Ministerul Sănătăţii face primii paşi pentru dezvoltarea unei reţele de centre pentru chirurgia minim invazivă asistată robotic în sectorul sanitar public din România, prin lansarea unui nou program de acţiuni prioritare în 2026.
Programul, denumit AP-ROBOTICĂ, va fi finanţat din bugetul Ministerului Sănătăţii şi se va desfăşura în unităţi sanitare publice, dotate cu sisteme de chirurgie robotică, potrivit unui proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii.
“Scopul acţiunii prioritare este acela de a asigura pentru populaţie accesul rapid şi standardizat la intervenţii chirurgicale minim invazive asistate robotic prioritare, prin creşterea preciziei actului operator, reducerea traumatismului şi îmbunătăţirea rezultatelor chirurgicale şi a rezultatelor oncologice”, arată iniţiatorii proiectului, în referatul de aprobare.
Programul urmăreşte tratarea minim invazivă a patologiilor complexe, reducerea complicaţiilor şi îmbunătăţirea recuperării postoperatorii, a duratei de spitalizare şi a afectării funcţionale pe termen lung, reducerea necesităţii reinternărilor, cu impact direct asupra calităţii vieţii pacienţilor, precum şi facilitarea accesului categoriilor vulnerabile (copii mici, persoane cu dizabilităţi, persoane cu afecţiuni oncologice etc.) şi al pacienţilor cu risc crescut.
“Totodată, unul din scopurile creării acestei acţiuni prioritare îl reprezintă dezvoltarea unei reţele de centre pentru chirurgia minim invazivă asistată robotic AP-ROBOTICĂ, creşterea capacităţii de intervenţie chirurgicală în cazuri cu complexitate ridicată şi instituirea unui mecanism unitar de raportare şi monitorizare a activităţilor, precum şi dezvoltarea unui Registru naţional AP-ROBOTICĂ sub forma unei baze electronice de date naţionale”, se mai arată în document.
Beneficiari ai acţiunii prioritare sunt pacienţii cu indicaţie de intervenţii chirurgicale complexe, oncologice sau cu indicaţie minim invazivă de urgenţă.
"Tot mai multe spitale publice din România au astăzi în dotare roboţi chirurgicali de ultimă generaţie, utilizaţi în intervenţii complexe de oncologie, neurochirurgie, chirurgie generală sau ortopedie. Tehnologia există. Profesionalismul există. Dar, până acum, pacienţii nu au putut beneficia la adevărata capacitate de aceste intervenţii pentru cǎ nu a existat un mecanism public clar de finanţare pentru chirurgia robotică", a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, argumentând necesitatea noului program.
Programul AP-ROBOTICĂ va fi coordonat din punct de vedere ştiinţific şi metodologic la nivel naţional de un colectiv de lucru format din specialişti din grupa specialităţilor chirurgicale şi anestezie-terapie intensivă, denumit CL-ROBOTICĂ, care va avea în componenţă un preşedinte, un vicepreşedinte şi cinci membri.



