Cercetătorii explorează noi metode pentru a reduce riscul de accident vascular cerebral (AVC) la persoanele cu tulburări de ritm cardiac. O abordare experimentală propune sigilarea unei zone din inimă unde se pot forma cheaguri de sânge, folosind un material injectabil care se întăreşte la locul ţintă.
Un studiu experimental descrie o tehnică nouă care ar putea reduce riscul de AVC la pacienţii cu fibrilaţie atrială, prin sigilarea apendicelui atrial stâng cu un fluid ghidat magnetic care se transformă într-un gel.
Metoda a fost testată până acum doar pe animale, iar rezultatele preliminare sugerează că ar putea preveni formarea cheagurilor de sânge în această zonă a inimii.
Fibrilaţia atrială este o tulburare de ritm cardiac în care atriile inimii bat neregulat şi dezorganizat. În aceste condiţii, sângele poate stagna într-o mică cavitate numită apendice atrial stâng, favorizând formarea de cheaguri.
Dacă un astfel de cheag ajunge în circulaţia cerebrală, poate bloca fluxul de sânge şi produce un AVC.
Riscul de AVC este de aproximativ cinci ori mai mare la pacienţii cu fibrilaţie atrială.
În prezent, tratamentul standard include anticoagulante, care reduc capacitatea sângelui de a coagula şi forma cheaguri. Aceste medicamente scad semnificativ riscul de AVC, dar cresc riscul de hemoragie, mai ales la pacienţii vârstnici sau la cei cu alte afecţiuni, precum ulcer gastric, hipertensiune arterială, boli hepatice sau renale ori cancer.
Unele persoane nu tolerează aceste tratamente sau trebuie să le întrerupă din cauza complicaţiilor.
O alternativă este o procedură prin care apendicele atrial stâng este blocat cu un dispozitiv implantat prin cateter, care se deschide în interiorul inimii şi acoperă deschiderea cavităţii. Totuşi, aceste dispozitive nu sigilează întotdeauna complet zona, deoarece forma şi dimensiunea apendicelui variază între pacienţi.
Astfel, pot apărea scurgeri de sânge pe lângă implant sau cheaguri pe suprafaţa acestuia, iar sistemele de fixare pot afecta ţesutul cardiac.
Noua metodă propune injectarea directă, prin cateter, a unui lichid sensibil la câmp magnetic în apendicele atrial stâng. Un câmp magnetic extern ghidează şi menţine lichidul în poziţie, astfel încât să umple complet cavitatea.
În câteva minute, lichidul reacţionează cu apa din sânge şi se transformă într-un gel moale, denumit magnetogel, care sigilează spaţiul. Fiind iniţial lichid, materialul se adaptează formei neregulate a cavităţii, ceea ce ar putea permite o etanşare mai completă decât în cazul dispozitivelor rigide.
Datele experimentale arată că gelul poate forma o suprafaţă netedă, integrată cu mucoasa internă a inimii, ceea ce ar putea reduce riscul de formare a cheagurilor.
Tehnica a fost testată iniţial la şobolani, apoi la porci, un model relevant în cercetarea cardiovasculară datorită asemănării cordului cu inima umană.
În studiul pe porci, gelul a rămas stabil în apendicele atrial stâng timp de zece luni, fără semne de scurgeri sau formare de cheaguri.
Mucoasa inimii a crescut peste suprafaţa gelului, formând un strat continuu.
Comparativ cu dispozitivele metalice, magnetogelul a produs o suprafaţă mai uniformă şi nu a generat leziuni ale ţesutului cauzate de sistemele de ancorare, potrivit cercetătorilor.
Nu au fost observate efecte biologice nocive la animale.
În prezent, tehnologia se află în stadiu experimental, şi sunt necesare studii suplimentare pentru a demonstra siguranţa pe termen lung a acestei abordări, pentru a optimiza modul de administrare şi pentru a verifica comportamentul materialului în modele animale mai mari.
Cercetătorii spun că există şi limitări tehnice, cum ar fi interferenţa materialului magnetic cu examinările imagistice prin rezonanţă magnetică (RMN), care trebuie rezolvate înainte de utilizarea clinică.
În plus, dispozitivele medicale necesită etape extinse de testare, ceea ce înseamnă că aplicarea la pacienţi ar putea dura câţiva ani. Dacă metoda se va dovedi sigură şi eficientă la oameni, ar putea oferi o alternativă pentru pacienţii care nu pot utiliza anticoagulante şi ar putea depăşi unele dintre limitările dispozitivelor actuale de ocluzie.
Studiul, publicat recent în revista Nature, este prezentat ca dovadă a conceptului în cercetarea preclinică şi reflectă progresele din domeniul materialelor şi ingineriei biomedicale în abordarea riscului de AVC asociat fibrilaţiei atriale.
Un fluid magnetic injectat în inimă ar putea ajuta la prevenirea accidentelor vasculare cerebrale şi a fost testat pentru prima dată la un porc. Această abordare ar putea fi utilă pentru milioane de persoane cu ritm cardiac accelerat, care prezintă risc de formare a cheagurilor de sânge în inimă. Fluidul sigilează o zonă a inimii numită apendice atrial stâng, împiedicând acumularea sângelui şi reducând riscul de AVC. Cercetătorii au arătat că fluidul nu a produs efecte negative la şobolani şi la un porc şi nu au fost observate semne de formare a cheagurilor. Autorii studiului consideră că această tehnică ar putea salva vieţi, dar subliniază că sunt necesari mulţi ani de teste suplimentare înainte de a putea fi utilizată la oameni. Credit: Revista Nature, 4 martie 2026
