O analiză simplă de sânge ar putea schimba complet abordarea monitorizării sarcinii

O analiză simplă de sânge ar putea schimba complet abordarea monitorizării sarcinii

Un nou studiu deschide o cale promiţătoare pentru prevenirea uneia dintre cele mai periculoase complicaţii ale sarcinii: preeclampsia. Cercetătorii au demonstrat că un simplu test de sânge, efectuat în primul trimestru de sarcină, are capacitatea de a anticipa riscul de preeclampsie cu până la cinci luni înainte de debutul simptomelor, deschizând perspectiva unei schimbări fundamentale în monitorizarea sarcinii şi în strategiile de prevenţie, cu potenţialul de a redefini standardele în medicina prenatală.

O analiză simplă de sânge, efectuată în primul trimestru de sarcină, ar putea identifica cu acurateţe femeile cu risc de a dezvolta preeclampsie cu cinci luni înainte de diagnosticul clinic, potrivit unei noi cercetări prezentate la cea de-a 41-a Reuniune Anuală a Societăţii Europene de Reproducere Umană şi Embriologie (European Society of Human Reproduction and Embryology/ESHRE), care se desfăşoară în aceste zile la Paris, în Franţa (29 iunie - 2 iulie).

Folosind o „biopsie lichidă” pentru a identifica ARNcf (ARN liber circulant) din plasma maternă, cercetătorii de la Fundaţia Carlos Simon (CSF) şi iPremom, o companie de biotehnologie din Spania, au monitorizat 9.586 de femei însărcinate din 14 spitale spaniole între septembrie 2021 şi iunie 2024.

Într-o analiză de tip caz-control derivată dintr-un studiu de cohortă - un tip de studiu epidemiologic utilizat pentru a identifica factori de risc asociaţi cu apariţia unei boli -, la care au participat 216 femei, cercetătorii au reuşit să estimeze preeclampsia cu debut precoce, dar şi cu debut tardiv, cu mai multe luni înainte de apariţia simptomelor.

Rezumatul studiului va fi publicat într-una dintre cele mai importante reviste de medicină reproductivă din lume, Human Reproduction, şi este în curs de revizuire pentru publicare în jurnalul Nature Communications.

Preeclampsia, o complicaţie asociată cu hipertensiune arterială şi afectare de organe în timpul sarcinii, reprezintă o cauză majoră de îmbolnăvire maternă şi infantilă la nivel mondial.

Metodele actuale de screening din primul trimestru se bazează pe factori de risc matern sau biomarkeri din placentă, însă nu reuşesc să identifice peste jumătate dintre cazurile aflate în stadiu incipient şi semnalează riscul abia după ce afecţiunea a început deja să se manifeste.

Prin contrast, noua abordare bazată pe ARNcf poate surprinde semnale moleculare subtile din mai multe ţesuturi materne, inclusiv uterul şi placenta, cu luni înainte de apariţia simptomelor.

Mostrele de sânge au fost colectate în mai multe etape diferite ale sarcinii (9–14 săptămâni, 18–28 săptămâni şi >28 săptămâni sau la diagnostic). ARNcf a fost extras din 548 de mostre de plasmă de la cele 216 participante selectate şi secvenţiat folosind tehnologia Illumina*. Folosind învăţarea automată, cercetătorii au identificat „semnături” ARNcf care semnalau dezvoltarea preeclampsiei.

În primul trimestru, un model ARNcf a estimat preeclampsia cu debut precoce (EOPE) în medie cu 18 săptămâni înainte de diagnostic, cu o sensibilitate de 83%, o specificitate de 90% şi un AUC de 0,88 – AUC este un indicator al performanţei unui model de predicţie - valoarea AUC variază între 0 şi 1; un AUC de 0,5 indică un model fără valoare predictivă, echivalent cu o alegere aleatorie, în timp ce un AUC de 1 semnalează un model perfect; astfel, un AUC de 0,88 indică un nivel foarte bun de acurateţe în diferenţierea corectă între cazurile cu şi fără risc de preeclampsie.

