Un nou tratament care reduce inflamaţiile de la nivelul creierului a avut ca efect, pentru prima dată, inversarea progresiei demenţei într-un studiu realizat pe animale.
Studiul, realizat de o echipă de cercetători americani de la Universitatea California din Berkley şi israelieni de la Universitatea Ben-Gurion, a fost prezentat recent în publicaţia “Science Translational Medicine”.
“Tindem să gândim despre îmbătrânirea creierului la fel ca despre neurodegenerare: înaintarea în vârstă înseamnă pierderea unor funcţii şi moartea unor celule. Însă noile noastre descoperiri arată o perspectivă diferită privind motivul pentru care creierul nu mai funcţionează bine”, a afirmat autorul principal al studiului, Daniela Kaufer, profesor de biologie integrativă la Universitatea California din Berkley, citată de berkeley.edu.
“Este din cauza ‘ceţii’ provocate de încărcătura inflamatorie. Când elimini această ceaţă inflamatorie, creierul îmbătrânit începe să funcţioneze ca unul tânăr în doar câteva zile”, a completat profesorul.
Noul studiu confirmă cercetări anterioare care indicau că, odată cu înaintarea în vârstă, bariera hematoencefalică cedează.
Bariera hematoencefalică protejează creierul prin menţinerea unei homeostaze constante, separată de circulaţia sanguină.
O serie de analiza realizate cu RMN de către prof. Alon Friedman, coautor al studiului, a indicat că, la circa 60% dintre persoanele în vârstă de 70 de ani, bariera hematoencefalică nu mai funcţiona corespunzător.
Din această cauză, unele substanţe nocive pentru creier pătrund în hipocamp, componentă a creierului care controlează memoria.
Alte analize au descoperit o asociere între perturbarea undelor cerebrale şi unele boli neurodegenerative precum demenţa sau epilepsia.
Cercetătorii au pornit de la aceste constatări, care indicau faptul că cedarea barierei hematoencefalicei şi un ritm perturbat al creierului - detectabile prin teste RMN sau de alt tip - pot fi folosite pentru a diagnostica demenţa, dar şi pentru a dezvolta un medicament care să poată încetini sau chiar inversa progresia bolii.
Noul medicament, denumit IPW, blochează o genă numită TGF, care stimulează inflamaţiile prin albumina din sânge.
“Avem acum doi biomarkeri care ne arată exact locul în care bariera hematoencefalică a cedat, astfel că pot fi selecţionaţi pacienţii pentru tratament şi pot fi decise perioadele de administrare a medicamentului. Pacienţii sunt apoi urmăriţi, iar când bariera hematoencefalică este vindecată, nu mai este nevoie de medicament”, a explicat prof. Kaufer.
Testele realizate pe şoareci, în laborator, au arătat că administrarea medicamentului în doze suficient de mari pentru a reduce activitatea genei TGF a avut ca efect o “întinerire” a creierului – în sensul în care s-au redus inflamaţiile şi s-au îmbunătăţit undele cerebrale.
Teste ulterioare au arătat că şoarecii care au primit tratamentul au putut învăţa să iasă dintr-un labirint şi să se orienteze în spaţiu la fel ca un animal tânăr.
Noul studiu creşte speranţele dezvoltării unui tratament eficient pentru demenţă, însă este nevoie de realizarea unor studii clinice de fază avansată pentru a testa efectul medicamentului asupra oamenilor.