Când sunt recomandate protezele peniene şi cum funcţionează

Când sunt recomandate protezele peniene şi cum funcţionează
Articol susţinut de Sanador

Implanturile peniene sunt dispozitive speciale, plasate în interiorul penisului, pentru a permite bărbaţilor care suferă de impotenţă să aibă erecţie. Aceste implanturi sunt recomandate de medicul urolog atunci când alte tratamente pentru disfuncţia erectilă au eşuat.

Pentru implantarea protezelor peniene este necesară o intervenţie chirurgicală minim invazivă, prin urmare pacienţii trebuie să discute în detaliu cu medicul urolog despre ce implică operaţia şi cum decurge recuperarea postoperatorie.

Implanturile peniene sunt o opţiune doar atunci când alte tratamente pentru redarea potenţei nu funcţionează sau sunt contraindicate, iar calitatea vieţii pacientului este afectată. Este important de reţinut că aceste dispozitive nu pot fi recomandate tuturor pacienţilor cu disfuncţie erectilă.

Printre contraindicaţii se numără existenţa unei infecţii pulmonare, urinare sau de orice altă natură, diabetul zaharat care nu este ţinut sub control, sau unele boli cardiovasculare. Trebuie luat în considerare şi faptul că protezele de penis le permit bărbaţilor să obţină şi să menţină o erecţie, dar nu cresc dorinţa sexuală în cazul unui libido scăzut şi nici nu modifică semnificativ dimensiunea penisului.

La SANADOR, bărbaţii care se confruntă cu disfuncţie sexuală au acces la consultaţii amănunţite de urologie şi la investigaţiile recomandate de medic, pentru identificarea cauzei care provoacă probleme de potenţă şi recomandarea tratamentului adecvat.  

În funcţie de specificul fiecărui caz în parte, medicul poate recomanda analize de laborator, teste hormonale şi investigaţii imagistice, pentru o evaluare medicală completă. Atunci când alte tratamente nu pot asigura rezultatele dorite pentru disfuncţia erectilă, la Spitalul Clinic SANADOR pacienţii pot să opteze pentru montarea unui implant de penis AMS 700, la recomandarea medicului.  

Tipuri de proteze peniene

Există două tipuri principale de proteze peniene – semirigide şi gonflabile. Fiecare tip de proteză funcţionează diferit şi are anumite indicaţii.

Protezele peniene gonflabile sunt cele mai utilizate şi permit obţinerea unei erecţii atunci când sunt umflate manual, apoi revin, prin dezumflare, penisul revine la starea flască.

Implanturile gonflabile cu trei componente, precum implantul AMS 700, includ un rezervor cu ser fiziologic plasat la nivelul pelvisului, o pompă cu două butoane montată în scrot şi doi cilindri, care sunt implantaţi la nivelul penisului.

Pentru a obţine o erecţie, bărbatul apasă un buton al pompei şi lichidul este pompat din rezervor în cei doi cilindri. Apoi, prin apăsarea celui de al doilea buton, lichidul curge înapoi în rezervor şi readuce penisul în formă flască.

Modelul gonflabil cu două componente funcţionează similar, dar rezervorul cu ser fiziologic este integrat la nivelul pompei din scrot.

Celălalt tip de proteză peniană este implantul semirigid, care este format din tije flexibile din silicon introduse la nivelul corpilor cavernoşi şi menţin penisul erect în permanenţă.

Pentru alegerea tipului potrivit de proteză, este esenţial un consult urologic amănunţit. De asemenea, în funcţie de indicaţia medicului, pacientul trebuie să efectueze diferite analize de laborator şi investigaţii imagistice, pentru evaluarea medicală înainte de operaţie. Examinările pot include ecografie testiculară sau ecografie de pelvis, analize de sânge şi de urină, completat de consult preanestezic.

Cum se montează o proteză peniană

Intervenţia chirurgicală se desfăşoară sub anestezie, în blocul operator. Procedura este minim invazivă, iar pentru montarea unui implant gonflabil cu trei componente medicul efectuează o mică incizie în scrot sau deasupra osului pubian şi astfel introduce toate componentele dispozitivului, pe care le fixează apoi în locurile adecvate.

După ce dispozitivul este plasat corect, medicul va închide inciziile folosind fire resorbabile. De cele mai multe ori, pacientul poate să plece acasă după ce trece efectul anesteziei, fără să fie necesară internarea peste noapte.

După operaţie, poate fi necesară administrarea de analgezice, pentru a controla disconfortul care poate persista până la câteva săptămâni. Pacienţii pot primi, de asemenea, la indicaţie medicală, un tratament cu antibiotice, pentru prevenirea unei eventuale infecţii.

Activitatea sexuală şi efortul fizic intens pot fi reluate după aproximativ 4 sau 6 săptămâni de la intervenţia chirurgicală, în funcţie de recomandarea medicului. De asemenea, înainte de externare, medicul îi va explica pacientului cum să folosească proteza peniană şi când sunt necesare controale urologice.

La Spitalul Clinic SANADOR, intervenţiile chirurgicale pentru montarea implantului penian AMS 700 sunt realizate în deplină siguranţă, de o echipă medicală experimentată. Acest model de implant are numeroase avantaje: asigură o erecţie similară celei naturale şi nu este vizibil, pacientul are control deplin asupra erecţiei prin acţionarea manuală a pompei, dispozitivul este impregnant cu antibiotice, astfel încât previne o posibilă infecţie, iar plăcerea din timpului actului sexual şi orgasmul nu sunt afectate.

La SANADOR, pacienţii beneficiază de monitorizare atentă şi de suport medical continuu, pentru o recuperare rapidă şi confortabilă. De asemenea, echipa medicală cu vastă experienţă în urologie asigură acces la consultaţii şi la investigaţii de specialitate pentru diagnosticul şi tratamentul diferitelor afecţiuni urologice cu care se pot confrunta bărbaţii şi care pot afecta sănătatea sexuală. Printre acestea se numără prostata mărită, boala Peyronie, cancer de prostată sau cancer testicular.

În cazul în care sunt necesare intervenţii urologice complexe, la Spitalul Clinic SANADOR operaţiile sunt realizate în cele mai bune condiţii, într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, cu sprijinul Secţiei ATI de categoria I.

viewscnt