„Pentru prima dată, am demonstrat că o probă de sânge de rutină din primul trimestru poate oferi un avertisment timpuriu despre preeclampsie cu o acurateţe ridicată, cu mult înainte de apariţia simptomelor. Identificarea sarcinilor cu risc ridicat atât de devreme oferă un interval important pentru tratamentele preventive şi monitorizarea atentă pentru protejarea mamelor şi a bebeluşilor”, a declarat dr. Nerea Castillo Marco, specialistă în biomedicină şi prima autoare a studiului, citată într-un comunicat.

Este de remarcat că 47,2% dintre semnalele genetice detectate în sânge (47,2% dintre fragmentele de ARN analizate), au fost legate de gene asociate cu endometrul matern, în special rezistenţa la decidualizare, o incapacitate a mucoasei uterine de a se adapta corespunzător în stadiile timpurii ale sarcinii - modificările endometrului sub acţiunea progesteronului, necesare pentru implantarea şi dezvoltarea embrionului.

Acest lucru susţine teoria conform căreia o funcţionare anormală a uterului în stadiile timpurii ale sarcinii joacă un rol esenţial în apariţia preeclampsiei cu debut precoce (EOPE).

Preeclampsia cu debut tardiv (LOPE) a fost de asemenea estimată, în medie, cu 14,9 săptămâni înainte de debut, folosind o semnătură ARNcf distinctă, care se suprapune foarte puţin cu cea asociată preeclampsiei cu debut precoce (EOPE).

Spre deosebire de EOPE, semnăturile LOPE includeau puţine transcripţii (semnale genetice) legate de decidualizare şi reflectau în schimb semnale biologice sistemice mai largi - răspunsuri biologice de amploare, care afectează întregul organism.

Aceste rezultate confirmă că preeclampsia cu debut precoce (EOPE) şi cea cu debut tardiv (LOPE) sunt două forme diferite ale bolii, care se disting atât prin mecanismele biologice implicate, cât şi prin momentul apariţiei în timpul sarcinii.

„Analizele noastre transcriptomice au arătat că EOPE implică modificări moleculare extinse la nivelul mai multor organe, inclusiv ficat, rinichi, placentă, creier şi plămâni. În contrast, LOPE a prezentat modele cu debut mai tardiv şi localizate mai ales în căile imune şi hepatice”, a explicat dr. Castillo Marco.

În prezent echipa desfăşoară un studiu clinic prospectiv conceput pentru a valida utilitatea şi fezabilitatea screeningului ARNcf în îngrijirea prenatală standard.

„Odată cu validarea şi eforturile de reglementare deja în curs, anticipăm că screeningul bazat pe ARNcf ar putea deveni disponibil în practica clinică în decurs de un an, oferind o oportunitate fără precedent pentru identificarea timpurie, non-invazivă, a sarcinilor cu risc crescut şi pentru intervenţii la timp”, a concluzionat coordonatoarea proiectului, dr. Tamara Garrido.

Pe lângă faptul că oferă un progres major în îngrijirea prenatală preventivă pentru o afecţiune comună şi adesea periculoasă în timpul sarcinii, această cercetare aduce cunoştinţe noi, la nivel molecular, pentru o patologie complexă care rămâne încă puţin înţeleasă, subliniază prof. dr. Karen Sermon, preşedinta ESHRE.

NOTĂ:

*Tehnologia Illumina este una dintre cele mai utilizate platforme de secvenţiere genetică de nouă generaţie (NGS – Next Generation Sequencing), fiind folosită pentru a analiza rapid şi precis materialul genetic, cum ar fi ADN-ul sau ARN-ul. Această tehnologie se bazează pe principiul secvenţierii prin sinteză, în care fragmentele de acizi nucleici sunt depuse pe un suport solid, amplificate şi apoi „citite” prin adăugarea de nucleotide marcate fluorescent. Fiecare semnal fluorescent corespunde unei baze azotate, permiţând astfel reconstruirea secvenţei genetice. Illumina este apreciată pentru acurateţea ridicată, capacitatea de procesare în masă şi costurile tot mai reduse, fiind esenţială în cercetare genomică, diagnosticul molecular şi medicina personalizată.

viewscnt