Înlocuirea celulelor gliale afectate din creier cu celule sănătoase provenite de la oameni a dus la încetinirea bolii Huntington şi la prelungirea vieţii în modele preclinice de şoareci adulţi deja simptomatici, au demonstrat cercetătorii într-un nou studiu. După transplantul de celule gliale umane sănătoase, genele neuronale implicate în menţinerea funcţiei sinaptice au fost eficient reactivate, ceea ce a dus la refacerea semnificativă a structurii şi ramificării celulelor nervoase, precum şi a conexiunilor prin care acestea comunică între ele, procese care fuseseră pierdute în timpul evoluţiei bolii.
Boala Huntington a prezentat, de-a lungul timpului, o rezistenţă considerabilă la strategiile terapeutice menite să protejeze sau să recupereze neuronii afectaţi. În această patologie, celulele gliale suferă modificări disfuncţionale care pot afecta negativ supravieţuirea şi funcţionarea neuronilor.
Un nou studiu, care va fi publicat în numărul din 24 iunie al revistei Cell Reports, arată că transplantul de celule progenitoare gliale umane sănătoase în creierele unor modele animale adulte a încetinit declinul motor şi cognitiv şi a prelungit durata de viaţă a animalelor.
Aceste rezultate furnizează noi cunoştinţe fundamentale pentru înţelegerea patologiei Huntington şi sugerează posibilitatea unor terapii celulare care ar putea fi aplicate chiar şi pacienţilor care au dezvoltat deja simptome, ceea ce înseamnă că boala a avansat.
„Celulele gliale îndeplinesc un rol fundamental în susţinerea şi menţinerea funcţiilor neuronale”, a declarat dr. Steve Goldman, director al Center for Translational Neuromedicine, din cadrul Universităţii Rochester şi autor principal al studiului, citat într-un comunicat.
„Restabilirea unui suport glial sănătos, chiar şi după debutul simptomelor, poate reseta expresia genelor neuronale, stabiliza funcţia sinaptică şi întârzia semnificativ progresia bolii”, a completat cercetătorul.
Recentul studiu propune o reevaluare a perspectivei tradiţionale, centrate exclusiv pe neuroni, aducând în prim-plan implicarea esenţială a celulelor gliale în apariţia disfuncţiilor sinaptice.
În plus, rezultatele indică faptul că şi creierul adult păstrează o anumită capacitate de regenerare, cu condiţia ca intervenţiile terapeutice să vizeze tipurile celulare adecvate, a mai precizat dr. Goldman.
Boala Huntington este o tulburare cerebrală ereditară, cauzată de o mutaţie a genei huntingtină, care determină apariţia unei proteine anormale ce deteriorează treptat celulele nervoase, mai ales în striatum, ducând la tulburări de mişcare, modificări ale dispoziţiei şi declin cognitiv.
Cercetările tradiţionale s-au concentrat pe salvarea neuronilor afectaţi. Însă, decenii de studii, conduse de echipa Universităţii Rochester, au arătat că glia, celulele de suport ale creierului, joacă un rol esenţial în evoluţia bolii.
Percepute iniţial ca un simplu suport structural, celulele gliale sau glia, sunt astăzi recunoscute pentru rolurile lor complexe în fiziologia cerebrală, inclusiv în controlul răspunsului inflamaţiei la nivel cerebral, al homeostaziei neuronale şi, în general, în stabilizarea mediului chimic al creierului.
Degenerarea neuronilor, observată în această patologie, este agravată de alterările suferite de celulele gliale.
În acest sturdiu, prin utilizarea terapiei celulare, care presupune înlocuirea gliei compromise cu celule gliale sănătoase, cercetătorii au urmărit să restabilească funcţiile de susţinere ale ţesutului glial, cu scopul de a proteja neuronii de această degenerare progresivă.
Cercetătorii au folosit şoarecii R6/2, un model utilizat frecvent pentru studierea bolii Huntington, deoarece dezvoltă simptome motorii şi cognitive similare celor umane.
La vârsta de cinci săptămâni, când simptomele abia apar, aceşti şoareci au primit direct în striatum injecţii cu celule progenitoare gliale umane. Acestea sunt celule gliale imature, capabile să se transforme în diferite tipuri funcţionale de celule gliale în cadrul proceselor de dezvoltare sau regenerare cerebrală.
Apoi, şoarecii au fost evaluaţi printr-o serie de teste comportamentale standardizate, vizând coordonarea motorie, memoria, mişcarea (activitatea locomotorie) şi nivelul de anxietate.
Pentru a analiza schimbările la nivel genetic, cercetătorii au utilizat secvenţierea ARN-ului la nivel de nucleu şi au marcat neuronii individuali cu un virus rabic modificat pentru a vizualiza ramificaţiile dendritice şi punctele de conexiune (spinii sinaptici).
Şoarecii trataţi au prezentat o întârziere clară a deteriorării motorii şi cognitive şi au trăit cu câteva săptămâni mai mult decât cei netrataţi.
Neuronii şoarecilor R6/2 pierd în mod normal expresia genelor implicate în sinapse. După transplantul de celule gliale, multe dintre aceste gene au fost din nou activate în neuroni.
În plus, în timp ce neuronii afectaţi de boala Huntington prezintă de obicei o reducere a ramificaţiilor dendritice şi a densităţii spinilor sinaptici, la şoarecii trataţi cu celule gliale sănătoase aceste caracteristici structurale au atins niveluri aproape normale.
După transplantul de celule gliale umane sănătoase, genele din neuroni responsabile de menţinerea funcţiei sinaptice au fost reactivate eficient, ceea ce a dus la refacerea unei mari părţi dintre ramificaţiile dendritice şi densitatea spinilor sinaptici pierdute în timpul bolii. Sursa: Centrul Medical al Universităţii din Rochester, 16 iunie 2025.
„Chiar dacă tratamentul a început după apariţia simptomelor, s-au observat îmbunătăţiri semnificative, ceea ce subliniază potenţialul intervenţiilor la adulţi”, a afirmat coautorul studiului, dr. Abdellatif Benraiss.
Studiul arată că îmbunătăţirea sănătăţii celulelor gliale, prin transplantul de celule sănătoase, poate influenţa semnificativ evoluţia bolii, atât în modele experimentale din stadii timpurii ale dezvoltării, cât şi la indivizi adulţi, aflaţi deja în stadiu simptomatic.
Cercetătorii consideră că transplantul de celule gliale sănătoase ar putea reprezenta o componentă esenţială a unei strategii terapeutice, utilizată fie ca tratament de sine stătător, fie în combinaţie cu terapii genice - care vizează corectarea expresiei genelor implicate în această boală.
„Chiar dacă modelele de şoarece nu reflectă în totalitate boala Huntington la om, aceste rezultate extind posibilităţile de tratament şi propun înlocuirea sau repararea celulelor gliale drept o strategie cu potenţial promiţător”, a concluzionat dr. Goldman.
Etapele următoare vor urmări identificarea celor mai eficiente metode de administrare, stabilirea dozei adecvate şi determinarea momentului optim pentru intervenţia terapeutică.
De asemenea, asocierea transplantului de celule gliale cu terapii care reduc expresia genei huntingtină mutante sau stimulează regenerarea neuronală ar putea spori semnificativ beneficiile terapeutice, potrivit ipotezelor avansate de autorii studiului.
