Oamenii de ştiinţă de la Institutul Francis Crick, din Londra, au descoperit o nouă ţintă de tratament pentru tulburarea de deficienţă CDKL5 (CDD), unul dintre cele mai frecvente tipuri de epilepsie genetică.
CDD provoacă convulsii şi tulburări de dezvoltare la copii, iar medicamentele se limitează la gestionarea simptomelor, şi nu abordează cauza principală a bolii.
Tulburarea implică pierderea funcţiei unei gene care produce enzima CDKL5, cu rol în fosforilafrea proteinelor, ceea ce înseamnă că adaugă o moleculă suplimentară de fosfat pentru a le modifica funcţia.
În urma unor cercetări recente efectuate în acelaşi laborator, care au arătat că un canal de calciu ar putea fi o ţintă pentru terapia CDD, echipa a identificat acum o nouă modalitate de a trata această formă de epilepsie prin stimularea activităţii unei alte enzime pentru a compensa pierderea CDKL5.
În cercetarea publicată joi, în revista Molecular Psychiatry, oamenii de ştiinţă au studiat şoareci care nu produc enzima CDKL5. Aceştia prezintă simptome similare cu cele ale persoanelor cu CDD, cum ar fi afectarea învăţării sau a interacţiunii sociale.
Cercetătorii au identificat mai întâi faptul că CDKL5 este activă în celulele nervoase la şoareci, dar nu şi într-un alt tip de celulă cerebrală numită astrocit.
În celulele nervoase, ei au măsurat nivelul de fosforilare a EB2, o moleculă despre care se ştie că este ţinta CDKL5, pentru a înţelege ce se întâmplă atunci când CDKL5 nu este produsă.
Interesant este că, şi în cazul şoarecilor care nu produc CDKL5, a existat totuşi o anumită fosforilare a EB2, ceea ce sugerează că o altă enzimă similară trebuie să fie, de asemenea, capabilă să o fosforileze.
Analizând enzimele similare cu CDKL5, cercetătorii au identificat una numită CDKL2 care vizează, de asemenea, EB2 şi este prezentă în neuronii umani.
La şoarecii fără CDKL5 şi CDKL2, fosforilarea EB2 rămasă a dispărut aproape complet.
Cercetătorii au concluzionat că, deşi cea mai mare parte a activităţii provine de la CDKL5, aproximativ 15% provine de la CDKL2, iar restul de < 5% de la o altă enzimă care nu a fost încă identificată.
Cercetările lor sugerează că o creştere a nivelului de CDKL2 la persoanele care au un deficit de CDKL5 ar putea, eventual, să trateze unele dintre efectele asupra creierului la începutul dezvoltării.
„CDD este o afecţiune devastatoare care afectează copiii mici încă de la naştere şi nu ştim foarte multe despre motivul pentru care pierderea acestei enzime este atât de dezastruoasă pentru creierul în curs de dezvoltare. Prin intermediul acestei cercetări, am identificat o posibilă modalitate de a compensa pierderea CDKL5. Dacă putem creşte nivelurile de CDKL2, am putea într-o zi să oprim dezvoltarea sau agravarea simptomelor", spune Sila Ultanir, lider de grup al Laboratorului de kinaze şi dezvoltare a creierului de la Crick.
Cercetătorii investighează acum dacă şoarecii fără CDKL5 pot fi trataţi prin stimularea celulelor lor cerebrale pentru a produce mai mult CDKL2.
Laboratorul colaborează, de asemenea, cu companii de biotehnologie pentru a identifica molecule care cresc CDKL2 pentru potenţiale noi medicamente pentru CDD.
Descoperirile oferă o perspectivă nouă asupra expresiei şi reglării CDKL5 în creier, potrivit cercetătorilor de la Crick.
Mai mult, identificarea CDKL2 ca potenţială enzimă compensatorie oferă speranţa descoperirii unor tratamente mai bune care ar putea face cu adevărat o diferenţă în viaţa copiilor cu această afecţiune devastatoare.
