UPDATE: Guvernul majorează tarifele decontate în ambulatoriu dde la 1 ianuarie. "Este rezultatul unor negocieri intense"

UPDATE: Guvernul majorează tarifele decontate în ambulatoriu dde la 1 ianuarie. "Este rezultatul unor negocieri intense"

Guvernul intenţiona iniţial să amâne cu un an majorarea tarifelor decontate în ambulatoriul de specialitate, anunţată de la 1 ianuarie 2026, prevederea fiind inclusă în proiectul de “ordonanţă-trenuleţ”, prin care se stabilesc mai multe măsuri fiscale pentru 2026. Propunerea a fost criticată dur atât de reprezentanţii medicilor din ambulatoriul de specialitate, cât şi de Colegiul Medicilor din România. În final, valoarea punctului per serviciu din ambulatoriu se majorează la 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026, după negocieri intense, a precizat marţi seară ministrul Sănătăţii.

UPDATE: "Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu aplicare de la 1 ianuarie 2026. Este rezultatul unor negocieri intense, purtate cu argumente şi cu responsabilitate faţă de sistem", a transmis ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. 

Legea 163/2025, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, prevede o creştere a valorii punctului per serviciu în ambulatoriul de specialitate de la 5 lei în prezent până la 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026 şi la 8 lei din 1 ianuarie 2027.

Însă proiectul de “ordonanţă-trenuleţ” publicat iniţial de Executivprevede prorogarea acestor termene cu câte un an, ceea ce înseamnă păstrarea valorii punctului per serviciu la nivelul actual pe parcursul anului 2026. Ulterior, în forma aprobată de Guvern, s-a renunţat la prorogarea termenelor, ceea ce înseamnă că se menţine calendarul iniţial.

După publicarea proiectului iniţial, ce prevedea prorogarea termenelor, Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA) a reacţionat dur, acuzând autorităţile de minciună şi trădare.

“Ambulatoriul de specialitate, sfertul ăla din numărul total al doctorilor din România, a fost trădat din nou. (...) Ei ştiu că pacienţii nu vor mai avea unde să meargă să se trateze de bolile grave care depăşesc medicul de familie şi care riscă să blocheze spitalele. Ei ştiu că medicii vor începe din nou să părăsească ţara”, a transmis APMA, într-un comunicat.

Şi Colegiul Medicilor din România (CMR) a reacţionat la această propunere, subliniind că medicina din prespital are nevoie de finanţare corectă şi de politici care să susţină medicii si accesul pacienţilor la servicii medicale.

„Nu vorbim despre bonusuri, prime sau bonificaţii. Vorbim despre supravieţuirea profesională a medicilor, mai ales în prespital şi despre dorinţa acestora de a rămâne şi a profesa în sistemul medical românesc”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedinta Colegiului Medicilor din România.

Colegiul Medicilor consideră că subfinanţarea cronică a sănătăţii a avut în trecut consecinţe grave, printre care exodul masiv al medicilor care profesau în România. 

“Deşi, în ultimii ani, acest fenomen s-a mai temperat, riscul reluării lui rămâne major în lipsa unor măsuri concrete. Majoritatea ţărilor caută medici, iar România nu îşi mai permite să mai piardă medici”, menţionează CMR.

Colegiul Medicilor face un apel către autorităţile guvernamentale pentru finanţarea corectă a sistemului de sănătate, plata adecvată a gărzilor medicilor şi elaborarea unor reglementări care să ofere perspective profesionale clare medicilor şi să asigure o distribuţie mai echilibrată a personalului medical la nivel naţional, astfel încât pacienţii din mediul rural şi din oraşele mici să aibă acces real la servicii medicale de calitate.

„Suntem total de acord că sistemul de sănătate trebuie eficientizat, dar trebuie şi finanţat corespunzător. Măsurile care vizează sănătatea trebuie discutate într-un mod constructiv, ţinând cont şi de perspectiva şi expertiza reprezentanţilor medicilor”, a mai spus prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

Colegiul Medicilor consideră că este nevoie de un dialog instituţional şi de colaborare cu autorităţile, în vederea construirii unui sistem medical funcţional, echitabil şi capabil să răspundă nevoilor reale ale pacienţilor şi ale medicilor deopotrivă.

viewscnt