Performanţă medicală în endoscopia intervenţională la SANADOR

Performanţă medicală în endoscopia intervenţională la SANADOR
Articol susţinut de Sanador

Endoscopia intervenţională este o ramură avansată a gastroenterologiei, ce foloseşte metode minim invazive pentru depistarea şi tratarea unor afecţiuni ale tractului digestiv. Cu ajutorul endoscoapelor flexibile dotate cu cameră video, sursă de lumină şi instrumente miniaturizate, medicii pot interveni direct asupra leziunilor sau obstrucţiilor fără să apeleze la chirurgie clasică.

Printre procedurile de endoscopie intervenţională des utilizate se numără tratamentul bolilor biliare şi pancreatice prin colangiopancreatografie endoscopică retrogradă (ERCP), puncţia formaţiunilor suspecte prin ecoendoscopie (EUS-FNA), tehnici pentru controlul greutăţii, precum montarea ori suprimarea unui balon gastric, sau rezecţii submucozale endoscopice, dar şi metode inovatoare, cum ar fi terapia fotodinamică (PDT), care foloseşte o combinaţie între un medicament fotosensibilizant şi o sursă de lumină specifică pentru a distruge celulele anormale.

Alte proceduri grupează hemostaza endoscopică, ligatura de varice esofagiene şi implantarea de stenturi digestive, dispozitive tubulare expandabile folosite pentru a menţine deschiderea unei zone obstrucţionate sau stenozate în tubul digestiv, permiţând astfel trecerea alimentelor şi lichidelor.

Datorită progresului tehnologic şi expertizei medicale, aceste intervenţii oferă o alternativă eficientă la chirurgie, cu riscuri reduse, perioadă scurtă de recuperare şi costuri mai mici. Pentru rezultate optime însă, este esenţial ca procedurile să fie efectuate în centre medicale specializate, echipate corespunzător şi deservite de echipe medicale cu experienţă în endoscopia intervenţională. Spitalul Clinic SANADOR şi Centrul de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică SANADOR Floreasca sunt dotate cu tehnologie de ultimă generaţie şi asigură un cadru optim pentru desfăşurarea procedurilor de endoscopie intervenţională. Echipa de elită este formată din medici gastroenterologi cu vastă experienţă în acest domeniu.

Când este recomandată endoscopia intervenţională

no load

Endoscopia intervenţională include multiple proceduri minim invazive utilizate pentru diagnosticarea şi tratamentul bolilor digestive. Recomandarea acestora se bazează mai ales pe manifestările clinice ale pacientului, care indică prezenţa unor afecţiuni ce pot fi abordate şi tratate prin tehnici endoscopice, nu doar pe un diagnostic final stabilit.

Astfel, simptome precum sângerările digestive – manifestate, de pildă prin hematemeză, melenă ori scaun cu sânge – pot indica existenţa unor leziuni precum ulceraţii, polipi sau varice esofagiene, care pot fi tratate prin intervenţii endoscopice. De asemenea, dacă un pacient prezintă dificultăţi la înghiţire, poate ridica suspiciunea unei stenoze sau a unei tumori esofagiene, situaţie în care se poate recurge la dilatare sau montarea unui stent.

Alte semnale de alarmă, precum durerea abdominală persistentă, tulburările de tranzit intestinal sau anemia inexplicabilă, pot sugera sângerări oculte ori leziuni ce necesită biopsie sau tratament specific. În plus, identificarea unor formaţiuni precanceroase sau canceroase prin endoscopie digestivă în scop diagnostic poate impune intervenţii suplimentare, cum ar fi rezecţia sau aplicarea unor terapii locale.

Pentru orice semnal de alarmă ce poate indica afecţiuni digestive severe, la Spitalul Clinic SANADOR şi la Centrul de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică SANADOR Floreasca, pacienţii au acces la evaluări complexe, prin consultaţii de specialitate şi proceduri endoscopice, în funcţie de indicaţie. Procedurile se desfăşoară în condiţii optime de confort şi siguranţă, cu sedare, fiind realizate de medici gastroenterologi experimentaţi, care folosesc echipamente de ultimă generaţie.

