Lipsa organelor pentru transplant rămâne una dintre cele mai greu de rezolvat probleme din medicină. O direcţie care prinde contur este folosirea organelor de la animale, adaptate pentru a fi acceptate de organismul uman, cu scopul de a oferi mai multe opţiuni pacienţilor care, în absenţa unei astfel de soluţii, ar putea să nu primească la timp un organ salvator de viaţă.
Interesul pentru xenotransplant - transplantul între specii -, a crescut în contextul crizei majore de organe.
Numai în Statele Unite, peste 90.000 de pacienţi aşteaptă un rinichi, iar zilnic aproximativ 11 persoane îşi pierd viaţa fără să primească unul. Dializa poate prelungi supravieţuirea în boala renală terminală, dar are limitări severe, iar nevoia de soluţii alternative a devenit o urgenţă.
Un chirurg de top (foto), care conduce în prezent un studiu clinic în care rinichi de porc sunt transplantaţi la oameni vii spune că aceste organe ar putea, în timp, să depăşească organele provenite de la donatori umani, tocmai pentru că pot fi modificate genetic pentru a reduce riscul de respingere.
Dr. Robert Montgomery, directorul Institutului de Transplant din cadrul NYU Langone, a declarat că primul transplant din acest studiu clinic a fost deja realizat, iar un al doilea este aşteptat în luna ianuarie; iniţial, şase pacienţi ar urma să primească organe de porc.
Rinichii provin de la porci modificaţi genetic în zece puncte, cu scopul de a reduce respingerea de către organismul uman.
Dacă Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) va aproba extinderea studiului, acesta ar urma să includă încă 44 de transplanturi. Metoda poartă numele de xenotransplant şi este propusă ca răspuns la deficitul de organe umane.
Potrivit NHS Blood and Transplant, doar în Regatul Unit, în ultimii zece ani, peste 12.000 de persoane au murit sau nu au mai fost eligibile pentru transplant şi, prin urmare, au fost scoase de pe lista de aşteptare înainte să primească un organ.
Participanţii din noul studiu sunt fie pacienţi care nu sunt eligibili pentru un transplant renal de la om, fie persoane aflate pe lista de aşteptare, dar considerate mai expuse riscului de a deceda sau de a rămâne fără transplant în următorii cinci ani decât de a primi un rinichi la timp.
„Adevărul este că nu vor exista niciodată suficiente organe umane”, a declarat dr. Montgomery într-un interviu pentru presă.
Chirurgul vorbeşte şi din experienţă personală, având o afecţiune cardiacă moştenită, cardiomiopatie dilatativă, care i-a ucis tatăl şi fratele. După ce a suferit şapte stopuri cardiace, dintre care unul a dus la o comă de o lună, a primit un transplant de inimă în 2018.
El atrage atenţia asupra presiunii pe care deficitul de organe o exercită asupra sistemului de transplant şi spune că dimensiunea problemei este greu de înţeles cu adevărat până când ajungi, tu însuţi, să aştepţi un organ.
De-a lungul carierei sale, chirurgul a încercat să crească numărul de organe umane disponibile prin diverse soluţii, inclusiv transplanturi renale „domino” în perechi: un donator viu incompatibil cu persoana apropiată pentru care donează este potrivit cu alt pacient, iar donatorul incompatibil al acelui pacient este potrivit cu un altul, formând un lanţ care creşte şansa de compatibilitate.
Dr. Montgomery a fost, de asemenea, unul dintre promotorii folosirii organelor de la donatori cu hepatită C, cu tratarea ulterioară a primitorilor pentru a elimina infecţia, şi a acceptat chiar el o inimă testată pozitiv pentru hepatită C la propriul transplant.
Totuşi, el spune că sunt necesare şi alte soluţii, deoarece creşterea treptată a numărului de organe umane disponibile nu reuşeşte să ţină pasul cu numărul tot mai mare al celor care aşteaptă un transplant.
Ideea xenotransplantului există de zeci de ani, dar dr. Montgomery consideră că evoluţiile recente au fost decisive, mai ales prin posibilitatea de a crea porci modificaţi genetic.
El a amintit că a realizat în 2021 primul transplant din lume de organ de la porc la om folosind un organ modificat genetic; deşi rinichiul a fost transplantat atunci unei persoane aflate în moarte cerebrală, procedura a fost, în opinia sa, un pas important, şi a arătat că organul nu este respins imediat, oferind date esenţiale de siguranţă care au deschis drumul pentru utilizarea acestei abordări la oameni vii.
Dr. Montgomery spune că este posibil ca, în viitor, organele de porc să devină chiar „superioare” celor umane, prin editări genetice suplimentare care să facă respingerea mai puţin probabilă, argumentând că, spre deosebire de un organ uman, un organ provenit de la porc poate fi modificat în mod repetat pentru a fi „îmbunătăţit”.
El a menţionat şi studii realizate de cercetători, inclusiv de echipa sa, care arată că transplantarea timusului porcului (un organ implicat în dezvoltarea şi selecţia celulelor imune) împreună cu rinichiul poate îmbunătăţi toleranţa organismului, ceea ce ridică posibilitatea de a reduce sau chiar elimina, în timp, nevoia de medicamente anti-respingere.
Specialistul a precizat însă că acest obiectiv nu a fost încă atins şi că tocmai de aceea sunt derulate în prezent aceste studii.
Organe de porc au mai fost transplantate anterior la câţiva oameni, majoritatea deja grav bolnavi; unii pacienţi au avut ulterior nevoie ca organul să fie îndepărtat, iar alţii au murit, deşi nu neapărat din cauza complicaţiilor legate de transplant.
Dr. Montgomery a menţionat că doi pacienţi care au primit rinichi de porc sunt încă în viaţă şi păstrează în continuare aceste organe.
În opinia sa, rinichii şi inimile par cele mai promiţătoare pentru xenotransplant, în timp ce plămânii ridică dificultăţi mai mari, iar în cazul ficatului „rămâne un mister” dacă procedura va funcţiona.
Întrebat despre propria situaţie, chirurgul a spus că ar lua în calcul o inimă de porc dacă, la un moment dat, ar avea din nou nevoie de transplant. El a adăugat că se gândeşte adesea la copiii săi, care au aceeaşi boală genetică, şi la faptul că şi-ar dori ca ei să aibă mai multe opţiuni decât au avut tatăl şi fratele său sau decât a avut el însuşi.
Foto articol: Dr. Robert Montgomery, directorul Institutului de Transplant din cadrul NYU Langone, Statele Unite.
