O nouă cercetare relevă importanţa tot mai mare a inteligenţei emoţionale în modelarea rezultatelor educaţionale.
O cercetare, realizată în colaborare cu o echipă internaţională de experţi, sugerează că încurajarea competenţelor non-cognitive alături de abilităţile cognitive ar putea îmbunătăţi semnificativ rezultatele academice.
Studiul, publicat luni, în revista Nature Human Behaviour, condus în colaborare de dr. Margherita Malanchini de la Queen Mary University din Londra şi dr. Andrea Allegrini de la University College (UCL), arată că abilităţile non-cognitive, precum motivaţia şi autoreglarea (înţelegerea şi acţiunea asupra propriilor reacţii şi comportamentului), sunt la fel de importante ca inteligenţa în determinarea succesului academic.
Aceste abilităţi devin din ce în ce mai influente pe parcursul educaţiei unui copil, factorii genetici jucând un rol semnificativ.
„Cercetarea noastră pune în discuţie presupunerea de lungă durată conform căreia inteligenţa este principalul motor al rezultatelor şcolare”, spune dr. Malanchini, lector în psihologie la Queen Mary University, într-un comunicat publicat luni.
„Am găsit dovezi convingătoare că abilităţile non-cognitive - cum ar fi curajul, perseverenţa, interesul academic şi valoarea atribuită învăţării - sunt nu numai predictori semnificativi ai succesului, ci şi că influenţa lor devine mai puternică în timp”, a precizat ea.
Studiul, care a urmărit peste 10.000 de copii de la vârsta de 7 la 16 ani din Anglia şi Ţara Galilor, a utilizat o combinaţie de studii asupra gemenilor şi de analize bazate pe ADN pentru a examina interacţiunea complexă dintre gene, mediu şi performanţa academică.
Puterea geneticii non-cognitive
Una dintre cele mai izbitoare constatări este rolul din ce în ce mai important al geneticii în modelarea abilităţilor non-cognitive şi impactul acestora asupra rezultatelor şcolare.
Prin analizarea ADN-ului, cercetătorii au construit un „scor poligenic” pentru abilităţile non-cognitive, în esenţă o fotografie genetică a predispoziţiei unui copil faţă de aceste abilităţi.
„Am descoperit că efectele genetice asociate abilităţilor non-cognitive devin din ce în ce mai predictive pentru rezultatele academice pe parcursul anilor şcolari. De fapt, efectul lor aproape se dublează între vârstele de 7 şi 16 ani”, a explicat dr. Allegrini, cercetător la UCL.
„Până la sfârşitul învăţământului obligatoriu, dispoziţiile genetice faţă de competenţele non-cognitive erau la fel de importante ca cele legate de abilităţile cognitive în estimarea succesului academic”.
Această constatare contestă viziunea tradiţională conform căreia reuşita şcolară este determinată în mare măsură de inteligenţă.
În schimb, studiul sugerează că structura emoţională şi comportamentală a unui copil, influenţată atât de gene, cât şi de mediu, joacă un rol cheie în parcursul său educaţional.
Rolul mediului
În timp ce genetica contribuie fără îndoială la abilităţile non-cognitive, studiul subliniază, de asemenea, importanţa mediului. Prin compararea fraţilor gemeni, cercetătorii au reuşit să izoleze impactul mediului familial comun de factorii genetici.
„Am constatat că, în timp ce procesele la nivelul întregii familii joacă un rol semnificativ, influenţa crescândă a geneticii non-cognitive asupra rezultatelor academice a rămas evidentă chiar şi în cadrul familiilor”, a precizat dr. Allegrini.
Potrivit acestuia, copiii îşi pot modela în mod activ propriile experienţe de învăţare pe baza personalităţii, dispoziţiilor şi abilităţilor lor, creând o buclă de feedback care le consolidează punctele forte.
Implicaţii pentru educaţie
Concluziile acestui studiu au implicaţii profunde pentru educaţie. Recunoscând rolul esenţial al abilităţilor non-cognitive, şcoala poate dezvolta intervenţii specifice pentru a sprijini dezvoltarea emoţională şi socială a elevilor, alături de învăţarea lor academică.
„Sistemul nostru educaţional s-a axat în mod tradiţional pe dezvoltarea cognitivă”, explică dr. Malanchini. „Este timpul să reechilibrăm acest accent şi să acordăm aceeaşi importanţă cultivării competenţelor non-cognitive. Procedând astfel, putem crea un mediu de învăţare mai incluziv şi mai eficient pentru toţi elevii”.
Studiul subliniază, de asemenea, necesitatea continuării cercetărilor privind interacţiunea complexă dintre gene, mediu şi educaţie. Prin înţelegerea acestor factori, educatorii şi factorii de decizie pot dezvolta strategii mai eficiente pentru a sprijini dezvoltarea generală a elevilor şi pentru a obţine rezultate educaţionale mai bune, spun autorii studiului.
„Acest studiu este doar începutul. Sperăm că va inspira noi cercetări şi va duce la o transformare a modului în care abordăm educaţia”, a concluzionat dr. Malanchini.
