Rezistenţa tot mai accentuată la tratamentele antifungice a devenit un motiv major de îngrijorare pentru comunitatea ştiinţifică internaţională. În fiecare an, la nivel mondial, peste 1,5 milioane de oameni mor din cauza infecţiilor fungice, multe dintre acestea fiind din ce în ce mai greu de tratat din cauza adaptării rapide a agenţilor patogeni la medicamentele existente. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a inclus recent mai multe specii de ciuperci patogene pe lista priorităţilor globale în sănătate, semnalând urgenţa identificării unor soluţii noi şi eficiente pentru prevenirea şi controlul acestor infecţii.
Un nou vaccin, dezvoltat de o echipă de cercetători americani de la Universitatea Georgia (UGA), are potenţialul de a oferi o soluţie promiţătoare în lupta împotriva infecţiilor fungice, conform unui nou studiu publicat recent în revista npj Vaccines.
Infecţiile fungice reprezintă o provocare din ce în ce mai urgentă pentru pacienţii imunocompromişi şi cei afectaţi de recidive frecvente.
Vaccinul a confirmat, într-un studiu pe şoareci, că poate oferi o protecţie eficientă şi poate trata infecţiile vaginale fungice.
Este cea mai nouă aplicaţie a vaccinului, care a demonstrat anterior capacitatea de a conferi protecţie împotriva celor trei agenţi patogeni fungici cel mai frecvent întâlniţi, în cadrul a patru modele preclinice pe animale, inclusiv pe primate non-umane.
Importanţa acestor rezultate este cu atât mai mare cu cât cele trei tipuri de ciuperci vizate sunt responsabile pentru peste 80% dintre infecţiile fungice letale la nivel mondial.
Totodată, noile rezultate deschid calea către studii clinice care, dacă vor avea succes, ar putea transforma acest vaccin în prima soluţie capabilă să prevină infecţiile fungice patogene, afecţiuni recunoscute de OMS drept unele dintre cele mai serioase ameninţări la adresa sănătăţii publice.
„Creşterea rezistenţei la medicamentele antifungice este alarmantă. Nu vorbim despre un scenariu ipotetic, ci despre o realitate deja existentă şi nu putem continua pur şi simplu să încercăm să dezvoltăm noi medicamente pentru a combate infecţiile fungice, pentru că vom pierde. Aceste organisme se adaptează constant pentru a rezista la noile medicamente”, a declarat prof. Karen Norris, autoarea studiului şi profesor de imunologie şi biomedicină translaţională la Colegiul de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii Georgia. Ea este fondatoarea şi directorul general al companiei NXT Biologics, care a creat vaccinul.
Serul, denumit NXT-2, are ca obiectiv prevenirea infecţiilor fungice încă din faza incipientă, contribuind astfel la diminuarea nevoii de tratamente antifungice ulterioare.
Primul studiu clinic va avea ca punct de plecare testarea vaccinului la femei care suferă de infecţii vaginale recurente, cunoscute sub denumirea de candidoză vulvovaginală recurentă (RVVC), urmând ca etapele următoare să se concentreze pe formele de infecţii fungice cu potenţial letal.
Provocată de o ciupercă din genul Candida, această infecţie afectează sute de milioane de femei la nivel mondial şi generează, doar în Statele Unite, costuri de ordinul miliardelor de dolari, prin cheltuieli medicale, tratamente şi pierderi în productivitate.
Se estimează că aproximativ una din zece femei va dezvolta această infecţie de-a lungul vieţii, confruntându-se cu cel puţin trei episoade recurente anual.
Imunizarea cu NXT-2 declanşează atât un răspuns imun sistemic, cât şi localizat, la nivelul mucoasei vaginale, spun cercetătorii.
Protocolul actual de tratament pentru infecţiile vaginale se bazează pe o singură clasă de medicamente, ceea ce creşte probabilitatea dezvoltării rezistenţei şi face mai dificil tratarea infecţie pe măsură ce aceasta reapare.
De asemenea, aceste medicamente nu pot fi utilizate în timpul sarcinii şi nu previn infecţiile viitoare.
Majoritatea femeilor care suferă de infecţii recurente sunt tinere şi sănătoase, ceea ce le face o populaţie ideală pentru un studiu clinic de fază I.
Cercetătorii speră că aceste rezultate din testele preclinice vor ghida desfăşurarea viitoarelor studii clinice dedicate pacienţilor vulnerabili, precum persoanele care au suferit transplanturi sau bolnavii de cancer, două categorii expuse în mod special riscului de infecţii fungice severe, care pot pune viaţa în pericol şi pentru care vaccinul promite, de asemenea, protecţie.
Totodată, ei estimează că vaccinul va aduce cel mai mare beneficiu persoanelor expuse unui risc crescut de infecţii severe şi potenţial letale.
De exemplu, unii pacienţi, care trec printr-un transplant de celule stem pentru tratamentul cancerului, dezvoltă ulterior aspergiloză şi, de multe ori, tratamentele sunt ineficiente, notează autorii.
Aspergiloza pulmonară este o complicaţie serioasă a acestui tip de tratament şi până la jumătate dintre pacienţi mor din cauza infecţiei.
Infecţiile fungice: o ameninţare tot mai mare la adresa sănătăţii publice
Infecţiile fungice apar cel mai frecvent la persoanele cu disfuncţii ale sistemului imunitar, inclusiv la cele cu infecţie HIV netratată sau insuficient controlată, precum şi la pacienţi cu imunitatea compromisă în urma tratamentelor cu chimioterapie sau medicamente antiinflamatoare.
Studii anterioare, realizate de laboratorul UGA, au arătat că populaţia aflată la risc s-a extins în ultimii ani.
Astfel, cercetările au arătat că persoanele cu diabet zaharat, boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC) sau coinfecţii precum cele cu SARS-CoV-2 care provoacă boala Covid-19, tuberculoza sau gripa sunt, de asemenea, mai expuse riscului de a dezvolta infecţii fungice.
Pe măsură ce rezistenţa la medicamente creşte şi infecţiile devin mai greu de tratat, prevenţia devine esenţială, spun cercetătorii.
Acesta este primul vaccin antifungic care a demonstrat o imunitate largă şi eficientă împotriva infecţiilor fungice în multiple modele animale, un rezultat care susţine în mod promiţător viitoarele teste clinice.