Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi cei ai Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulatoriu (APMA) au avut o rundă de discuţii privind modificările aduse contractului-cadru şi normelor metodologice pentru asistenţa medicală în ambulator.
Întâlnirea a vizat clarificarea calendarului de creştere a valorii punctului pe serviciu şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru pentru medicii specialişti.
„Am cerut creşterea la 8 lei de la 1 ianuarie 2026, nu 2027 cum era planificat iniţial. Horaţiu Moldovan a răspuns că CNAS a fost instituţia care a propus creşterea punctului la 6,5 lei de la 1 august 2025 şi la 8 lei de la 1 ianuarie 2026. În momentul de faţă legea aprobată prin asumarea răspunderii specifică explicit valoarea de 6,5 lei la 1 ianuarie 2026 şi nu are cum să promită o creştere mai rapidă la acest moment", susţin reprezentanţii APMA într-un comunicat citat de Agerpres.
În urma discuţiilor, medicii de ambulatoriu au obţinut o serie de clarificări şi măsuri care vor facilita activitatea în cabinetele din ambulatoriu.
Printre acestea se numără libertatea în angajarea personalului şi flexibilitatea în organizarea programului asistenţilor şi registratorilor medicali.
De asemenea, pentru pauze mai lungi de 30 de zile, cum ar fi cele cauzate de sarcină, boală sau studii, contractul medicului va fi suspendat, nu reziliat.
În plus, medicii vor putea avea două contracte simultan, fie în localităţi diferite, fie în aceeaşi localitate.
CNAS s-a angajat să asigure transparenţă în privinţa posturilor disponibile, publicând pe site numărul exact de norme libere pe judeţe şi organizând contractări continue.
O altă modificare importantă este extinderea duratei consultaţiilor la 20 de minute, în loc de 15, pentru specialităţi precum Medicină internă, Pediatrie şi alte specialităţi, cu ajustarea corespunzătoare a punctajului astfel încât bugetul total să rămână echilibrat.
În plus, asistentele medicale vor putea recolta analize direct în cabinet, indiferent de specialitatea medicului, iar concediile de odihnă vor putea fi compensate, până la 30 de zile anual, prin raportarea serviciilor în celelalte luni.
Reprezentanţii APMA au apreciat caracterul deschis al întâlnirii, subliniind că CNAS şi-a manifestat disponibilitatea de a continua dialogul pe teme punctuale.
„Discuţiile au fost deschise şi productive. CNAS şi-a arătat disponibilitatea de a continua discuţiile pe obiective punctuale, ceea ce ne dă speranţă că lucrurile se pot schimba în bine. Rămânem în dialog şi continuăm să luptăm pentru un sistem care funcţionează atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi”, se arată în comunicatul transmis de APMA.



