Performanţa medicală în domeniul chirurgiei bariatrice reflectă angajamentul medicinei moderne în abordarea unei probleme de sănătate publică cu impact global: obezitatea. În anumite situaţii, chirurgia bariatrică reprezintă o soluţie pentru obţinerea unei pierderi semnificative în greutate şi menţinerea acesteia pe termen lung, cu efecte benefice notabile şi asupra unor afecţiuni frecvent asociate, precum diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arterială sau apnee de somn.
Evoluţiile tehnologice şi diversificarea tehnicilor operatorii — de la bypass gastric şi gastric sleeve, până la intervenţii mai complexe, precum diversia biliopancreatică, o procedură de tip mixt, restrictivă şi malabsorbtivă — au contribuit la creşterea ratelor de succes, reducerea complicaţiilor postoperatorii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor. Selectarea atentă a tipului de intervenţie şi adaptarea acesteia la nevoile individuale reprezintă condiţii esenţiale pentru obţinerea celor mai bune rezultate în acest domeniu.
La Spitalul Clinic SANADOR, intervenţiile de chirurgie bariatrică sunt realizate de o echipă medicală cu vastă experienţă în chirurgia metabolică, specializată în tehnici minim invazive, laparoscopice şi prin chirurgie robotică. Pacienţii beneficiază de toate opţiunile terapeutice disponibile pentru tratamentul chirurgical al obezităţii, într-un mediu sigur, cu aparatură de ultimă generaţie şi standarde înalte de confort.
Când este indicată o intervenţie de chirurgie bariatrică
Chirurgia bariatrică este recomandată persoanelor cu obezitate severă care nu au reuşit să obţină o scădere ponderală semnificativă şi sustenabilă prin metode conservatoare, precum dieta, exerciţiul fizic sau tratamentele medicamentoase. Nu are un scop estetic, ci urmăreşte reducerea riscurilor majore asupra sănătăţii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Potrivit ghidurilor clinice, această opţiune terapeutică este indicată în general în cazul unui indice de masă corporală (IMC) de cel puţin 40 kg/m², sau între 35 şi 39,9 kg/m² dacă sunt prezente afecţiuni asociate obezităţii care s-ar putea ameliora prin scădere ponderală.
Chirurgia bariatrică s-a dovedit eficientă în reducerea semnificativă a greutăţii, contribuind adesea la ameliorarea sau remisiunea unor afecţiuni asociate, evidenţiind astfel impactul pozitiv asupra stării generale de sănătate. La Spitalul Clinic SANADOR, indicaţia chirurgicală este stabilită în urma unei evaluări medicale riguroase, care ia în considerare istoricul, riscurile şi profilul metabolic al fiecărui pacient. Pacienţii au acces la un program integrat de consiliere preoperatorie şi monitorizare postoperatorie, care asigură o abordare personalizată, menită să susţină pierderea în greutate şi menţinerea rezultatelor pe termen lung.
Afecţiuni pentru care este indicată chirurgia bariatrică
Chirurgia bariatrică asigură o soluţie eficientă în tratamentul obezităţii severe, cu beneficii dovedite nu doar asupra greutăţii corporale, ci şi asupra numeroaselor afecţiuni asociate acesteia. Pe lângă pierderea ponderală semnificativă, procedura contribuie la ameliorarea sau chiar remisia unor boli cronice frecvent întâlnite la pacienţii cu obezitate, precum diabet, hipertensiune arterială, apnee în somn şi diverse boli cardiovasculare.
În plus, reducerea masei corporale are un impact favorabil şi asupra sănătăţii osteoarticulare, prin diminuarea presiunii exercitate asupra articulaţiilor, dar şi asupra respiraţiei şi mobilităţii. De asemenea, chirurgia bariatrică s-a dovedit benefică în gestionarea unor tulburări metabolice şi hormonale, cum ar fi sindromul ovarelor polichistice, şi contribuie la reducerea inflamaţiei cronice şi a riscului de apariţie a unor cancere asociate obezităţii, precum cancerul de colon, sân şi endometru.
