Un studiu recent arată că o proporţie importantă dintre persoanele cu diabet pot avea insuficienţă cardiacă fără să fie diagnosticate. Introducerea unui program simplu de screening ar putea creşte semnificativ depistarea acestei afecţiuni şi ar permite iniţierea mai rapidă a tratamentului.
Rezultatele studiului TARTAN-HF, prezentate la conferinţa Colegiului American de Cardiologie (American College of Cardiology-ACC2026), indică faptul că un program simplu de screening pentru insuficienţa cardiacă la persoanele cu diabet zaharat de tip 2 poate îmbunătăţi considerabil rata de diagnostic şi ar putea reduce riscul de spitalizare şi deces.
Studiul a fost coordonat de Universitatea din Glasgow, în colaborare cu mai multe instituţii academice şi medicale.
Cercetarea a inclus peste 700 de persoane cu diabet zaharat de tip 2 care aveau cel puţin un factor suplimentar de risc pentru insuficienţă cardiacă, precum antecedente de infarct miocardic sau boală renală.
Participanţii au fost repartizaţi aleatoriu fie într-un grup care a beneficiat de screening, fie într-un grup care a continuat îngrijirea medicală standard.
Screeningul a presupus iniţial un test de sânge pentru determinarea NT-proBNP (peptidul natriuretic de tip B pro-terminal), un marker utilizat pe scară largă pentru evaluarea disfuncţiei cardiace, care indică nivelul de stres la nivelul inimii.
NT-proBNP este o proteină eliberată în sânge atunci când inima este supusă unui stres sau unei presiuni crescute. Atunci când inima nu funcţionează corect, pereţii săi se întind mai mult decât în mod normal, determinând eliberarea acestei proteine. Măsurarea nivelului de NT-proBNP din sânge poate oferi informaţii valoroase despre sănătatea inimii.
În cadrul studiului, aproape jumătate dintre pacienţi au avut valori crescute şi au fost ulterior evaluaţi prin ecocardiografie, o investigaţie imagistică ce permite analiza structurii şi funcţiei inimii.
În urma acestui protocol, insuficienţa cardiacă a fost identificată la aproximativ un sfert dintre pacienţii testaţi (24,9%) în decurs de şase luni. În schimb, în grupul care a primit îngrijirea standard, doar 1% dintre pacienţi au fost diagnosticaţi cu această afecţiune.
Majoritatea cazurilor depistate au fost forme cu fracţie de ejecţie păstrată, un tip de insuficienţă cardiacă dificil de identificat fără investigaţii specifice.
Pacienţii diagnosticaţi în urma screeningului au început tratament cu inhibitori ai cotransportorului sodiu-glucoză de tip 2 (SGLT2), o clasă de medicamente cunoscută pentru beneficiile în insuficienţa cardiacă. Proporţia utilizării acestor medicamente a crescut de la 24% la începutul studiului la 39% după şase luni.
Pe durata studiului, participanţii din grupul de screening au avut un risc mai redus de spitalizare pentru insuficienţă cardiacă sau deces, comparativ cu cei din grupul de control (3,1% faţă de 6,8%). Riscul acestor evenimente a fost cu 55% mai mic în grupul care a fost supus screeningului, comparativ cu grupul care a primit îngrijirea obişnuită
Autorii subliniază că simptomele insuficienţei cardiace sunt adesea nespecifice şi pot rămâne nerecunoscute mult timp. Strategia utilizată în studiu este simplă şi uşor de aplicat în practica clinică şi ar putea permite identificarea precoce a bolii şi iniţierea tratamentului adecvat.
Rezultatele sugerează că implementarea unor programe de screening ţintit pentru insuficienţa cardiacă ar trebui luată în considerare la persoanele cu diabet şi factori suplimentari de risc. Autorii menţionează că astfel de strategii ar putea contribui şi la depistarea altor afecţiuni cardiovasculare nediagnosticate, precum fibrilaţia atrială sau stenoza aortică.
Studiul TARTAN-HF evidenţiază rolul unor analize de sânge accesibile, precum NT-proBNP, în identificarea precoce a insuficienţei cardiace şi subliniază nevoia unor studii suplimentare, în diferite regiuni, pentru confirmarea acestor rezultate şi utilizarea acestui tip de screening pe scară mai largă.
