Alexandru Rogobete, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii responsabil de implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru Sănătate, a fost propus oficial pentru funcţia de ministru al Sănătăţii în noul guvern condus de ilie Bolojan. În domeniul Sănătăţii, noul guvern şi-a propus mai multe reforme, între care transformarea spitalelor cu ocupare redusă în ambulatorii sau unităţi de recuperare şi paleaţie, creşterea bazei de contribuabili la asigurările de sănătate sau concedierea medicilor angajaţi în sectorul public care lucrează la alte unităţi în timpul programului.
Alexandru Rogobete, 34 de ani, absolvent de medicină la Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Timişoara, de formaţie medic de ATI, a fost consilier al actualului ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, începând din decembrie 2021.
Ulterior, în februarie 2023, el a fost numit de premier în funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, unde a fost responsabil de implementarea PNRR în domeniul Sănătăţii, cu rezultate controversate.
Astfel, deşi PNRR prevedea iniţial construirea a 27 de spitale noi din fondurile puse la dispoziţie prin acest plan european de redresare şi rezilienţă (numărul a fost redus la 21 în 2023, în urma reducerii fondurilor pentru acest proiect), foarte puţine au demarat la timp şi pot fi finalizate până la termenul-limită, de la finalul anului viitor.
Din decembrie 2024, Rogobete a părăsit Ministerul Sănătăţii, fiind ales deputat de Prahova din partea PSD. În ultima sesiune parlamentară, el a fost şeful Comisiei de Sănătate din Camera deputaţilor.
MĂSURILE PROPUSE ÎN SĂNĂTATE DE NOUL GUVERN
Dacă va fi învestit de Parlament, noul guvern condus de Ilie Bolojan şi-a propus mai multe măsuri în domeniul Sănătăţii:
- Creşterea performanţei spitalelor, prin: reducerea numărului de paturi cu spitalizare continuă cu peste 20% până în 2030, plata funcţie de performanţă pentru medici, reducerea sporurilor la personalul din spitalele cu datorii şi numirea şefilor de secţii de către manageri, nu de către universităţi.
- Tot în acest sens, guvernul propune realizarea de consorţii de spitale şi achiziţii comune pentru materiale primare, reşterea bazei de plătitori la Casa de Asigurări şi eliminarea excepţiilor şi descurajarea acordării de concedii medicale fictive.
- Alte măsuri vizează eliminarea scutirii CASS pentru toate concediile medicale, creşterea cu 20% a bazei de contribuabili a CASS, prin eliminarea excepţiilor.
- De asemenea, noul guvern îşipropune creşterea ponderii medicamentelor generice şi respectarea ghidurilor de tratament, olosirea eficientă a bugetelor CNAS, obligaţia, pentru sistemele private de sănătate care vor dori contract cu CNAS, de a avea minimum 80% din personal cu normă întreagă şi desfacerea contractului de muncă pentru personalul medical din sectorul public care desfăşoară, în timpul programului de lucru din sistemul public, activităţi medicale în alte unităţi sanitare.
- O altă măsurăpropusă este convertirea unităţilor sanitare cu grad redus de ocupare şi servicii medicale ineficiente în ambulatorii sau spitale de recuperare şi paleaţie.