Un test de sânge revoluţionar pentru cancerul pulmonar, dezoltat de cercetători

Un test de sânge revoluţionar pentru cancerul pulmonar, dezoltat de cercetători

Cercetătorii dezvoltă tot mai multe metode care să permită depistarea şi urmărirea cancerului din probe de sânge, cu scopul de a reduce întârzierile de diagnostic şi de a face monitorizarea bolii mai simplă, mai rapidă şi mai puţin invazivă.

O echipă de cercetare din Marea Britanie a dezvoltat un test de sânge care ar putea schimba modul în care cancerul pulmonar este detectat şi monitorizat, după ce a demonstrat că poate identifica chiar şi o singură celulă canceroasă într-o probă de sânge.

Cercetarea a fost realizată de o echipă de specialişti de la University Hospitals of North Midlands NHS Trust (UHNM), Universitatea Keele şi Universitatea Loughborough, iar rezultatele au fost publicate în revista Applied Spectroscopy.

Studiul a folosit tehnica de microspectroscopie în infraroşu cu transformare Fourier (FT-IR), care analizează modul în care diferite substanţe chimice absorb lumina în infraroşu.

Autorii consideră că această abordare ar putea permite medicilor să monitorizeze cancerul „în timp real” printr-un simplu test de sânge.

Echipa a reuşit să detecteze o singură celulă de cancer pulmonar în sângele unui pacient prin combinarea tehnologiei avansate de scanare în infraroşu cu analiza computerizată, concentrându-se pe „amprenta chimică” specifică a celulelor canceroase.

Abordarea ar putea ajuta pacienţii să primească diagnostice mai timpurii, tratamente personalizate şi mai puţine proceduri invazive şi ar putea fi aplicată, în cele din urmă, şi altor tipuri de cancer, în afara celui pulmonar.

În studiu, cercetătorii descriu modul în care tehnica poate identifica o celulă tumorală circulantă (CTC) din sânge.

Celulele tumorale circulante sunt celule canceroase care se pot desprinde dintr-o tumoră şi pot circula prin sânge. Acestea pot oferi indicii despre evoluţia bolii şi despre cât de bine funcţionează un tratament. Totodată, sunt celulele care pot duce la răspândirea cancerului (metastaze).

Această imagine arată cum tehnica identifică o singură celulă tumorală circulantă (CTC) într-o probă de sânge de la un pacient cu cancer pulmonar. Proba este mai întâi examinată la microscop (a), iar după testare celula canceroasă este colorată (b), astfel încât cercetătorii să poată confirma că este o celulă canceroasă. Tehnica de microspectroscopie în infraroşu cu transformare Fourier (FT-IR) generează o hartă codificată în culori (c), care diferenţiază CTC (roşu) de celulele sanguine normale din jur (albastru/verde). Credit: Universitatea Loughborough, 16 decembrie 2025

Metodele actuale de detectare a acestor CTC pot fi complicate, costisitoare şi consumatoare de timp, iar uneori pot rata complet celulele canceroase, deoarece acestea îşi pot schimba caracteristicile în timp ce circulă prin sânge.

Noua metodă propusă detectează CTC prin proiectarea unui fascicul de infraroşu asupra probei de sânge, comparat de autori cu lumina folosită de o telecomandă TV, dar mult mai puternică.

Întrucât substanţele chimice absorb în mod diferit lumina în infraroşu, CTC au un tipar distinct de absorbţie, descris drept o „amprentă chimică”. Analiza computerizată a datelor de absorbţie în infraroşu poate identifica rapid dacă sunt prezente celule tumorale circulante.

Cercetătorii afirmă că tehnica este mai simplă şi mai accesibilă decât abordările existente şi foloseşte echipamente standard, deja întâlnite în laboratoarele de anatomie patologică, pentru pregătirea probelor de sânge înainte de analiza la instrumentul cu infraroşu, ceea ce ar putea facilita adoptarea sa în practica clinică curentă.

Următorul pas al echipei este testarea metodei pe grupuri mai mari de pacienţi, cu obiectivul de a dezvolta un test de sânge rapid şi automatizat - fără analiză manuală, care ar putea fi integrat în traseele de îngrijire oncologică. 

viewscnt