Un test de respiraţie inovator, capabil să detecteze cancerul pancreatic în stadii incipiente, va fi evaluat într-un amplu studiu clinic naţional care va implica mii de pacienţi din Marea Britanie.
Proiectul, finanţat cu peste 1,3 milioane de euro, reprezintă o etapă decisivă în eforturile de a găsi un instrument de diagnostic rapid şi neinvaziv pentru una dintre cele mai agresive forme de cancer.
Cercetătorii de la Imperial College London au analizat anterior peste 700 de probe de respiraţie de la persoane cu şi fără cancer pancreatic, precum şi de la pacienţi cu alte boli ale pancreasului. Rezultatele obţinute sunt „extrem de promiţătoare”, sugerând că testul ar putea identifica boala chiar din stadii incipiente.
În noua fază de validare clinică, testul va fi utilizat în aproximativ 40 de centre medicale din Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor.
Participanţii vor fi selectaţi din cadrul programului NHS Urgent Suspected Cancer Pathway, care asigură consultaţia în cel mult două săptămâni de la trimiterea medicului de familie.
Dispozitivul, similar unui etilotest medical, detectează compuşii organici volatili (VOCs) prezenţi în aerul expirat - substanţe chimice microscopice care circulă prin sânge şi sunt eliminate prin plămâni. Celulele canceroase produc tipuri distincte de compuşi ce pot fi identificaţi prin analizarea acestor modele chimice unice. Astfel, medicii pot stabili rapid dacă un pacient prezintă un risc crescut şi are nevoie de investigaţii suplimentare, cum ar fi ecografie, tomografie computerizată (CT) sau examinare prin rezonanţă magnetică (RMN).
Testul promite o metodă precisă, rapidă şi accesibilă, care ar putea fi utilizată direct în cabinetele medicilor de familie.
Prelevarea unei probe durează doar 30 de secunde, iar rezultatele ar putea fi disponibile în trei zile.
Această abordare ar permite trimiterea rapidă a pacienţilor cu risc crescut către centrele specializate, crescând şansele ca boala să fie depistată într-un stadiu tratabil.
Cancerul pancreatic este cel mai letal cancer, jumătate dintre pacienţi decedând în primele trei luni de la diagnostic.
Deoarece simptomele timpurii sunt vagi, adesea confundate cu afecţiuni minore, cum ar fi durerile de spate, indigestia sau disconfort abdominal, determină ca în aproximativ 80% dintre cazuri boala să fie descoperită abia după ce s-a extins în organism.
În prezent, nu există teste de screening sau metode de depistare precoce care să-i ajute pe medici să identifice persoanele aflate în pericol. Anual, în Marea Britanie sunt diagnosticate aproximativ 10.800 de cazuri noi.

Test respirator pentru detectarea cancerului pancreatic. Credit: Pancreatic Cancer UK, 29 octombrie 2025
Diana Jupp, director executiv al organizaţiei Pancreatic Cancer UK care finanţează studiul, a declarat, miercuri, că testul are „potenţialul de a revoluţiona depistarea timpurie a cancerului pancreatic”, fiind „cel mai semnificativ progres către o descoperire care ar putea salva vieţi din ultimele cinci decenii”.
Profesorul George Hanna, şeful Departamentului de Chirurgie şi Cancer de la Imperial College London, a explicat că următoarea etapă, cea de validare clinică pe pacienţi cu diagnostic necunoscut, ar putea avea un impact major asupra practicii medicale şi a modului în care sunt trimişi pacienţii la investigaţii pentru cancer pancreatic.
Pe termen lung, echipa sa intenţionează să dezvolte un test respirator universal, capabil să distingă între diferite tipuri de cancere gastrointestinale, inclusiv esofagian, gastric, hepatic şi colorectal.
Primele cercetări au demonstrat deja că fiecare tip de cancer produce un profil distinct de compuşi volatili. Dacă va fi validat, testul respirator ar putea deveni un instrument-cheie pentru diagnosticul precoce al mai multor forme de cancer, şi ar putea fi integrat în practica medicală standard la nivel mondial.
Studiul actual reprezintă o etapă decisivă spre acest obiectiv şi oferă o perspectivă reală de speranţă pentru pacienţi.
Potrivit informaţiilor oferite de Pancreatic Cancer UK şi Imperial College London, acesta este primul test de respiraţie pentru cancerul pancreatic care a ajuns la faza unui studiu clinic naţional, desfăşurat pe mii de pacienţi.
Au existat anterior studii preliminare şi prototipuri experimentale, dar acestea s-au limitat la grupuri mici de pacienţi şi nu au depăşit faza de cercetare de laborator. Astfel, este prima dată când un astfel de test este evaluat la scară largă în condiţii clinice reale, un pas major către validarea sa pentru utilizare medicală.



