat în Danemarca, sugerează că supraponderabilitatea nu este întotdeauna asociată cu un risc crescut de deces, iar unele persoane cu o greutate normală pot avea chiar un risc mai mare de mortalitate. Cercetarea a fost prezentată la reuniunea anuală a Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului (EASD2025), care s-a desfăşurat la Viena, în Austria, între 15 şi 19 septembrie.
Atât subponderalitatea, cât şi obezitatea reprezintă provocări majore pentru sănătatea publică la nivel mondial. Obezitatea poate afecta metabolismul organismului, slăbi sistemul imunitar şi favoriza apariţia unor boli precum diabetul zaharat de tip 2, afecţiuni cardiovasculare şi până la 15 tipuri diferite de cancer, în timp ce subponderalitatea este asociată cu malnutriţia, scăderea imunităţii şi deficit de nutrienţi esenţiali organismului.
„Există rezultate contradictorii privind intervalul IMC (indicele de masă corporală) asociat cu cel mai scăzut risc de mortalitate. În trecut, se considera că acesta este între 20 şi 25, însă ar putea, în timp, să crească, pe fondul progreselor medicale şi al îmbunătăţirii stării generale de sănătate”, a declarat dr. Sigrid Bjerge Gribsholt, de la Steno Diabetes Center Aarhus, din cadrul Spitalului Universitar Aarhus, din Danemarca, coordonatoarea studiului.
Pentru a aduce mai multă claritate, echipa a utilizat date medicale pentru a analiza relaţia dintre IMC şi mortalitate la 85.761 de persoane (81,4% femei), cu vârsta mediană de 66,4 ani la începutul studiului.
Participanţii au fost monitorizaţi timp de cinci ani, perioadă în care 7.555 dintre ei au decedat.
Indicatorul folosit pentru a evalua greutatea a fost indicele de masă corporală (IMC), care se calculează în funcţie de greutatea şi înălţimea individului. În general, un IMC între 18,5 şi <25 kg/m2 este considerat normal, sub 18,5 indică subponderalitate, între 25 şi <30 supraponderalitate, iar peste 30 obezitate.
Rezultatele au arătat că persoanele cu IMC în zona supraponderalităţii (25-<30 kg/m2) şi chiar la limita inferioară a obezităţii (30-<35 kg/m2) nu au avut un risc mai mare de deces decât cei cu IMC între 22,5-<25 kg/m2, adică la capătul superior al greutăţii normale.
În schimb, persoanele cu IMC în zona inferioară a greutăţii normale (18,5-<20 kg/m2) au avut un risc de deces de două ori mai mare, iar cei cu IMC între 20-<22,5 kg/m2 au prezentat un risc cu 27% mai ridicat.
Subponderalii au avut un risc de mortalitate aproape triplu, iar persoanele cu obezitate severă (IMC ≥40 kg/m2) un risc mai mult decât dublu.
Autorii explică faptul că aceste rezultate ar putea fi influenţate de fenomenul numit cauzalitate inversă. Astfel, unele persoane ar putea slăbi din cauza unei boli nediagnosticate, greutatea scăzută nefiind, în sine, cauza mortalităţii crescute.
„Deoarece datele noastre provin de la persoane care au efectuat investigaţii medicale din motive de sănătate, nu putem exclude complet această posibilitate”, notează autorii.
O altă explicaţie este că, în special la vârstnici, persoanele cu IMC mai ridicat care trăiesc mai mult ar putea avea caracteristici biologice protectoare. Totuşi, concluziile confirmă cercetări anterioare care arătau că subponderalitatea creşte semnificativ riscul de deces.
Autorii subliniază că IMC nu este singurul indicator relevant pentru starea de sănătate. Distribuţia grăsimii corporale joacă un rol esenţial: grăsimea viscerală, care se acumulează în jurul organelor interne, este mult mai periculoasă decât cea depozitată pe şolduri sau coapse. Astfel, două persoane cu acelaşi IMC pot avea riscuri foarte diferite: una poate suferi de diabet zaharat de tip 2 sau hipertensiune, iar cealaltă poate fi clinic sănătoasă.
Studiul sugerează că tratamentul obezităţii trebuie să fie personalizat, luând în calcul nu doar greutatea corporală, ci şi localizarea grăsimii şi prezenţa bolilor asociate, precum diabetul sau hipertensiunea.
Cercetarea a fost prezentată la reuniunea anuală a Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), desfăşurată la Viena, Austria, în perioada 15-19 septembrie 2025, şi subliniază complexitatea relaţiei dintre greutate şi sănătate, avertizând asupra pericolelor generalizării riscurilor bazate exclusiv pe IMC.