Afecţiuni tratate prin endoscopie intervenţională

no load

Endoscopia intervenţională reprezintă o opţiune terapeutică minim invazivă, cu un rol esenţial în tratamentul unei game variate de afecţiuni digestive. Această abordare modernă permite tratarea eficientă a unor afecţiuni frecvente, cum ar fi litiaza biliară şi stenozele biliare sau pancreatice, care pot determina blocaje.

În domeniul patologiei pancreatice, endoscopia intervenţională este utilă în gestionarea pancreatitelor acute şi cronice de cauză litiazică, dar şi pentru tratarea pseudochisturilor pancreatice sau a altor complicaţii asociate. La nivelul esofagului, această metodă abordează afecţiuni precum acalazia cardiei, stricturile benigne, esofag Barrett, cancerul esofagian şi varicele esofagiene, inclusiv complicaţiile hemoragice provocate de acestea.

Totodată, endoscopia intervenţională joacă un rol vital în tratamentul rapid pentru o hemoragie digestivă superioară cauzată de ulcere, tumori, malformaţii vasculare sau varice esofagiene. Mai mult, este folosită în tratamentul minim invaziv al obezităţii prin metode bariatrice, cum ar fi montarea balonului intragastric, extinzând astfel gama indicaţiilor terapeutice dincolo de procedurile clasice chirurgicale.

Spitalul Clinic SANADOR şi Centrul de excelenţă în endoscopia digestivă diagnostică şi terapeutică SANADOR Floreasca asigură acces la servicii de endoscopie digestivă diagnostică şi terapeutică la cele mai înalte standarde, într-un mediu sigur, cu echipamente de ultimă generaţie şi o echipă medicală cu expertiză avansată. Endoscopia intervenţională permite diagnosticarea şi tratamentul precis al numeroaselor afecţiuni gastrointestinale.

Proceduri de endoscopie intervenţională

no load

Printre cele mai utilizate tehnici de endoscopie intervenţională se numără colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP), care combină endoscopia cu imagistica radiologică pentru evaluarea şi tratarea problemelor ficatului, vezicii biliară, căilor biliare şi pancreasului. Aceasta poate fi efectuată în scop diagnostic, pentru evaluarea unui icter mecanic obstructiv, a pancreatitelor sau tumorilor de pancreas. În scop terapeutic, permite extracţia calculilor biliari, dilatarea stricturilor şi montarea de stenturi pentru deblocarea ductelor obstrucţionate. În plus, ERCP este folosită pentru sfincterotomia endoscopică a sfincterului Oddi.

Ecoendoscopia diagnostică şi terapeutică sau endosonografia (EUS), adesea asociată cu puncţie aspirativă cu ac fin (FNA) sau biopsia cu ac fin (FNB), oferă o evaluare detaliată a tumorilor pancreatice şi digestive şi permite prelevarea de probe pentru diagnostic precis. La nivel submucos, tehnicile avansate, precum disecţia submucosală endoscopică (ESD), facilitează îndepărtarea completă „en bloc” a polipilor, a leziunilor precanceroase şi a tumorilor în stadii incipiente în stratul mucoasei şi submucoasei digestive, iar miotomia endoscopică perorală (POEM) este utilă pentru tratarea tulburărilor motilitare (acalazia esofagiană).

Alte proceduri importante includ dilatarea pneumatică a stricturilor, terapia fotodinamică pentru tumorile superficiale, montarea stenturilor expandabile în diverse segmente ale tubului digestiv, pentru esofagită de reflux severă, cancere esofagiene sau tumori mediastinale, ligatura varicelor esofagiene şi hemostaza endoscopică pentru gestionarea hemoragiilor digestive acute.

viewscnt