O bacterie intestinală sporeşte eficacitatea terapiei anticancer

O bacterie intestinală sporeşte eficacitatea terapiei anticancer

O bacterie intestinală nou-izolată, denumită Hominenteromicrobium, tulpina YB328, mobilizează celule dendritice specializate pentru a amplifica eficacitatea imunoterapiei cu inhibitori PD-1 în mai multe tipuri de tumori.

Descoperirea a fost realizată de cercetători de la Institutul Naţional de Cercetare în Oncologie din Tokio, Japonia, şi a fost prezentată într-un articol publicat în Nature.

Astfel, echipa de cercetători a izolat această tulpină bacteriană, necunoscută anterior, pentru a testa dacă prezenţa sa îmbunătăţeşte eficienţa imunoterapiei cu inhibitori PD-1.

Potrivit cercetătorilor, pacienţii care aveau această tulpină în intestin au prezentat o infiltrare mai intensă a celulelor T activate în tumori şi au beneficiat de o supravieţuire fără progresie mai lungă după tratamentul cu inhibitori ai punctelor de control imun.

Terapia cu inhibitori ai punctelor de control imun, cum ar fi anticorpii monoclonali care vizează PD-1 şi PD-L1, a devenit standard pentru multe forme de cancer şi a dus la îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte supravieţuirea fără progresie şi supravieţuirea generală.

Anterior, s-a observat că anumite bacterii intestinale, precum Ruminococcus şi Prevotellaceae, sunt asociate cu un răspuns clinic mai bun la aceste terapii, în timp ce alte tipuri bacteriene au fost legate de rate mai mici de supravieţuire.

Mai multe mecanisme au fost propuse pentru a explica modul în care microbii intestinali influenţează răspunsul la imunoterapie: stimularea macrofagelor şi monocitelor, mimetism între microbiotă şi antigenele tumorale, precum şi activarea directă a celulelor T CD8+ infiltrate în tumori prin metaboliţi microbieni.

Totuşi, biomarkerii predictivi care pot identifica pacienţii cei mai susceptibili să răspundă la tratament sunt încă rari, ceea ce subliniază nevoia urgentă de noi strategii care să crească eficienţa imunoterapiei.

Mostre de materii fecale au fost colectate prospectiv de la 50 de pacienţi japonezi, dintre care 15 cu cancer pulmonar fără celule mici (NSCLC) şi 35 cu cancer gastric, toţi trataţi cu imunoterapie anti-PD-1.

Cercetătorii au descoperit că bacteriile din familia Ruminococcaceae erau semnificativ mai prezente în rândul pacienţilor care au răspuns la tratament, iar acest lucru era corelat cu o supravieţuire fără progresie mai lungă.

Tulpina YB328 a fost izolată din materiile fecale ale pacienţilor respondenţi. Potrivit studiului, pacienţii cu o abundenţă de YB328 în probele fecale au avut o durată de supravieţuire fără progresie semnificativ mai lungă şi o infiltrare crescută a celulelor CD103+ CD11b− în tumori, în mai multe tipuri de cancer.

Asocierea dintre această tulpină bacteriană şi un răspuns mai bun la terapiile anti-cancer a fost dovedită şi în studiile realizate în modele replicate la şoareci. Analizele suplimentare au arătat că şoarecii colonizaţi cu YB328 aveau o prezenţă crescută de celule T CD8+ activate.

În contrast, administrarea unei alte bacterii, P. vulgatus, a fost asociată cu o supravieţuire fără progresie mai scurtă şi cu o scădere a acumulării celulelor CD8+ PD-1+ în tumori, în testele realizate la şoareci. Mai mult, co-administrarea cu P. vulgatus a anulat efectele antitumorale observate în cazul tratamentului cu YB328.

Cercetătorii au concluzionat că colonizarea cu YB328 stimulează diferenţierea şi migrarea celulelor dendritice convenţionale CD103+ CD11b−, care activează celulele T CD8+ infiltrate în tumori şi îmbunătăţesc eficacitatea terapiilor cu inhibitori PD-1.

Autorii studiului consideră că modularea microbiotei intestinale ar putea deveni o strategie promiţătoare pentru îmbunătăţirea rezultatelor imunoterapiei la pacienţi cu diverse tipuri de cancer.

viewscnt