Printre alte comorbidităţi care pot fi ameliorate în urma unei astfel de operaţii se numără dislipidemia, insuficienţa respiratorie (inclusiv astmul şi sindromul hipoventilaţiei alveolare), esofagita de reflux, insuficienţa renală cronică, tulburările psihice asociate obezităţii, steatoza şi steatohepatita nonalcoolică, incontinenţa urinară, varicele şi tulburările circulatorii, dar şi afecţiunile ortopedice severe. În ansamblu, chirurgia bariatrică are potenţialul de a îmbunătăţi semnificativ starea generală de sănătate şi calitatea vieţii, contribuind totodată la un prognostic favorabil pe termen lung pentru pacienţii cu obezitate morbidă.
La SANADOR, persoanele care suferă de afecţiuni cronice asociate obezităţii, precum diabet zaharat, boli cardiovasculare sau afecţiuni hepatice, beneficiază de evaluări medicale complete, consultaţii de specialitate şi investigaţii specifice necesare pentru un management eficient al acestor probleme. Ulterior unei intervenţii de chirurgie metabolică, pacienţii au acces la consiliere nutriţională oferită de medici nutriţionişti cu experienţă, în vederea adoptării unei alimentaţii personalizate şi a unui stil de viaţă sănătos.
Care sunt principalele proceduri de chirurgie bariatrică
Principalele proceduri de chirurgie bariatrică utilizate în prezent includ mai multe tehnici cu caracter restrictiv, malabsorbtiv sau mixt, fiecare având avantaje şi indicaţii specifice. Gastric sleeve sau gastrectomia longitudinală este o procedură restrictivă care constă în îndepărtarea unei porţiuni mari din stomac, reducând astfel volumul acestuia şi limitând cantitatea de alimente consumate.
Bypassul gastric Roux-en-Y este o tehnică mixtă, care combină restricţia prin crearea unei mici pungi gastrice cu componente malabsorbtive, prin ocolirea stomacului propriu-zis şi a porţiunii iniţiale a intestinului (duoden şi o parte din jejun). Astfel, alimentele ajung direct în jejun, ceea ce reduce atât aportul alimentar, cât şi absorbţia, ducând la scădere în greutate şi ameliorarea unor afecţiuni metabolice.
Comparativ, diversia biliopancreatică cu switch duodenal este o procedură mai complexă, cu un component malabsorbtiv mult mai accentuat, care presupune o rezecţie gastrică extinsă (până la 80%) şi ocolirea unei porţiuni mult mai mari din intestinul subţire. Astfel, deşi ambele tehnici implică bypass intestinal, diversia produce o malabsorbţie semnificativ mai severă şi efecte metabolice mai profunde, fiind indicată în general în cazurile severe de obezitate, dar şi asociată cu un risc mai mare de complicaţii şi carenţe nutriţionale.
Alte proceduri includ inel gastric ajustabil, numit şi gastric banding, ce constă în montarea unui inel gastric reglabil pe stomac, dar cu rezultate mai modeste, şi balon gastric, care constă în introducerea unui balon cu soluţie salină în stomac, prin endoscopie, ambele folosite mai rar sau în combinaţie cu alte tratamente. Alegerea metodei depinde de caracteristicile pacientului, de bolile asociate şi de obiectivele terapeutice, toate acestea fiind discutate în cadrul unei evaluări multidisciplinare.
La Spitalul Clinic SANADOR, principalele proceduri de chirurgie bariatrică disponibile includ gastric sleeve, bypass gastric, diversie biliopancreatică, dar şi balon endogastric, gastric banding şi plicatura gastrică - suturi interne care reduc stomacul fără rezecţie. Aceste operaţii pot fi efectuate minim invaziv, laparoscopic sau prin chirurgie robotică cu sistemul da Vinci Xi, asigurând o recuperare mai rapidă şi un risc redus de complicaţii. Alegerea procedurii este personalizată, stabilită de o echipă multidisciplinară, în funcţie de particularităţile fiecărui pacient, având ca scop nu doar pierderea în greutate, ci şi ameliorarea afecţiunilor asociate obezităţii.